Fosfomed 3,0g gran./sol. orala 3,0 N1

Cod produs: 56303
Divizarea: 1
Doza concentratia: 3
Forma: gran./sol. oral
Producator: World Medicine Ilac Sanayi ve Ticaret A.Ș., Turcia(PROD: World Medicine Ilac Sanayi ve Ticaret A.Ș., Turcia; )
Tara: Marea Britanie
Stoc: suficient
eliberat doar cu rețetă!
52 23 lei
(-9%)
47 54 lei
Beneficii:
4 puncte de loialitate
Livrare gratuită
Caută în farmacii

Fosfomed 3 g granule pentru soluție orală

1. Ce este Fosfomed şi pentru ce se utilizează

Fosfomed conține substanța activă fosfomicină (sub formă de fosfomicină trometamol). Acesta este un antibiotic care acționează prin distrugerea bacteriilor care pot provoca infecții.

Fosfomed se utilizează :

- pentru tratarea infecțiilor necomplicate ale vezicii urinare la femei și adolescente

- ca antibiotic profilactic pentru biopsia de prostată transrectală la bărbații adulți.

Medicul dumneavoastră va stabili dacă Fosfomed este potrivit pentru tratarea infecţiei dumneavoastră.

2. Ce trebuie să știți înainte să utilizați Fosfomed

Nu utilizați Fosfomed

-dacă sunteţi alergic (hipersensibil) la fosfomicină sau la oricare dintre celelalte componente

-dacă aveți insuficiență renală severă (clearance-ul creatininei < 10 ml/min).

-dacă faceți hemodializă.

-copiilor cu vârsta sub 6 ani.

Atenţionări şi precauţii

Adresați-vă medicului dumneavoastră, farmacistului sau asistentei medicale înainte să utilizați Fosfomed dacă suferiți de una dintre următoarele tulburări:

• infecții persistente ale vezicii urinare,

• ați avut anterior diaree după administrarea oricăror alte antibiotice.

Afecțiuni de monitorizat

Fosfomed poate provoca reacții adverse grave. Acestea includ reacții alergice și inflamarea intestinului gros. Trebuie să urmăriți eventuala manifestare a anumitor simptome în timp ce luați acest medicament, pentru a reduce riscul apariției oricăror probleme. Vezi „Reacții adverse grave” la pct. 4.

Copii și adolescenți

Nu administrați acest medicament copiilor cu vârsta sub 12 ani, deoarece siguranța și eficacitatea acestuia nu au fost stabilite la această grupă de vârstă.

Fosfomed împreună cu alte medicamente

Vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi, aţi luat recent sau ați putea lua orice alte medicamente.

A fost raportată o scădere a concentrației substanței active în urină, care ar trebui să fie mare, în cazul administrării concomitente de metoclopramid. Prin urmare, între administrarea celor două medicamente trebuie lăsat un interval de cel puțin 2-3 ore.

Dacă luați un anticoagulant (așa-numiții antagoniști ai vitaminei K) în timpul administrării anumitor antibiotice, este posibil să vi se modifice timpul de coagulare a sângelui. Prin urmare, medical dumneavoastră poate decide să vă monitorizeze coagularea îndeaproape, în timpul administrării de Fosfomed.

Fosfomed împreună cu alimente, băuturi și alcool

Alimentele pot întârzia sau scadea absorbția fosfomicinei. Prin urmare este recomandat să luați medicamentul pe stomacul gol (cu 2-3ore înainte de masă sau la 2-3 ore după masă).

Sarcina şi alăptarea și fertilitatea

Dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, credeţi că aţi putea fi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament.

Dacă sunteți gravidă, medicul dumneavoastră vă va administra acest medicament numai atunci când este absolut necesar.

Fosfomicina poate fi utilizată într-o singură doză orală, în timpul alăptării numai la indicația medicului.

Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor

Fosfomed poate determina amețeli de aceea este posibilă afectarea capacității de a conduce vehicule și de a folosi utilaje.

Informaţii importante privind unele componente ale Fosfomed

Acest medicament conține zaharoză. Dacă medicul dumneavoastră va spus că aveți intoleranță la anumite zaharuri, consultați-l înainte de a lua acest medicament.

3. Cum se administrează Fosfomed

Luaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră sau farmacistul. Discutaţi cu medicul sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.

Doze

În cazul tratamentului infecției necomplicate a vezicii urinare la femei și adolescente doza recomandată este de 1 plic (3 g) de Fosfomed ca doză unică.

Atunci când este utilizat ca antibiotic profilactic pentru biopsia de prostată transrectală, doza recomandată este de 1 plic (3 g) de Fosfomed cu 3 ore înainte de procedură și 1 plic (3 g) de

Fosfomed la 24 de ore după efectuarea procedurii.

Utilizarea la pacienții cu insuficiență renală:

Acest medicament nu trebuie utilizat la pacienți cu insuficiență renală severă (clearance-ul creatininei < 10ml/minut).

Utilizarea la copii și adolescenți

Acest medicament nu trebuie utilizat la copii cu vârsta sub 12 ani.

Mod de administrare

Administrare orală.

Se recomandă administrarea medicamentului pe stomacul gol (cu 2-3ore înainte de masă sau la 2-3 ore după masă), de preferință înainte de culcare, după golirea vezicii urinare.

Plicul se dizolvă în jumătate de pahar cu apă și se administrează imediat. Soluția reconstituită este o soluție omogenă, opalescentă.

Dacă luați mai mult Fosfomed decât trebuie

Dacă depășiți accidental doza prescrisă, adresați-vă medicului dumneavoastră sau mergeți la cel mai apropiat spital.

Nu există un antidot specific. În caz de nevoie, se va folosi tratament simptomatic. În caz de supradozaj, trebuie stimulată eliminarea renală prin administrarea orală adecvată de lichide.

Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Dacă uitați șă luați Fosfomed

Luaţi doza pe care aţi uitat-o imediat ce v-aţi adus aminte. Nu luaţi o doză dublă pentru a compensa doza uitată.

Dacă încetați să luați Fosfomed

Nu încetaţi utilizarea de Fosfomed doar pentru că vă simţiţi mai bine. Este important să luați medicamentul cât timp v-a prescris medicul dumneavoastră, în caz contrar problema poate reveni.

Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

4. Reacţii adverse posibile

Ca toate medicamentele, Fosfomed poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.

Reacții adverse grave

În timp ce luați Fosfomed, trebuie să încetați să luați medicamentul și să vă adresați imediat medicului dumneavoastră dacă manifestați vreunul dintre următoarele simptome:

− șoc anafilactic, un tip de reacție alergică care pune viața în pericol (frecvența este necunoscută).

Simptomele includ debutul brusc al unei erupții trecătoare pe piele, mâncărimi sau urticarie pe piele și/sau senzația de lipsă de aer, respirație șuierătoare sau dificultăți de respirație,

− umflarea feței, a buzelor, a limbii sau a gâtului cu dificultăți de respirație (angioedem) (frecvența este necunoscută),

− diareea moderată până la severă, crampele abdominale, scaunele cu sânge și/sau febra pot însemna că aveți o infecție a intestinului gros (colită asociată cu antibioticele) (frecvența este necunoscută). Nu luați medicamente împotriva diareei care inhibă tranzitul intestinal (antiperistaltice).

Alte reacții adverse

Reacții adverse frecvente (afectează mai puțin de 1 din 10 utilizatori)

-durere de cap

-amețeală

-diaree

-greață

- indigestie

-dureri abdominale

- Infecție a organelor genital cu simptome precum inflamația, iritația, mâncărimea (vulvovaginită).

Reacţii adverse mai puţin frecvente (afectează mai puțin de 1 din 100 utilizatori)

-vărsături

-erupții trecătoare pe piele

- urticarie

- mâncărimi

Reacţii adverse cu frecvență necunoscută (care nu poate fi estimate din datele disponibile):

- reacții alergice

Dacă vreuna dintre reacţiile adverse devine gravă sau dacă observaţi orice reacţie adverse nemenţionată în acest prospect, vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Raportarea reacţiilor adverse

Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Acestea includ orice posibile reacţii adverse nemenţionate în acest prospect.

5. Cum se păstrează Fosfomed

Nu lăsaţi acest medicament la vederea şi îndemâna copiilor.

A se păstra la temperaturi sub 25oC, în ambalajul original.

Nu utilizaţi acest medicament după data de expirare indicată pe ambalaj.

Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.

Nu aruncaţi niciun medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi asistenta medicală sau farmacistul cum să aruncaţi medicamentele pe care nu le mai folosiţi. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.

6. Conținutul ambalajului și alte informații.

Ce conţine Fosfomed

- Substanţa activă este fosfomicina. 1 plic conţine: fosfomicină 3 g (sub formă de fosfomicină trometamol)

- Celelalte componente sunt: zaharoză, esență de mandarine, esență de portocale, zaharină sodică, dioxid de siliciu coloidal anhidru.

Cum arată Fosfomed

Fosfomed se prezintă sub formă de granule de culoare albă sau aproape albă cu aromă caracteristică de mandarine.

Ambalaj

Granule pentru soluţie orală în plic de hârtie / aluminiu / polietilenă.

Cîte 1 sau 2 plicuri împreună cu prospectul pentru pacient în cutii de carton

Deţinătorul certificatului de înregistrare

World Medicine Ilac San.ve Tic.A.Ș., Turcia

15 Temmuz Mah. Cami Yolu Cad. No: 50 Guneșli Bagcilar/Istanbul

Fabricantul

World Medicine Ilac San.ve Tic.A.Ș., Turcia

15 Temmuz Mah. Cami Yolu Cad. No: 50 Guneșli Bagcilar/Istanbul

Atenționare! Nu trebuie să folosiți informațiile prezente în aceste pagini, în scopul diagnosticării sau tratării oricăror probleme de sănătate sau de înlocuire a medicamentelor și a tratamentelor prescrise de personalul medical autorizat. Toate informațiile din acest site sunt publicate cu scop informativ și pot conține unele erori, vă rugăm să vă ghidați doar după informația din prospect! Rareori informația de pe pagină poate conţine inadvertenţe: fotografia are caracter informativ şi poate, fi modificat de către producător fără preaviz sau pot conţine erori.

Vezi descrierea completă
Top sezon
Oferte Speciale
Promoție
Preț produs în pct: 267
Cod produs: 61835
RECOMANDĂM
Promoție
Preț produs în pct: 476
Cod produs: 61829
Capsule Anti-Age: Colagen, Acid Hialuronic și Carcinină
În lupta împotriva semnelor îmbătrânirii, inovațiile din domeniul cosmetologiei și nutriției oferă soluții tot mai eficiente și accesibile. Printre aceste soluții, capsulele Anti-Age cu Colagen, Acid Hialuronic și Carcinina se numără printre cele mai populare și apreciate suplimente. Ele promit nu doar o piele mai fermă și mai elastică, dar și o îmbunătățire a sănătății generale a țesuturilor. Haideți să explorăm împreună cum funcționează aceste ingrediente și ce beneficii aduc ele.