Cyclodynon® comp. film. 4 mg N30

Cod produs: 52070
Divizarea: 30
Doza concentratia: 1
Forma: comp. film.
Producator: Bionorica SE (prod.: Bionorica SE, Germania; Dragenopharm Apotheker Puschl GmbH&Co.KG, Germania; Rot
Tara: Germania
Stoc: suficient
133 55 lei
(-9%)
121 82 lei
Beneficii:
12 puncte de loialitate
Livrare gratuită
Caută în farmacii

CYCLODYNON® 4 mg comprimate filmate 


Agni Casti Fructus extractum siccum 

 

CE ESTE CYCLODYNON COMPRIMATE FILMATE ŞI PENTRU CE SE UTILIZEAZĂ 

 

Cyclodynon comprimate filmate este un fitopreparat indicat în tratamentul dereglărilor menstruale. 

 

Cyclodynon comprimate filmate este indicat în: 

·        dereglări ale ciclului menstrual 

·        sindrom premenstrual 

·        senzație de tensiune și tumefiere a sânilor (mastodinie). 

CE TREBUIE SĂ ŞTIŢI ÎNAINTE SĂ UTILIZAŢI CYCLODYNON COMPRIMATE FILMATE 

 

Nu luaţi Cyclodynon comprimate filmate 

 

·        Dacă sunteți alergică la substanţa activă sau oricare dintre excipienţi. 

·         

CUM SĂ UTILIZAŢI CYCLODYNON COMPRIMATE FILMATE 

·         Utilizaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum este descris în acest prospect.  

·         Consultați medicul dacă aveți neclarități. 

  

·         Dacă nu a fost prescris altfel, doza uzuală este: Femei adulte şi adolescente cu vârsta de peste 18 ani: 

·            Administraţi câte 1 comprimat filmat o dată pe zi. 

 

Metoda de administrare 

·         Destinat pentru administrare orală. Comprimatele filmate trebuie înghiţite cu lichid suficient (de exemplu un pahar cu apă). Nu mestecaţi comprimatele. 

 

Durata de administrare 

·         Pentru a obţine efectul optim de tratament, se recomandă utilizarea continuă a preparatului pe parcursul unei perioade de minim 3 luni (inclusiv în timpul menstruaţiei). 

 

·         Dacă simptomele persistă după utilizarea preparatului pe parcursul unei perioade de peste trei luni, consultaţi un medic sau un specialist calificat în domeniu. 

 

Copii   

·         Utilizarea preparatului la copii și adolescenți cu vârsta sub 18 ani nu este recomandată din considerentul lipsei datelor respective. 

 

Populație specială 

·         Nu există informații pentru dozarea preparatului în caz de disfuncție renală/hepatică. Comunicați cu medicul înaintea administrării a Cyclodynon în caz de disfuncție renală/hepatică. 

  

 

Atenţionări şi precauţii  

Înainte să utilizaţi Cyclodynon, adresaţi-vă medicului dumneavoastră: 

 - dacă aveți sau ați avut cancer estrogen-dependent;  

- dacă utilizați agoniști dopaminergici (de exemplu, unele medicamente utilizate pentru boala Parkinson), antagoniști dopaminergici (unele medicamente utilizate pentru schizofrenie, tulburări bipolare, greață sau vărsături), estrogeni (de exemplu, anumite medicamente utilizate pentru terapia de substituție hormonală) și antiestrogeni (de exemplu, unele medicamente utilizate pentru cancerul de sân); 

 - dacă aveți antecedente de tulburări ale hipofizei.  

Dacă simptomele se înrăutăţesc în timpul administrării medicamentului adresați-vă medicului dumneavoastră.  

Consultați medicul dacă utilizați medicamentul mai mult de trei luni. 

Dacă apar semne de reacție alergică, trebuie să încetați să luați acest medicament și să vă adresați imediat medicului dumneavoastră (vezi secțiunea 4).  

În caz de senzaţie de tensiune şi tumefiere a sânilor, precum şi tulburări menstruale, consultaţi mai întâi un medic, deoarece aceste simptome pot indica o boală care necesită diagnosticare medicală. 

Am dori să vă atragem atenția asupra faptului că odată cu reglarea ciclului menstrual, crește probabilitatea de a deveni însărcinată. 

 

  Copii şi adolescenţi  

Nu există date suficiente privind utilizarea preparatului la copii. Prin urmare, nu se recomandă utilizarea de către copii și adolescenți mai mici de 18 ani.  

 

Cyclodynon comprimate filmate împreună cu alte medicamente 

Nu au fost efectuate studii de interacțiune. 

Din cauza posibilelor efecte dopaminergice şi estrogenice ale Agni Casti Fructus, interacţiunile cu agonişti ai dopaminei (care cresc activitate dopaminei) și antagonişti ai dopaminei (care inhibă activitatea dopaminei), estrogen şi anitestrogen nu pot fi excluse. 

Vă rugăm să spuneţi medicului Dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi sau aţi luat recent oricare alte medicamente, inclusiv dintre cele eliberate fără prescripţie medicală. 

 

Sarcină, alăptarea și fertilitatea 

Sarcină 

Cyclodynon comprimate filmate nu trebuie utilizat după confirmarea sarcinii sau în cazul unei sarcini existente. 

Alăptarea 

Studiile cu privire la toxicitatea asupra funcţiei de reproducere sugerează că Agni Casti Fructus poate afecta lactaţia. Preparatul nu trebuie utilizat în timpul alăptării. 

Studii pe animale privind influenţa preparatului asupra fertilităţii nu au fost efectuate. 
 

Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor 

Nu au fost efectuate studii privind efectele asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje. 

   Cyclodynon comprimate filmate conține lactoză.  

Dacă medicul dumneavoastră v-a atenţionat că aveţi intoleranţă la unele categorii de glucide, vă rugăm să-l întrebaţi înainte de a lua acest medicament. 

 

Informaţie pentru pacienţii care suferă de diabet zaharat: 

O doză de Cyclodynon comprimate filmate conţine mai puţin de 0,01 unităţi de pâine (UP). 

 

Dacă aţi utilizat mai mult Cyclodynon comprimate filmate decât trebuie                                            

 Nu au fost raportate cazuri de supradozare. 

Dacă ați administrat Cyclodynon în cantități mari, anunțați medicul. El va decide ce măsuri necesare trebuie întreprinse. 

 

Dacă aţi uitat să utilizaţi Cyclodynon comprimate filmate 

Nu administrați o doză dublă pentru a compensa doza uitată. 

 

Dacă încetaţi să utilizaţi Cyclodynon comprimate filmate 

Stoparea administrării preparatului Cyclodynon comprimate filmate de obicei este inofensivă.  

Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresaţi-vă medicului Dumneavoastră sau farmacistului. 

 

REACŢII ADVERSE POSIBILE 

Ca toate medicamentele, acest preparat poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.  

- Reacții alergice severe cu umflarea feței și a gâtului (angioedem), dificultăți la respirație și dificultăți la înghițire. Aceasta este o urgență medicală, apelați imediat după asistență medicală calificată.

- reacții (alergice) pe piele (erupții cutanate, urticarie), acnee, 

- dureri de cap, amețeli 

- tulburări gastro-intestinale (cum ar fi greață, dureri abdominale) 

 La primele semne ale unei reacții de hipersensibilitate, Cyclodynon nu trebuie luat din nou. 

 

CUM SE PĂSTREAZĂ CYCLODYNON COMPRIMATE FILMATE   

A nu se lăsa la vederea și îndemâna copiilor! 

 

Nu utilizaţi Cyclodynon comprimate filmate după data de expirare înscrisă pe ambalaj. 

Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective. 

 

Condiții de păstrare 

A se păstra la temperaturi sub 30o C. 

 

CONȚINUTUL AMBALAJULUI ȘI ALTE INFORMAŢII 

Ce conţine Cyclodynon comprimate filmate 

1 comprimat filmat conţine: 
Substanța activă:  extract uscat din Fructul Castității (Agni Casti Fructus)  (extract special BNO 1095)    (7-11:1) - 4.0 mg. 
Solvent folosit pentru extragere: etanol 70 % (v/v) 

 

Celelalte componente sunt: amidon de cartofi, lactoză monohidrat, stearat de magneziu, metacrilat de amoniu (tip A), oxid de fier (III) (E 172), sare de aluminiu indigo-carmin (E 132), macrogol 6000, celuloză microcristalină, povidonă (30), dioxid de siliciu înalt dispersat, talc, dioxid de titan (E 171). 

 

Cum arată Cyclodynon comprimate filmate şi conţinutul ambalajului 

Câte 15 comprimate în blister. Câte 2 blistere împreună cu prospectul pentru utilizator se plasează în cutie de carton. 

Comprimate filmate rotunde, cu suprafeţe mate, biconvexe, de culoare verde-albastru. 

 

Deţinătorul Certificatului de  Înregistrare şi Fabricantul 

 BIONORICA SE, 

Kerschensteinerstrasse 11-15,  

92318, Neumarkt, Germania. 

Tel: 09181 / 231-90 
Fax: 09181 / 231-265 

Internet: www.bionorica.de 
Email: [email protected] 

 

Atenționare! Nu trebuie să folosiți informațiile prezente în aceste pagini, în scopul diagnosticării sau tratării oricăror probleme de sănătate sau de înlocuire a medicamentelor și a tratamentelor prescrise de personalul medical autorizat. Toate informațiile din acest site sunt publicate cu scop informativ și pot conține unele erori, vă rugăm să vă ghidați doar după informația din prospect! Rareori informația de pe pagină poate conţine inadvertenţe: fotografia are caracter informativ şi poate, fi modificat de către producător fără preaviz sau pot conţine erori.

Vezi descrierea completă
Top sezon
Top sezon
Preț produs în pct: 647
Cod produs: 46665
Top sezon
Preț produs în pct: 5
Cod produs: 48655
Top sezon
Preț produs în pct: 4
Cod produs: 42965
Oferte Speciale
Promoție
Preț produs în pct: 267
Cod produs: 61835
RECOMANDĂM
Capsule Anti-Age: Colagen, Acid Hialuronic și Carcinină
În lupta împotriva semnelor îmbătrânirii, inovațiile din domeniul cosmetologiei și nutriției oferă soluții tot mai eficiente și accesibile. Printre aceste soluții, capsulele Anti-Age cu Colagen, Acid Hialuronic și Carcinina se numără printre cele mai populare și apreciate suplimente. Ele promit nu doar o piele mai fermă și mai elastică, dar și o îmbunătățire a sănătății generale a țesuturilor. Haideți să explorăm împreună cum funcționează aceste ingrediente și ce beneficii aduc ele.