Amoxicilina pulb./sol. inj.1 g N10 (China)

Cod produs: 46180
Divizarea: 10
Doza concentratia: 1000
Forma: pulb./sol. inj./perf.
Producator: Zhuhai United Laboratories (Zhongshan) Co. Ltd
Tara: China
Stoc: suficient
eliberat doar cu rețetă!
114 94 lei
(-9%)
104 77 lei
Beneficii:
10 puncte de loialitate
Livrare gratuită
Caută în farmacii


Amoxicilină 500 mg pulbere pentru soluţie injectabilă/perfuzabilă

Amoxicilină 1 g pulbere pentru soluţie injectabilă/perfuzabilă

Amoxicilinum

1. CE ESTE AMOXICILINĂ ŞI PENTRU CE SE UTILIZEAZĂ

Amoxicilina este un antibiotic. Pulberea pentru soluţie injectabilă conţine un medicament numit amoxicilină, care aparţine unui grup de medicamente numite "peniciline". Amoxicilina omoară bacteriile care cauzează unele infecţii.

Amoxicilina este utilizat pentru tratamentul infecţiilor în diferite părţi ale corpului cauzate de bacterii:

- infecţii ale urechilor, nasului şi gâtului: otită medie, sinuzită, faringită şi tonzilită;

- infecţii ale tractului uro-genital;

- infecţii ale pielii şi ţesuturilor moi;

- infecţii ale căilor respiratorii inferioare, aşa ca bronşita acută şi pneumonia;

- tratamentul febrei tifoide şi leptospirozei.
2. CE TREBUIE SĂ ŞTIŢI &ÎNAINTE SĂ UTILIZAŢI AMOXICILINĂ

Nu utilizaţi Amoxicilină dacă:

- Sunteţi alergic (hipersensibil) la amoxicilină, penicilină sau la cefalosporine.
- Aţi avut vreodată o reacţie alergică (hipersensibilitate) la orice alt antibiotic. Acest lucru poate include o erupţie pe piele sau umflarea feţei sau a gatului.
- Dacă aveţi o boală determinată de un virus numit Epstein-Barr (mononucleoză), manifestată prin febră, inflamarea ganglionilor, mărirea splinei, inflamaţia faringelui şi amigdalelor.
Dacă nu sunteţi sigur, discutaţi cu medicul dumneavoastră sau farmacistul înainte de a lua Amoxicilină.

Aveţi grijă deosebită când utilizaţi Amoxicilină

Consultaţi-vă cu medicul dumneavoastră sau farmacistul înainte de a lua acest medicament dacă:

- aveţi febră glandulară;

- sunteţi tratat pentru probleme renale;

- nu urinaţi suficient.
Dacă nu sunteţi sigur dacă oricare dintre cele de mai sus se aplică în cazul dumneavoastră, discutaţi cu medicul dumneavoastră sau farmacistul înainte de a utiliza Amoxicilină.
Afecţiuni la care trebuie să fiţi atent

Amoxicilina poate agrava unele dintre afecţiunile existente sau poate determina reacţii adverse grave. Acestea pot fi: reacţii alergice, convulsii (crize convulsive) şi inflamaţia intestinului gros. &În timpul tratamentului cu Amoxicilină, pentru a reduce riscul acestor reacţii adverse, trebuie să urmăriţi dacă apar o serie de simptome (vezi pct. 4).
Analize de sânge şi de urină

Dacă faceţi analize de sânge (de exemplu analize ale formulei globulelor roşii ale sângelui sau analize ale funcţiilor ficatului) sau analize de urină (de exemplu glucoza urinară), anunţaţi medicul sau asistenta medicală că sunteţi sub tratament cu Amoxicilină, deoarece acest medicament poate influenţa rezultatele acestor teste.
Utilizarea altor medicamente

Vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi sau aţi luat recent orice alte medicamente, inclusiv dintre cele eliberate fără prescripţie medicală sau medicamente pe bază de plante. Amoxicilina poate afecta modul în care acţionează aceste medicamente. De asemenea, alte medicamente pot afecta modul în care Amoxicilina funcţionează. Dacă împreună cu Amoxicilina utilizaţi medicamente care împiedică formarea cheagurilor de sânge (de tipul warfarinei), este necesară realizarea unor teste sanguine suplimentare. Amoxicilina poate influenţa modul de acţiune al metotrexatului (medicament utilizat în tratamentul cancerului sau a afecţiunile reumatismale). Dacă utilizaţi probenecid (un medicament utilizat în gută), medicul poate decide să va ajusteze dozele de Amoxicilină. Dacă aveţi nevoie de orice sfat, discutaţi cu medicul dumneavoastră sau farmacistul.

Sarcina şi alăptarea

Dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, credeţi că aţi putea fi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă, adresaţi-vă medicului sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament. Cantităţi foarte mici de amoxicilină trec în laptele matern; de obicei în timpul administrării medicamentului alăptarea nu trebuie întreruptă. Totuşi, în cazul apariţiei diareei, candidozei sau a erupţiei pe piele la sugar, se întrerupe fie alăptarea, fie administrarea antibioticului.
Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor

Amoxicilina nu afectează capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.
3. CUM SĂ LUAŢI AMOXICILINĂ

Nu vă administraţi singur acest medicament. Acest medicament trebuie să vă fie administrat de către o persoană calificată.
Dozele uzuale sunt:

Adulţi: câte 500 mg - 1,0 g fiecare 6-8 ore.
Copii: 50-100 mg/kg/zi, divizate în 3-4 prize (fiecare 6-8 ore).
Pacienţi cu afecţiuni renale şi hepatice

Dacă aveţi afecţiuni renale medicul vă poate modifica dozele.
Dacă aveţi afecţiuni hepatice medicul vă poate recomanda efectuarea mai frecventă a unor teste sanguine pentru a verifica modul în care vă funcţionează ficatul.
Cum vi se va administra Amoxicilina

Amoxicilina vi se va administra sub formă de injecţie intramusculară, injecţie intravenoasă sau în perfuzie.
Asiguraţi-vă că beţi suficiente lichide în timpul tratamentului cu Amoxicilină. Nu vi se va administra Amoxicilina mai mult de 2 săptămâni, fără ca un medic să vă controleze tratamentul.
Dacă vi se administrează mai mult decât trebuie din Amoxicilina

Este puţin probabil ca acest lucru să se întâmple, dar dacă dumneavoastră consideraţi că vi s-a administrat prea multă Amoxicilină, anunţaţi medicul, farmacistul sau asistenta medicală. Pot să apară manifestări la nivelul stomacului (greaţă, vărsături sau diaree) sau convulsii.
Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la utilizarea acestui medicament, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
4. REACŢII ADVERSE POSIBILE

Ca toate medicamentele, Amoxicilina poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.
Afecţiuni la care trebuie să fiţi atent:

Reacţii alergice:

- erupţie pe piele;

- umflături, uneori la nivelul feţei sau a gurii (angioedem), care pot determina dificultăţi de respiraţie.
Anunţaţi imediat medicul
dacă observaţi oricare dintre aceste simptome.
Opriţi administrarea de Amoxicilină.
Inflamarea intestinului gros

Inflamarea intestinului gros determină diaree apoasă, de obicei cu sânge şi mucus, durere abdominală şi/sau febră.
Anunţaţi medicul cât mai curând posibil
dacă observaţi aceste simptome.
Reacţii adverse frecvente (care afectează mai puţin de 1 din 10 pacienţi)

- suprainfecţie candidozică (candida - o ciupercă ce poate infecta vaginul, gura şi pliurile cutanate);

- diaree.
Reacţii adverse mai puţin frecvente
(care afectează mai puţin de 1 din 100 pacienţi)

- erupţie pe piele, mâncărime;

- urticarie (erupţie pruriginoasă supradenivelată);

- greaţă, vărsături, indigestie;

- ameţeală;

- durere de cap;

- agitaţie;

- nelinişte;

- insomnie.
Reacţii adverse mai puţin frecvente care se pot observa în analizele dumneavoastră de sânge:

- creşterea unor substanţe (enzime) produse de ficat.
Reacţii adverse rare
(care afectează mai puţin de 1 din 1000 pacienţi)

- erupţii pe piele, care pot forma vezicule şi care arăta ca nişte mici ţinte (pete închise la culoare în centru înconjurate de o zonă mai palidă, cu un inel închis la culoare în jurul marginii - eritem polimorf). Dacă observaţi aceste simptome, anunţaţi de urgenţă medicul. Reacţii adverse rare care se pot observa în analizele dumneavoastră de sânge:

- număr redus de celule implicate în coagularea sângelui;

- număr redus al celulelor albe sanguine.
Alte reacţii adverse

Acestea au apărut la un număr foarte mic de pacienţi, dar frecvenţa lor este necunoscută.
- reacţii alergice (vezi mai sus)

- inflamarea intestinului gros (vezi mai sus)

- reacţii adverse grave ale pielii

- erupţie generalizată cu vezicule şi exfolierea pielii , mai ales în jurul gurii, nasului, ochilor şi organelor genitale (sindrom Stevens-Johnson), precum şi o formă mai severă cu exfolierea generalizată a pielii (mai mult de 30% din suprafaţa corporală - necroliză epidermică toxică) - erupţie generalizată cu piele roşie şi mici vezicule care conţin puroi (dermatită buloasă exfoliativă)

Anunţaţi medicul imediat dacă observaţi aceste simptome.
- inflamarea ficatului (hepatită)

- icter, determinat de creşterea bilirubinei din sânge (o substanţă produsă de ficat) care vă colorează pielea şi albul ochilor în galben

- inflamarea rinichilor

- durează mai mult ca sângele să coaguleze

- convulsii (mai ales la pacienţii care iau doze mari de Amoxicilină sau care au afecţiuni renale)

Reacţii adverse evidenţiate în analizele dumneavoastră de sânge sau de urină
:

- reducerea severă a numărului celulelor albe din sânge - număr redus de celule roşii din sânge (anemie hemolitică)

- cristale în urină.
Raportarea reacţiilor adverse

Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
5. CUM SE PĂSTREAZĂ AMOXICILINĂ

A nu se lăsa la îndemâna şi vederea copiilor.
A se păstra la loc uscat, ferit de lumină, la temperaturi sub 25 °C.
Nu utilizaţi acest medicament după data de expirare înscrisă pe cutie după "EXP". Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective. Nu aruncaţi acest medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. &Întrebaţi farmacistul cum să aruncaţi medicamentele pe care nu le mai folosiţi. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.
6. CONŢINUTUL AMBALAJULUI ŞI ALTE INFORMAŢII

Ce conţine Amoxicilină

- Substanţa activă este amoxicilina. Fiecare flacon a câte 500 mg conţine amoxicilină 500 mg (sub formă de amoxicilină sodică) Fiecare flacon a câte 1 g conţine amoxicilină 1 g (sub formă de amoxicilină sodică).

- Acest medicament nu are excipienţi.
Cum arată Amoxicilină şi conţinutul ambalajului

Amoxicilina se prezintă sub formă de pulbere de culoare albă sau aproape albă.
Conţinutul ambalajului

Cutie cu 10 flacoane din sticlă incoloră cu pulbere pentru soluţie injectabilă.
Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă şi fabricantul

Zhuhai United Laboratories (Zhongshan) Co. , Ltd. ,

No. 12, Jialian Road, Tanzou Town, Zhongshan, Guandong, P. R. China.

Atenționare! Nu trebuie să folosiți informațiile prezente în aceste pagini, în scopul diagnosticării sau tratării oricăror probleme de sănătate sau de înlocuire a medicamentelor și a tratamentelor prescrise de personalul medical autorizat. Toate informațiile din acest site sunt publicate cu scop informativ și pot conține unele erori, vă rugăm să vă ghidați doar după informația din prospect! Rareori informația de pe pagină poate conţine inadvertenţe: fotografia are caracter informativ şi poate, fi modificat de către producător fără preaviz sau pot conţine erori.

Vezi descrierea completă
Top sezon
Top sezon
Cod produs: 21683
Top sezon
Preț produs în pct: 152
Cod produs: 63925
Oferte Speciale
Promoție
Preț produs în pct: 255
Cod produs: 61836
Promoție
Preț produs în pct: 268
Cod produs: 61833
NEW
Promoție
Preț produs în pct: 1068
Cod produs: 64289
RECOMANDĂM
Top sezon
Preț produs în pct: 135
Cod produs: 61896
Capsule Anti-Age: Colagen, Acid Hialuronic și Carcinină
În lupta împotriva semnelor îmbătrânirii, inovațiile din domeniul cosmetologiei și nutriției oferă soluții tot mai eficiente și accesibile. Printre aceste soluții, capsulele Anti-Age cu Colagen, Acid Hialuronic și Carcinina se numără printre cele mai populare și apreciate suplimente. Ele promit nu doar o piele mai fermă și mai elastică, dar și o îmbunătățire a sănătății generale a țesuturilor. Haideți să explorăm împreună cum funcționează aceste ingrediente și ce beneficii aduc ele.