Euthyrox® comp.75 mcg N25x4

Cod produs: 14851
Divizarea: 100
Doza concentratia: 75
Forma: comp.
Producator: Merck KGaA (prod.: Boehringer Ingelheim Pharma GmbH&Co.KG, Germania; Merck KGaA, Germania)
Tara: Germania
Stoc: suficient
eliberat doar cu rețetă!
60 16 lei
(-9%)
55 04 lei
Beneficii:
5 puncte de loialitate
Livrare gratuită
Caută în farmacii

EUTHYROX 25 µg comprimate

EUTHYROX 50 µg comprimate

EUTHYROX 75 µg comprimate

EUTHYROX 100 µg comprimate

EUTHYROX 125 µg comprimate

EUTHYROX 150 µg comprimate

EUTHYROX 200 µg comprimate

levotiroxină sodică

1. Ce este Euthyrox și pentru ce se utilizează

Levotiroxina sodică, substanţa activă din Euthyrox, este un hormon tiroidian de sinteză utilizat în tratamentul afecţiunilor glandei tiroide. Are un efect similar cu cel al hormonilor naturali.

Acest medicament este indicat în:

- Tratamentul guşii benigne la pacienţii cu funcţie tiroidiană normală, în special la adulţi, atunci

când terapia cu iod nu este indicată;

- Prevenirea reapariţiei guşii după intervenţii chirurgicale pentru guşă (profilaxia guşii recidivante) în condiţiile unei funcţii tiroidiene normale, în funcţie de starea hormonală postoperatorie;

- Tratamentul de înlocuire cu hormoni tiroidieni (completarea deficitelor hormonale) în cazul în care glanda tiroidă nu produce o cantitate suficientă de hormoni (hipotiroidie);

- Cancer tiroidian, pentru stoparea creşterii tumorii. Euthyrox 25µ g, 50µ g, 75 µg şi 100 µg se utilizează, de asemenea, în scopul echilibrării nivelurilor de hormoni tiroidieni, când se administrează medicamente antitiroidiene pentru a trata producerea în exces de hormoni. Euthyrox 100 µg, 150 µg şi 200 µg pot fi folosite, de asemenea, pentru testarea funcţiei tiroidiene.

2. Ce trebuie să știți înainte să utilizați Euthyrox

Nu utilizați Euthyrox:

- dacă sunteţi alergic la levotiroxină sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament (enumerate la pct. 6),

- în cazul în care glanda tiroidă produce un exces de hormoni (tireotoxicoză),

- dacă secreţia redusă de hormoni ai glandei corticosuprarenale nu a fost tratată (insuficienţă corticosuprarenaliană netratată) şi dacă secreţia redusă de hormoni ai hipofizei nu a fost tratată (insuficienţă hipofizară netratată),

- tratamentul cu Euthyrox nu trebuie început la pacienţii cu atac de cord (infarct acut de miocard), inflamaţia muşchiului inimii (miocardită acută) sau inflamaţia tuturor învelişurilor inimii (pancardită acută).

Terapia asociată între Euthyrox şi medicamente antitiroidiene de sinteză nu este indicată în timpul sarcinii (vezi punctul “Sarcina şi alăptarea”).

Atenționări și precauții

Înainte să utilizați Euthyrox, adresați-vă medicului dumneavoastră, farmacistului sau asistentei medicale.

Înainte de începerea tratamentului cu hormoni tiroidieni sau înainte de efectuarea unui test de supresie tiroidiană, este necesară excluderea următoarelor boli:

- insuficienţă coronariană (situaţie în care arterele inimii nu reuşesc să asigure suficient sânge)

- durere la nivelul pieptului (angina pectorală)

- bătăi rapide şi neregulate ale inimii (tahiaritmii)

- depozite de grăsimi în arterele dumneavoastră (ateroscleroză)

- valori crescute ale tensiunii arteriale

- secreţie redusă de hormoni ai glandei hipofize

- secreţie redusă de hormoni ai glandei suprarenale.

De asemenea, înaintea începerii tratamentului cu hormoni tiroidieni trebuie exclusă sau tratată funcţionarea independentă a glandei tiroide (autonomia tiroidiană).

În timpul tratamentului cu Euthyrox, sunt necesare verificări frecvente ale nivelurilor hormonilor tiroidieni.

La iniţierea terapiei cu hormoni tiroidieni, la pacienții cu risc de tulburări psihotice, se recomandă, ca la începutul tratamentului să se administreze o doză scăzută de levotiroxină, care va fi crescută lent. Se recomandă monitorizarea pacientului. Dacă apar semne de tulburări psihotice, trebuie luată în considerare ajustarea dozei de levotiroxină.

La pacienţii cu funcţia tiroidei redusă, apărută mai târziu (hipotiroidie secundară), este necesară identificarea cauzei bolii înainte de începerea tratamentului cu hormoni tiroidieni şi, în cazul prezenţei simultane a unei eventuale insuficienţe corticosuprarenaliene compensate, este necesară iniţierea tratamentului corespunzător.

Dacă se suspectează leziuni tiroidiene autonome (zone din tiroidă care funcţionează independent), este necesară efectuarea unui test TRH (test pentru hormon eliberator tiroidian) sau a unei scintigrafii de supresie (explorare radiologică).

La pacientele cu hipotiroidie aflate în perioada de după menopauză, care prezintă un risc crescut de reducere a masei osoase (osteoporoză), este necesar un control strict al funcţiei tiroidiene, pentru a se evita creşterea concentraţiilor de Euthyrox din sânge.

Levotiroxina nu trebuie administrată la pacienţii cu hipertiroidie, cu excepţia cazurilor în care este folosită ca adjuvant în tratamentul tireostatic al unei hipertiroidii.

Atunci când se începe tratamentul cu levotiroxină la nou-născuții prematuri cu greutate foarte scăzută la naștere, va fi monitorizată periodic tensiunea arterială, întrucât poate surveni o scădere rapidă a tensiunii arteriale (cunoscută sub denumirea de colaps circulator).

Dacă este necesară schimbarea medicamentului cu un alt medicament care conține levotiroxină, este posibil să apară un dezechilibru tiroidian. Discutați cu medicul dumneavoastră dacă aveți orice întrebări cu privire la schimbarea medicației. În timpul perioadei de tranziție este necesară o monitorizare atentă (clinică și biologică). Trebuie să spuneți medicului dumneavoastră dacă aveți orice reacții adverse, deoarece acest lucru poate indica faptul că doza trebuie ajustată în sensul creșterii sau scăderii ei.

Hipotiroidismul și / sau un control redus al hipotiroidismului pot apărea atunci când se administrează concomitent orlistat și hormoni tiroidieni (vezi secțiunea “Euthyrox împreună cu alte medicamente”). Pacienții care iau levotiroxină trebuie să consulte un doctor înaintea începerii sau opririi sau a schimbării tratamentului cu orlistat, deoarece ar putea fi necesar ca orlistat și hormonii tiroidieni să fie administrați în momente diferite și ar putea fi necesară ajustarea dozei de levotiroxină.

Suplimentar, se recomandă monitorizarea pacientului prin verificarea nivelurilor hormonale plasmatice.

Euthyrox împreună cu alte medicamente

Spuneți medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă utilizați, ați utilizat recent sau s-ar putea să utilizați orice alte medicamente.

Spuneţi medicului dacă luaţi unul dintre medicamentele de mai jos deoarece Euthyrox le poate influenţa efectul:

- Medicamente antidiabetice (medicamente care scad cantitatea de zahăr din sânge)

Euthyrox poate reduce efectul medicamentelor dumneavoastră antidiabetice.

De aceea, glicemia trebuie determinată periodic, mai ales la începerea tratamentului. Dacă este necesar, se vor ajusta dozele de antidiabetice.

- Medicamente utilizate pentru a preveni coagularea sângelui (derivaţii cumarinici)

Euthyrox poate intensifica efectul acestor medicamente ceea ce poate duce la creşterea riscului de hemoragii, mai ales la pacienţii în vârstă. Puteţi avea nevoie de verificări periodice ale valorilor parametrilor coagulării la începutul şi în timpul tratamentului cu Euthyrox.

În timpul tratamentului cu Euthyrox poate fi necesară ajustarea dozelor de Euthyrox.

Vă rugăm reţineţi că aceste precizări pot fi valabile şi în cazul în care administrarea acestor medicamente a încetat de scurt timp.

Asiguraţi-vă că respectaţi intervalele de administrare recomandate, dacă aveţi nevoie să luaţi oricare dintre următoarele medicamente:

-Colestiramina şi colestipolul (medicamente care scad grăsimile din sânge) blochează absorbţia levotiroxinei în organism. De aceea, Euthyrox trebuie luat cu 4-5 ore înainte de administrarea acestor medicamente.

-Medicamente care conţin aluminiu (antiacide, utilizate pentru scăderea acidităţii stomacului, sucralfat, utilizat pentru tratamentul ulcerului), medicamente care conţin fier şi medicamente care conțin calciu pot diminua efectul Euthyrox. De aceea, Euthyrox trebuie administrat cu cel puţin 2 ore înainte de administrarea acestor medicamente.

Administrarea concomitentă a următoarelor medicamente poate duce la accentuarea efectului Euthyrox:

-salicilaţi (medicamente utilizate pentru reducerea durerii şi febrei)

-dicumarol (utilizat pentru reducerea coagulării sângelui)

-clofibrat (utilizat pentru reducerea grăsimilor din sânge)

-furosemid în doze mari de peste 250 mg (medicament care ajută la eliminarea apei din organism).

Administrarea concomitentă a următoarelor medicamente poate duce la diminuarea efectului Euthyrox:

-propiltiouracil (medicament utilizat pentru reducerea funcţiei tiroidiene),

-glucocorticoizi (medicamente utilizate pentru tratamentul alergiilor şi inflamaţiilor),

-betablocante (utilizate pentru scăderea tensiunii arteriale),

-amiodaronă (medicament folosit pentru reglarea ritmului inimii). Din cauza conţinutului său foarte ridicat de iod, amiodarona poate provoca atât o creştere a funcţiei, cât şi o scădere a funcţiei tiroidiene. Este necesară prudenţă în special în guşa nodulară, care poate prezenta zone ce funcţionează independent şi sunt producătoare de hormoni în exces.

-sertralină (medicament pentru tratamentul depresiilor),

-clorochină/proguanil (medicamente pentru tratamentul malariei),

-medicamente care stimulează activitatea unor enzime hepatice cum sunt barbituricele (somnifere) sau carbamazepina (medicament pentru tratamentul epilepsiei, folosit şi pentru reducerea anumitor tipuri de durere şi pentru a ţine sub control unele tulburări afective) pot accentua metabolizarea hepatică a levotiroxinei, ducând astfel la diminuarea efectului acesteia,

-medicamente pe bază de estrogeni utilizate în terapia de înlocuire hormonală la menopauză sau pentru prevenirea sarcinii,

-sevelamer (medicament care leagă fosfaţii, utilizat în tratamentul afecţiunilor rinichiului),

-medicamente denumite inhibitori de tirozin kinază, utilizate pentru tratamentul cancerului şi pentru reducerea inflamaţiilor,

-orlistat (medicament pentru tratarea obezităţii).

Dacă aveţi nevoie de un test diagnostic cu substanţe de contrast care conţin iod, spuneţi medicului sau farmacistului că luaţi Euthyrox, deoarece veţi primi o injecţie care poate influenţa funcţia tiroidiană.

Spuneţi medicului dacă luaţi oricare dintre medicamentele următoare, deoarece pot influenţa efectul levotiroxinei:

- ritonavir, indinavir, lopinavir (medicamente utilizate în tratamentul infecţiilor HIV și al hepatitei cu virus C cronice),

- fenitoină (medicament pentru tratamentul epilepsiei).

Puteţi avea nevoie de verificări frecvente ale hormonilor tiroidieni. Poate fi necesară modificarea dozei de Euthyrox.

Nu este recomandată utilizarea hormonilor tiroidieni pentru scăderea în greutate. Dozele fiziologice nu duc la scăderea greutăţii la pacienţii cu funcţie tiroidiană normală. Doze mai mari pot produce reacţii adverse grave sau pot pune în pericol viaţa.

Hormonii tiroidieni nu trebuie utilizaţi pentru scăderea în greutate. Administrarea de hormoni tiroidieni nu va reduce greutatea corporală, dacă nivelul hormonilor tiroidieni este în limite normale. Dacă doza este crescută fără recomandarea specială a medicului, pot apărea reacţii adverse grave sau care pot pune în pericol viaţa. Doze mari de hormoni tiroidieni nu trebuie luate împreună cu unele medicamente pentru scăderea în greutate, cum sunt amfepramona, catine, fenilpropanolamina, deoarece poate creşte riscul reacţiilor adverse grave sau care pot pune în pericol viaţa.

La pacienţii care suferă de insuficienţă coronariană (la care arterele inimii nu reuşesc să asigure suficient sânge oxigenat) sau insuficienţă cardiacă (o incapacitate a inimii de a pompa sângele) sau tulburări de ritm al inimii de tip rapid, este obligatorie prevenirea oricărei hipertiroidii (fie şi uşoară) determinate de levotiroxină.

Euthyrox trebuie dozat cu precauţie la persoanele în vârstă. Trebuie aleasă o doză iniţială mică şi apoi crescută la intervale mai mari, sub controlul repetat al hormonilor tiroidieni.

Euthyrox împreună cu alimente, băuturi și alcool

Spuneţi medicului dacă obişnuiţi să consumaţi produse pe bază de soia, în special dacă modificaţi cantitatea consumată. Produsele pe bază de soia pot diminua absorbţia Euthyrox din intestin şi, prin urmare, poate fi necesară ajustarea dozei de Euthyrox.

Sarcina, alăptarea și fertilitatea

Dacă sunteți gravidă sau alăptați, credeți că ați putea fi gravidă sau intenționați să rămâneți gravidă, adresați-vă medicului sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament.

Adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua orice medicament.

În timpul sarcinii şi alăptării este importantă administrarea cu consecvenţă a hormonilor tiroidieni. Cantitatea de substanţă administrată este atât de mică încât nu va afecta fătul. Discutaţi cu medicul dumneavoastră, deoarece poate fi necesară ajustarea dozei.

Sarcina

În timpul sarcinii nu este, însă, indicată asocierea hormonilor tiroidieni cu antitiroidiene de sinteză în tratamentul hipertiroidiei deoarece, în această asociere ar putea fi necesară creşterea dozei de antitiroidiene de sinteză.

Medicamentele antitiroidiene de sinteză traversează bariera feto-placentară şi pot provoca la făt o scădere a funcţiei tiroidiene.

Alăptarea

Hormonii tiroidieni pot fi secretaţi în laptele matern în timpul alăptării, dar cantitatea, la acest nivel, la dozele terapeutice recomandate, este atât de mică, încât nu poate să facă rău sugarului.

Conducerea vehiculelor și folosirea utilajelor

Nu s-au efectuat studii privind efectele asupra capacităţii de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.

Dat fiind faptul că levotiroxina este identică cu hormonii tiroidieni naturali, nu se aşteaptă ca aceasta să influenţeze capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.

Euthyrox conține sodiu.

Acest medicament conține sodiu mai puțin de 1 mmol (23 mg) per comprimat, adică practic „nu conţine sodiu”.

3. Cum să utilizați Euthyrox

Utilizați întotdeauna acest medicament exact așa cum v-a spus medicul dumneavoastră sau farmacistul. Discutați cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteți sigur.

Indicaţiile de mai jos se limitează la cazurile în care medicul dumneavoastră nu v-a prescris în alt mod Euthyrox. Vă rugăm să respectaţi instrucţiunile de administrare, deoarece în caz contrar Euthyrox nu poate acţiona corect.

Pentru individualizarea tratamentului, există la dispoziţie comprimate cu un conţinut gradat, de 25 µg, 50 µg, 75 µg, 100 µg, 125 µg, 150 µg şi 200 µg levotiroxină sodică, astfel încât administrarea unui singur comprimat pe zi să fie, în general, suficientă.

Medicul dumneavoastră vă va stabili doza zilnică pe baza examinărilor şi a testelor de laborator.

În general se începe cu o doză mică ce se creşte la fiecare 2-4 săptămâni, până când se ajunge la doza individualizată întreagă.

De exemplu, se va începe cu o doză mică de 12,5 µg levotiroxină sodică pe zi care va fi apoi crescută lent şi la intervale lungi de timp (doze de câte 12,5 µg levotiroxină sodică la fiecare 14 zile), în condiţiile verificării frecvente a concentraţiei hormonilor tiroidieni.

La pacienţii vârstnici, la cei cu afecţiuni ale inimii (boală coronariană), precum şi la cei cu hipotiroidie severă sau de lungă durată, este necesară prudenţă la începerea tratamentului cu hormoni tiroidieni.

În cazul în care copilul dumneavoastră se naşte cu hipotiroidism, medicul poate recomanda începerea tratamentului cu o doză mai mare (10-15 µg pe kg şi zi pentru primele trei luni) deoarece înlocuirea rapidă este importantă.

O doză individualizată mai redusă, poate fi necesară:

-dacă sunteţi în vârstă

-dacă aveţi probleme cu inima

-dacă aveţi funcţie tiroidiană scăzută sever sau de lungă durată

-dacă aveţi o greutate corporală mică sau o guşă mare.

Experienţa a demonstrat că dozele scăzute sunt suficiente la pacienţii cu greutate corporală mică sau la cei cu guşă difuză mare.

Dacă medicul nu prescrie altfel, în general, sunt valabile următoarele reguli de stabilire a dozelor:

Indicaţie                                                                                                                                        Doză recomandată ( µg levotiroxină sodică pe zi)

-Guşă benignă la pacienţii cu funcţie tiroidiană normal    -                                                                                                                 75-200

-Prevenirea reapariţiei guşii după operaţie (profilaxia guşii recidivante) în condiţiile unei funcţii tiroidiene normale           -     75-200

-Tratament de înlocuire cu hormoni tiroidieni (completarea deficitelor hormonale) în hipotiroidie

La adulţi:

- Doză iniţială                                                                                                                                                                                            25-50*

- Doză de întreţinere                                                                                                                                                                               100-200

-Tratament de înlocuire cu hormoni tiroidieni (completarea deficitelor hormonale) în hipotiroidie

La copii:

- Doză iniţială                                                                                                                                                                                            12,5-50*

- Doză de întreţinere                                                                                                                                       100-150 µg /m2 suprafaţă corporală

-În cancer tiroidian, pentru stoparea creşterii tumorii                                                                                                                           150-300

-În scopul echilibrării nivelurilor de                                                                                                                                                           50-100

hormoni tiroidieni, când se administrează

medicamente antitiroidiene pentru a trata

producerea în exces de hormoni** (vezi instructia)

Mod de administrare

Euthyrox este destinat administrării orale. Doza zilnică totală se administrează o singură dată dimineaţa, pe stomacul gol, cu cel puţin jumătate de oră înainte de micul dejun; comprimatele se înghit întregi, cu suficient lichid (de exemplu, jumătate de pahar cu apă).

La sugari, doza zilnică totală va fi administrată cu cel puţin jumătate de oră înainte de prima masă a zilei. Comprimatele vor fi zdrobite în puţină apă, iar suspensia fină rezultată (care trebuie să fie proaspăt preparată pentru fiecare administrare) va fi amestecată apoi cu o cantitate ceva mai mare de lichid.

Durata administrării

De obicei, Euthyrox se administrează toată viaţa în hipotiroidie, după intervenţiile chirurgicale în cancer tiroidian şi pentru prevenirea reapariţiei guşii după îndepărtarea ei prin operaţie (profilaxia guşii recidivante) în condiţiile unei funcţii tiroidiene normale.

Durata tratamentului adjuvant în hipertiroidii este condiţionată de durata administrării tratamentului tireostatic.

În guşa benignă la pacienţii cu funcţie tiroidiană normală, este necesar un tratament cu durata între 6 luni şi 2 ani. Pentru evitarea reapariţiei guşii, se recomandă o profilaxie cu iod în doze mici (100-200 µg pe zi) după reducerea volumului guşii.

Durata tratamentului va fi stabilită de către medic.

Dacă utilizați mai mult Euthyrox decât trebuie

Dacă aţi luat o doză mai mare decât cea prescrisă, puteţi prezenta manifestări specifice pentru metabolism crescut precum bătăi rapide ale inimii, nelinişte, agitaţie sau mişcări necontrolate (vezi punctul 4).

La pacienţii care au o boală care afectează sistemul neurologic, de exemplu epilepsie, au fost raportate cazuri izolate de convulsii, când limita de toleranţă individuală la acest medicament a fost depăşită. La pacienții cu risc de tulburări psihotice se pot manifesta simptome de psihoză acută.

Dacă acestea vi se întâmplă dumneavoastră, contactaţi medicul.

Dacă uitați să utilizați Euthyrox

Nu utilizaţi o doză dublă pentru a compensa doza uitată. Utilizaţi doza următoare la ora la care aceasta este programată.

Dacă aveți orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresați-vă medicului dumneavoastră, farmacistului sau asistentei medicale.

4. Reacții adverse posibile

Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reacții adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.

În condiţiile administrării conform recomandărilor, nu sunt de aşteptat reacţii adverse în timpul tratamentului cu Euthyrox.

În situaţii individuale, dacă doza nu este tolerată sau în caz de supradozaj, în special dacă doza este crescută rapid la începutul tratamentului, pot să apară semnele tipice ale unei funcţii tiroidiene crescute, de exemplu tulburări de ritm ale inimii (aritmii cardiace, de exemplu fibrilaţie atrială şi extrasistole), bătăi rapide ale inimii (tahicardie), palpitaţii, durere la nivelul pieptului (angină pectorală), durere de cap, slăbiciune şi crampe musculare, înroşirea feţei însoţită de căldură, febră, vărsături, tulburări de menstruaţie, creşterea tensiunii intracraniene, tremurături, nelinişte, insomnie, transpiraţii abundente, pierdere în greutate, diaree.

Vă rugăm informaţi medicul dumneavoastră sau farmacistul în cazul apariţiei oricărei reacţii adverse chiar şi dintre cele care nu sunt prezentate în acest prospect.

După prezentarea la medic, doza zilnică poate fi redusă sau administrarea comprimatelor poate fi întreruptă pentru câteva zile. Imediat după dispariţia reacţiilor adverse, tratamentul poate fi reluat sub supravegherea atentă a dozelor.

Este posibilă apariţia reacţiilor alergice la oricare dintre componentele Euthyrox (vezi punctul 6). Reacţiile alergice la nivelul pielii şi sistemului respirator pot include şi umflarea feţei sau gâtului (angioedem). Dacă aceasta se întâmplă, contactaţi imediat medicul.

Dacă vreuna dintre reacţiile adverse se agravează sau dacă observaţi orice reacţie adversă nemenţionată în acest prospect, vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Raportarea reacţiilor adverse

Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Acestea includ orice posibile reacţii adverse nemenţionate în acest prospect.

5. Cum se păstrează Euthyrox

Nu lăsați acest medicament la vederea și îndemâna copiilor.

A se păstra la temperaturi sub 25°C. A se păstra în ambalajul original pentru a fi protejat de lumină.

Nu utilizați acest medicament după data de expirare înscrisă pe cutie după EXP.

Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.

Nu aruncați niciun medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebați farmacistul cum să aruncați medicamentele pe care nu le mai folosiți. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.

6. Conținutul ambalajului și alte informații

Ce conține Euthyrox

- Substanţa activă este levotiroxina sodică. Fiecare comprimat conţine 25, 50, 75, 100, 125, 150 şi respectiv 200 µg levotiroxină sodică.

- Celelalte componente sunt: amidon de porumb, acid citric anhidru, croscarmeloză sodică, gelatină, stearat de magneziu şi manitol (E 421).

Cum arată Euthyrox și conținutul ambalajului

Euthyrox 25 μg comprimate

Comprimate de culoare aproape albă, rotunde, plate, cu margini teşite, cu linie mediană de divizare pe ambele feţe şi inscripţionate cu „EM 25” pe una din feţe.

Comprimatul poate fi divizat în doze egale.

Euthyrox 50 μg comprimate Comprimate de culoare aproape albă, rotunde, plate, cu margini teşite, cu linie mediană de divizare pe ambele feţe şi inscripţionate cu „EM 50” pe una din feţe. Comprimatul poate fi divizat în doze egale.

Euthyrox 75 μg comprimate Comprimate de culoare aproape albă, rotunde, plate, cu margini teşite, cu linie mediană de divizare pe ambele feţe şi inscripţionate cu „EM 75” pe una din feţe.

Euthyrox 100 μg comprimate Comprimate de culoare aproape albă, rotunde, plate, cu margini teşite, cu linie mediană de divizare pe ambele feţe şi inscripţionate cu „EM 100” pe una din feţe. Comprimatul poate fi divizat în doze egale.

Euthyrox 125 μg comprimate Comprimate de culoare aproape albă, rotunde, plate, cu margini teşite, cu linie mediană de divizare pe ambele feţe şi inscripţionate cu „EM 125” pe una din feţe.

Euthyrox 150 μg comprimate Comprimate de culoare aproape albă, rotunde, plate, cu margini teşite, cu linie mediană de divizare pe ambele feţe şi inscripţionate cu „EM 150” pe una din feţe. Comprimatul poate fi divizat în doze egale.

Euthyrox 200 μg comprimate Comprimate de culoare aproape albă, rotunde, plate, cu margini teşite, cu linie mediană de divizare pe ambele feţe şi inscripţionate cu „EM 200” pe una din feţe. Comprimatul poate fi divizat în doze egale.

Euthyrox 25, Euthyrox 50, Euthyrox 75, Euthyrox 100, Euthyrox 125, Euthyrox 150, Euthyrox 200

cutii cu 4 blistere din PVC/Al a câte 25 comprimate.

Euthyrox 75, Euthyrox 125

cutii cu 2 blistere din PVC/Al a câte 25 comprimate

Deținătorul autorizației de punere pe piață și fabricantul

Merck Romania SRL

Str. Gara Herăstrău Nr. 4D, Clădirea C, Etaj 6

Sector 2, 020334 Bucureşti, România

Fabricantul

MERCK HEALTHCARE KGaA

Frankfurter Strasse 250, 64293 Darmstadt, Germania

sau

FAMAR HEALTH CARE SERVICES MADRID, S.A.U.

Avda. Leganés, 62, Alcorcón, 28923 Madrid, Spania

sau

CORDEN PHARMA GmbH

Otto-Hahn-Strasse, 68723 Plankstadt, Germania

Atenționare! Nu trebuie să folosiți informațiile prezente în aceste pagini, în scopul diagnosticării sau tratării oricăror probleme de sănătate sau de înlocuire a medicamentelor și a tratamentelor prescrise de personalul medical autorizat. Toate informațiile din acest site sunt publicate cu scop informativ și pot conține unele erori, vă rugăm să vă ghidați doar după informația din prospect! Rareori informația de pe pagină poate conţine inadvertenţe: fotografia are caracter informativ şi poate, fi modificat de către producător fără preaviz sau pot conţine erori.

Vezi descrierea completă
Top sezon
Top sezon
Preț produs în pct: 4
Cod produs: 42909
Promoție
Top sezon
Preț produs în pct: 594
Cod produs: 42229
Oferte Speciale
Promoție
Preț produs în pct: 255
Cod produs: 61836
RECOMANDĂM
Capsule Anti-Age: Colagen, Acid Hialuronic și Carcinină
În lupta împotriva semnelor îmbătrânirii, inovațiile din domeniul cosmetologiei și nutriției oferă soluții tot mai eficiente și accesibile. Printre aceste soluții, capsulele Anti-Age cu Colagen, Acid Hialuronic și Carcinina se numără printre cele mai populare și apreciate suplimente. Ele promit nu doar o piele mai fermă și mai elastică, dar și o îmbunătățire a sănătății generale a țesuturilor. Haideți să explorăm împreună cum funcționează aceste ingrediente și ce beneficii aduc ele.