Pause™ sol. inj. 100 mg/ml 5 ml N5

Cod produs: 53537
Divizarea: 5
Doza concentratia: 100
Forma: sol. inj.
Producator: Emcure Pharmaceuticals Ltd
Tara: India


Pause 100 mg/ml soluţie injectabilă

Acid tranexamic

1. Ce este Pause şi pentru ce se utilizează

Substanţa activă a preparatului Pause este acidul tranexamic, care face parte din grupul de medicamente numite antifibrinolitice, care se utilizează pentru stoparea sângerării excesive după intervenţii chirurgicale sau pentru a ajuta la coagularea sângelui. Pause poate fi folosit după o intervenţie chirurgicală minoră (prostatectomie, conizarea de col uterin), proceduri chirurgicale și extracţii dentare la persoanele cu tulburarea ereditară a coagulării sângelui (hemofilie) și poate fi de asemenea utilizată dacă suferiți de o afecțiune gravă numită "coagulare intravasculară diseminată" în cazul în care sângele în tot corpul începe să se coaguleze. Pause poate fi administrat pentru a opri sângerarea după ce ați fost tratat cu un alt medicament pentru a rupe formarea cheagurilor de sânge (tromboliza).
2. Ce trebuie să ştiţi înainte să utilizaţi Pause

Nu luaţi Pause:

- dacă sunteţi alergic (hipersensibil) la substanţa activă sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament (enumerate la punctul 6)

- dacă aţi avut cheaguri de sânge (tromboză venoasă sau arterială),

- dacă aţi avut convulsii,

- dacă aveţi hemoragii subarahnoidale,

- dacă aveţi coagulare intravasculară activă.
Nu se va administra sub formă de injecție intratecală și intraventriculară, aplicarea intracerebrală (risc de edem cerebral și convulsii).
Atenţionări şi precauţii

Spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului înainte de a lua Pause:

- dacă aveţi o boală de rinichi, deoarece medicamentul poate acumula în corpul dumneavoastră și, prin urmare, se va administra o doză mai mică,

- dacă aveți sângerări din tractul urinar superior, acest lucru arată sânge în urină,

- dacă ați avut vreodată orice sângerare incontrolabilă,

- dacă sunteți gravidă sau alăptați,

- dacă sunteți tratat pentru coagulare intravasculară diseminată.
Acidul tranexamic se va administra numai în cazul în care medicul dumneavoastră a făcut analize de sânge pentru a verifica dacă medicamentul este potrivit pentru dumneavoastră, în caz contrar pot fi utilizate alte medicamente anticoagulante adecvate.
Pause şi utilizarea altor medicamente

Vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi, aţi luat recent sau aţi putea lua orice alte medicamente, inclusiv dintre cele eliberate fără prescripţie medicală.
Acidul tranexamic nu se va amesteca cu sânge.
Acidul tranexamic nu se va amesteca cu soluţii care conţin peniciline.
Sarcina şi alăptarea

Dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, credeţi că aţi putea fi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă, informaţi medicul sau farmacistul până la iniţierea administrării preparatului.
Adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua orice medicament.
Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor

Lipsesc date.
3. Cum să luaţi

Pause Luaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum v-a spus medicul. Trebuie să discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur. Pause se va administra prin injecţie intravenoasă lentă. De asemenea poate fi diluat şi administrat prin perfuzie.
Adulţi

Doza uzuală este de 5 până la 10 ml de trei ori pe zi, dar medicul va decide doza corectă pentru dumneavoastră și cât timp trebuie să luați, în funcție de starea dumneavoastră. Dacă aveți nevoie să fiţi tratat mai mult de trei zile, medicul poate decide să treceți la comprimate.
Copii

Dacă acidul tranexamic este dat unui copil doza va fi determinată pe baza masei corporale a copilului.
Vârstnici

La pacienții vârstnici, doza poate fi redusă dacă rinichii dumneavoastră nu funcționează corespunzător.
Dacă vi se administrează mai mult Pause decât trebuie

Deoarece Pause vă este administrat de către personal medical specializat este puțin probabil ca o asemenea situație să apară. Dacă totuși vi se pare că vi se administrează mai mult medicament, întrebați medicul.
Pot să apară următoarele simptome:
greaţă, vărsături, simptome ortostatice şi/sau hipotensiune arterială.
4. Reacţii adverse posibile

Ca toate medicamentele, Pause poate provoca reacţii adverse, cu toate că acestea nu apar la toate persoanele. Foarte rar au fost înregistrate următoarele reacţii adverse:

Tulburări ale sistemului imunitar
: reacţii de hipersensibilitate, inclusiv anafilaxie (dificultăţi de respiraţie, umflarea feţei şi gâtului).
Tulburări gastrointestinale
: tulburări digestive precum greaţă, vomă şi diaree.
Tulburări vasculare:
stare generală de rău cu hipotensiune arterială, cu sau fără pierderea cunoștinței (în general în urma unei injecții intravenoase prea rapide, în mod excepțional după administrarea orală); tromboză arterială sau venoasă în orice porţiune.
Tulburări ale sistemului nervos
: ameţeli, convulsii.
Raportarea reacţiilor adverse

Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
5. Cum se păstrează Pause

A se păstra la loc uscat, ferit de lumină, la temperaturi sub 25°C.
A nu se lăsa la vederea şi îndemâna copiilor.
Perioada de valabilitate este indicată pe ambalaj.
Nu utilizaţi acest medicament după data de expirare înscrisă pe ambalaj după EXP.
Medicamentele nu trebuie aruncate pe calea apei sau a reziduurilor menajere. &Întrebaţi farmacistul cum să eliminaţi medicamentele care nu vă mai sunt necesare.
Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.
6. Conţinutul ambalajului şi alte informaţii

Ce conţine Pause

Fiecare fiolă (5 ml) conţine: acid tranexamic - 500 mg.
Celelalte componente sunt: apă pentru injecţii.
Cum arată Pause şi conţinutul ambalajului:

Soluţie injectabilă.
Soluţie transparentă, incoloră.
Ambalaj:
Soluţie injectabilă 100 mg/ml în fiole câte 5 ml, plasate pe suport din plastic. Câte 5 fiole împreună cu prospectul se plasează în cutie de carton.
Deţinătorul certificatului de înregistrare

Emcure Pharmaceuticals Ltd. , India

T-184, MIDC Bhosari, Pune, Maharashtra, 411026

Fabricantul

Samrudh Pharmaceuticals Ltd. , India

Plot no. J-174, J-168 & J-168/1, MIDC, Tarapur, Bhoisar,

Dist. Thane-401506, Maharashtra

Atenționare! Nu trebuie să folosiți informațiile prezente în aceste pagini, în scopul diagnosticării sau tratării oricăror probleme de sănătate sau de înlocuire a medicamentelor și a tratamentelor prescrise de personalul medical autorizat. Toate informațiile din acest site sunt publicate cu scop informativ și pot conține unele erori, vă rugăm să vă ghidați doar după informația din prospect! Rareori informația de pe pagină poate conţine inadvertenţe: fotografia are caracter informativ şi poate, fi modificat de către producător fără preaviz sau pot conţine erori.

Vezi descrierea completă
Top sezon
Top sezon
Preț produs în pct: 135
Cod produs: 61896
Oferte Speciale
RECOMANDĂM
Capsule Anti-Age: Colagen, Acid Hialuronic și Carcinină
În lupta împotriva semnelor îmbătrânirii, inovațiile din domeniul cosmetologiei și nutriției oferă soluții tot mai eficiente și accesibile. Printre aceste soluții, capsulele Anti-Age cu Colagen, Acid Hialuronic și Carcinina se numără printre cele mai populare și apreciate suplimente. Ele promit nu doar o piele mai fermă și mai elastică, dar și o îmbunătățire a sănătății generale a țesuturilor. Haideți să explorăm împreună cum funcționează aceste ingrediente și ce beneficii aduc ele.