Protaphane® HM Penfill® susp. injectabila in cartus 100 UI/ml 3ml N5

Cod produs: 34422
Divizarea: 5
Doza concentratia: 100
Forma: susp. inj. în cartuş
Producator: Novo Nordisk A/S
Tara: Danemarca
eliberat doar cu rețetă!
Protaphane HM Penfill 100 UI/ml suspensie injectabilă în cartuş

Insulină umană (ADN recombinant)
1. Ce este Protaphane HM Penfill şi pentru ce se utilizează

Protaphane HM Penfill este o insulină umană utilizată în tratamentul diabetului zaharat. Diabetul este o afecţiune în care organismul dumneavoastră nu produce suficientă insulină pentru a controla concentraţia de zahăr din sânge. Protaphane este o insulină umană cu acţiune prelungită. Aceasta înseamnă că va începe să vă scadă concentrația de zahăr din sânge la aproximativ 1,5 ore după injectare şi efectul va dura aproximativ 24 ore. Protaphane se administrează deseori singur sau în asociere cu insuline cu durată rapidă de acțiune.
2. Ce trebuie să ştiţi înainte să utilizaţi Protaphane

HM Penfill Nu utilizaţi Protaphane HM Penfill

În pompe de perfuzie pentru insulină.
Dacă sunteţi alergic (hipersensibil) la insulină umană sau la oricare dintre celelalte componente ale medicamentului, (vezi pct. 6).
Dacă simţiţi că veţi avea o reacţie hipoglicemică (concentraţie mică a zahărului din sânge), (vezi Reacții adverse raportate foarte frecvent la pct. 4).
Dacă cartuşul sau dispozitivul care îl conţine a fost scăpat pe jos, deteriorat sau sfărâmat.
Dacă nu a fost păstrat corespunzător sau a fost congelat, (vezi pct. 5. Cum se păstrează Protaphane).
Dacă insulina omogenizată nu este uniform albă și opalescentă.
Înainte de a utiliza Protaphane
Verificaţi eticheta pentru a vă asigura că aveţi tipul potrivit de insulină.
Verificaţi întotdeauna cartuşul, inclusiv pistonul din cauciuc de la partea inferioară a cartuşului. Nu îl utilizaţi dacă se observă deteriorări sau dacă pistonul din cauciuc a fost deplasat deasupra benzii albe de la partea inferioară a cartuşului. Dacă suspectaţi că a fost deteriorat cartuşul trebuie să îl returnaţi. Consultaţi manualul stiloului injector (pen) preumplut pentru instrucţiuni suplimentare.
Utilizaţi întotdeauna un ac nou la fiecare injectare, pentru a preveni contaminarea.
Nu împrumutați acele şi Protaphane HM Penfill altei persoane.
Atenţionări şi precauţii

Dacă aveţi probleme cu rinichii, ficatul, glandele suprarenală, pituitară sau tiroidă.
Dacă consumați alcool, fiți atenți la semne de hipoglicemie și niciodată nu consumați alcool pe stomacul gol.
Dacă aţi făcut un efort fizic mai intens decât de obicei sau doriţi să vă modificaţi dieta obişnuită, întrucât aceste situaţii vă pot influenţa valorile concentraţiei de zahăr din sânge.
Dacă sunteţi bolnav, continuaţi să utilizaţi insulină şi adresaţi-vă medicului dumneavoastră.
Dacă călătoriţi în străinătate în zone cu diferenţă de fus orar, aceasta vă poate influenţa necesarul de insulină şi momentul administrării injecţiilor. Consultați medicul dacă va-ți planificat astfel de călătorie.
Protaphane HM Penfill împreună cu alte medicamente

Unele medicamente afectează concentrația de zahăr din sânge şi aceasta poate însemna că doza necesară de insulină trebuie modificată. Medicamentele cel mai des utilizate, care vă pot influenţa tratamentul cu insulină, sunt enumerate mai jos. Spuneţi medicului dumneavoastră, farmacistului sau asistentei medicale dacă utilizaţi, aţi utilizat recent sau s-ar putea să utilizaţi orice alte medicamente, inclusiv medicamente eliberate fără prescripție medicală. În mod particular, ar trebui să-i spuneți medicului dumneavoastră dacă utilizați orice medicament menționat mai jos, care ar putea afecta nivelul zahărului din sânge.
Necesarul dumneavoastră de insulină poate varia dacă administrați concomitent: alte medicamente antidiabetice, inhibitori de monoaminooxidază (IMAO), betablocante, inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei (IECA), acid acetilsalicilic, steroizi anabolizanţi, sulfonamide, contraceptive orale, tiazide, glucocorticoizi, hormoni tiroidieni, simpatomimetice, hormon de creștere, danazol, octreotida sau lanreotida.
Tiazolidinedionele (antidiabetice orale utilizate pentru tratamentul diabetului tip 2) Unii pacienţi, care au de mult timp diabet zaharat de tip 2 şi afecţiuni cardiace sau accident vascular cerebral anterior, care au fost trataţi cu tiazolidinedione şi insulină, au manifestat insuficienţă cardiacă. Adresați-vă medicului dumneavoastră cât mai curând posibil dacă prezentați vreunul din semnele de insuficienţă cardiacă cum este scurtate a respirației de cauză necunoscută sau creştere rapidă în greutate sau umflături localizate (edeme).
Protaphane HM Penfill împreună cu alcoolul

Dacă aţi consumat alcool, necesarul dumneavoastră de insulină se poate modifica, deoarece valoarea glicemiei dumneavoastră poate fie să crească, fie să scadă. Se recomandă monitorizarea atentă.
Sarcina şi alăptarea

În timpul sarcinii și alăptării nu sunt restricţii la tratamentul cu Protaphane, adresațivă medicului dumneavoastră pentru recomandări.
Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor

Dacă conduceți vehicule sau folosiți utilaje, fiți atenți la semnele hipoglicemiei. Capacitatea dumneavoastră de concentrare şi de reacţie, va fi mai scăzută în timpul unei hipoglicemii. Niciodată nu conduceți vehicule sau folosiți utilaje dacă apar semne de hipoglicemie. Discutaţi cu medicul dumneavoastră dacă este recomandat să conduceţi vehicule sau să folosiţi utilaje atunci când aveţi hipoglicemii frecvente sau recunoaşteţi cu dificultate semnele hipoglicemiei.
3. Cum să utilizaţi Protaphane

Discutați despre necesarul de insulină cu medicul dumneavoastră sau asistenta medicală. Utilizaţi întotdeauna Protaphane HM Penfill şi ajustaţi doza exact aşa cum va prescris medicul dumneavoastră. Dacă medicul dumneavoastră v-a schimbat tratamentul de pe un tip sau marcă de insulină pe un alt tip sau marcă, atunci doza de insulină trebuie ajustată de către medicul dumneavoastră. Se recomandă determinarea cu regularitate a concentraţiei zahărului din sânge.
Cum să utilizați această insulină

Protaphane HM Penfill se utilizează pentru injectare sub piele (subcutanat).
Nu vă injectaţi niciodată insulina direct în venă (intravenos) sau în muşchi (intramuscular). La fiecare administrare schimbaţi locul injectării în cadrul regiunii anatomice respective. Aceasta poate reduce riscul formării nodulilor sau adânciturilor din piele, (vezi pct. 4). Cele mai indicate locuri pentru injectare sunt: fesele, partea din faţă a braţelor sau a coapselor.
Omogenizarea insulinei

Lăsaţi insulina să ajungă la temperatura camerei înainte de a o utiliza. Omogenizarea este mai uşoară când insulina a ajuns la temperatura camerei. Înainte de a pune cartuşul Penfill în sistemul de administrare a insulinei, mişcaţi-l în sus şi în jos între poziţiile a şi b şi înapoi (vezi figura), astfel încât bila de sticlă să se deplaseze de la un capăt al cartuşului la celălalt de cel puţin 20 ori. Repetaţi această mişcare de cel puţin 10 ori înaintea fiecărei injectări. Mişcarea trebuie repetată întotdeauna până când lichidul devine uniform alb şi opalescent. Efectuaţi imediat, fără întârziere, toate operaţiunile injectării.
Verificaţi dacă au rămas cel puţin 12 unităţi de insulină în cartuș pentru a permite omogenizarea. Dacă au rămas mai puțin de 12 unități, folosiţi un cartuş nou.
Cum să injectaţi această insulină

Injectaţi-vă insulina sub piele. Folosiţi tehnica de injectare recomandată de medicul dumneavoastră sau de asistenta medicală, după cum este descris în manualul stiloului injector (pen) preumplut.
După injectare, menţineţi acul sub piele cel puţin 6 secunde. Menţineţi butonul de administrare complet apăsat până când acul a fost retras din piele. Astfel asiguraţi administrarea corectă şi reduceţi posibilitatea pătrunderii sângelui în ac sau în rezervorul de insulină.
După fiecare injectare, asiguraţi-vă că îndepărtaţi şi aruncaţi acul şi păstraţi Protaphane fără ac ataşat. În caz contrar, lichidul se poate scurge în afară, ceea ce poate conduce la o dozare incorectă.
Nu reumpleţi cartuşul Protaphane HM Penfill. Cartuşele Protaphane HM Penfill sunt destinate utilizării cu dispozitivele Novo Nordisk de administrare a insulinei şi cu acele NovoFine sau NovoTwist. Dacă sunteţi tratat cu Protaphane HM Penfill şi o altă insulină în cartuş Penfill, trebuie să utilizaţi două dispozitive de administrare a insulinei, câte unul pentru fiecare tip de insulină. Purtaţi întotdeauna la dumneavoastră un cartuş Penfill de rezervă pentru cazul în care cel utilizat este pierdut sau deteriorat.
Dacă utilizați mai multă insulină decât trebuie

Dacă utilizați prea multă insulină, concentraţia zahărului din sângele dumneavoastră scade prea mult, (hipoglicemie). Vezi pct. 4.
Dacă uitați să utilizaţi insulină

Dacă uitați să utilizaţi insulină, concentraţia zahărului din sângele dumneavoastră creşte prea mult (hiperglicemie). Vezi pct 4.
Dacă încetaţi să utilizaţi insulină

Nu încetaţi administrarea insulinei fără a discuta în prealabil cu medicul dumneavoastră, care vă va oferi recomandările corespunzătoare. Această situaţie poate cauza o concentraţie foarte mare a zahărului în sânge (hiperglicemie severă) şi cetoacidoză. Vezi pct 4.
4. Reacţii adverse posibile

Ca toate medicamentele, acest medicament poate determina reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.
Reacții adverse foarte frecvente (pot afecta mai mult de 1 din 10 persoane) - Concentraţia scăzută a zahărului din sânge (hipoglicemia).
Ce este de făcut în caz de urgență

Dacă aveți un episod de hipoglicemie

O hipoglicemie înseamnă că nivelul zahărului în sânge este prea mic.
Semnele de avertizare a concentraţiei scăzute a zahărului din sânge pot apărea brusc și pot include: transpiraţii reci; piele palidă şi rece; dureri de cap; bătăi rapide ale inimii; senzaţie de rău (greaţă); senzaţie intensă de foame; tulburări de vedere trecătoare; somnolenţă; oboseală şi senzaţie de slăbiciune neobişnuite; nervozitate sau tremor; stare de nelinişte; confuzie; dificultăţi de concentrare.
Dacă prezentați oricare dintre aceste semne, mâncaţi tablete de glucoză sau alimente care conţin mult zahăr (dulciuri, biscuiţi, suc de fructe), apoi odihniţi-vă.
Nu administrați nici un tip de insulină dacă simțiți semne ale hipoglicemiei. Pentru orice eventualitate păstrați cu dumneavoastră tablete de glucoză, dulciri, biscuiți sau suc de fructe.
Informaţi rudele, prietenii și colegii apropiați că în cazul în care leşinaţi (pierdeți conștiența) trebuie să vă aşeze pe o parte şi să vă acorde imediat asistenţă medicală. Nu trebuie să vă administreze mâncare sau băuturi, pentru că vă puteţi sufoca.
-Dacă hipoglicemia severă nu este tratată, aceasta poate provoca leziuni ale creierului (temporare sau permanente) şi chiar moarte.
-Dacă aţi avut un episod de hipoglicemie încât v-aţi pierdut conştienţa sau aveţi frecvent episoade de scădere a concentraţiei de zahăr din sânge, adresațivă medicului dumneavoastră. Doza şi momentul administrării insulinei, dieta sau exerciţiul fizic pot necesita ajustări.
Utilizând glucagon

Vă puteţi reveni mai repede din starea de inconştienţă dacă vi se administrează o injecţie cu glucagon de către o persoană instruită corespunzător. Dacă vi se injectează glucagon veţi avea nevoie de glucoză sau de o gustare dulce cât mai curând posibil după ce vă recăpătaţi conştienţa. Dacă nu răspundeţi la tratamentul cu glucagon va trebui să fiţi tratat în spital. Cereți sfatul medicului după injecția cu glucagon, pentru a găsi cauza apariției hipoglicemiei și evitarea acesteia în viitor.
Cauzele hipoglicemiei

Concentraţia scăzută a zahărului din sânge poate să apară dacă:
• Vă injectaţi prea multă insulină.
• Dacă mâncaţi prea puţin sau săriți peste o masă.
• Dacă depuneţi un efort fizic mai mare decât de obicei.
Dacă zahărul din sânge crește prea mult

Concentraţia crescută a zahărului din sânge (hiperglicemia).
Semnele de avertizare apar treptat. Acestea includ: urinări frecvente; senzaţie de sete; pierderea poftei de mâncare; senzaţie de rău (greaţă sau vărsături); ameţeli sau oboseală; bufeuri, piele uscată; uscăciunea gurii şi respiraţie cu miros de fructe (acetonă).
Dacă prezentaţi oricare dintre aceste semne: măsuraţi concentraţia zahărului din sânge; măsuraţi corpii cetonici din urină, dacă este posibil, apoi adresaţi-vă imediat medicului dumneavoastră. Acestea pot fi semne ale unei stări foarte grave numită cetoacidoză diabetică. Dacă nu sunteţi tratat pentru această stare, ea poate duce la comă diabetică şi în final la deces.
Cauzele hiperglicemiei:

• Aţi uitat să vă administraţi insulina.
• V-aţi administrat în mod repetat doze mai mici de insulină decât cele necesare.
• Aveţi o infecţie și/sau febră.
• Aţi mâncat mai mult decât de obicei.
• Aţi depus mai puţin efort fizic decât de obicei.
Reacţii adverse mai puţin frecvente (pot afecta mai puţin de 1 din 100 persoane)

- Tulburări de vedere: la începutul tratamentului cu insulină pot să apară tulburări de vedere, dar această afecţiune este, de obicei, temporară.
- Modificări la locul de injectare (lipodistrofie): ţesutul gras de sub piele se poate subţia (lipoatrofie) sau întări (lipohipertrofie). Schimbarea locului la fiecare injectare
poate ajuta la reducerea riscului de apariţie a unor asemenea modificări ale pielii . Dacă observaţi adâncituri sau îngroşări ale pielii dumneavoastră la locul de injectare, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau asistentei medicale. Aceste reacţii se pot agrava sau pot modifica absorbţia insulinei, dacă injectaţi într-un asemenea loc.
- Semne de alergie: la locul injectării pot să apară reacţii alergice locale (roşeaţă, urticarie, inflamaţie). De obicei, acestea dispar după câteva săptămâni de tratament cu insulină. În cazul în care nu dispar, adresaţi-vă medicului dumneavoastră.
Solicitaţi imediat asistenţă medicală dacă:

• Apar semne ale alergiei ce se extind pe alte părţi ale corpului, sau
• Brusc vă simţiţi rău şi: începeţi să transpiraţi, vă simţiţi rău (vărsaţi), respiraţi cu dificultate, simţiţi accelerarea ritmului de bătaie al inimii, vă simţiţi ameţit.
- Neuropatie dureroasă (durere cauzată de leziuni ale nervilor). În cazul în care concentrația de zahăr din sângele dumneavoastră ajunge la valori normale într-un timp foarte scurt, se poate să manifestați dureri ale nervilor. Aceasta se numește neuropatie dureroasă acută și este de obicei trecătoare.
- Umflare a articulațiilor. La începerea tratamentului cu insulină, reţinerea apei în organism poate produce umflături în jurul gleznelor sau a altor articulaţii. În mod normal, acestea dispar repede.
Reacţii adverse foarte rare (pot afecta mai puţin de 1 din 10000 persoane)

- Retinopatie diabetică (afecţiune a ochiului asociată cu diabetul zaharat care poate conduce la pierderea vederii): dacă aveţi retinopatie diabetică şi concentraţia de zahăr din sânge se îmbunătăţeşte foarte rapid, atunci retinopatia se poate agrava. Adresaţi-vă medicului dumneavoastră în legătură cu acest lucru.
- Reacţia alergică gravă la Protaphane HM Penfill sau la oricare dintre componentele medicamentului (denumită reacţie alergică sistemică). A se vedea, de asemenea, punct 4. avertizarea - Ce este de făcut în caz de urgență.
Raportarea reacţiilor adverse

Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
5. Cum se păstrează Protaphane HM Penfill

Nu lăsați acest medicament la vederea și îndemâna copiilor.
Nu utilizaţi acest medicament după data de expirare, înscrisă pe eticheta cartuşului şi pe cutie, după EXP. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.
Înainte de deschidere: păstrați la frigider la temperaturi de 2C - 8C. Păstrați la distanță de elementul de răcire. A nu se congela.
În timpul utilizării sau când este folosit ca rezervă: nu păstrați la frigider. După scoaterea Penfill din frigider, se recomandă să lăsaţi insulina să ajungă la temperatura camerei înainte de a o omogeniza. Medicamentul îl puteţi lua cu dumneavoastră şi păstra la temperatura camerei (temperaturi sub 30°C) timp de maximum 6 săptămâni.
Păstraţi întotdeauna cartuşul în ambalajul original pentru a fi protejat de lumină. Protaphane trebuie protejat de lumină și temperaturi excesive.
Nu aruncați niciun medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să aruncați medicamentele pe care nu le mai folosiți. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.
6. Conţinutul ambalajului şi alte informaţii

Ce conţine Protaphane HM Penfill

Substanţa activă este: insulina umană, obținută prin tehnologie ADN recombinant. Protaphane este o suspensie de insulină umană izofan (NPH). Fiecare ml conţine 100 UI de insulină umană. Fiecare cartuş conţine 300 UI insulină umană în 3 ml soluţie injectabilă.
Celelalte componente sunt: clorură de zinc, glicerol, metacrezol, fenol, hidrogenofosfat de disodiu dihidrat, hidroxid de sodiu, acid clorhidric, sulfat de protamină şi apă pentru preparate injectabile.
Cum arată Protaphane HM Penfill şi conţinutul ambalajului

Suspensie pentru injectare apoasă, albă, opalescentă.
Este disponibil în cutii cu 5 cartuşe a câte 3 ml.
Deţinătorul certificatului de înregistrare şi fabricanţii

Deţinătorul certificatului de înregistrare

Novo Nordisk A/S, Novo Alle, DK-2880 Bagsvaerd, Danemarca
Fabricanţii

Novo Nordisk A/S, Novo Alle, DK-2880 Bagsvaerd, Danemarca


Novo Nordisk Production SAS, 45 Avenue d’Orleans F-2800

Atenționare! Nu trebuie să folosiți informațiile prezente în aceste pagini, în scopul diagnosticării sau tratării oricăror probleme de sănătate sau de înlocuire a medicamentelor și a tratamentelor prescrise de personalul medical autorizat. Toate informațiile din acest site sunt publicate cu scop informativ și pot conține unele erori, vă rugăm să vă ghidați doar după informația din prospect! Rareori informația de pe pagină poate conţine inadvertenţe: fotografia are caracter informativ şi poate, fi modificat de către producător fără preaviz sau pot conţine erori.

Vezi descrierea completă
Top sezon
Top sezon
Preț produs în pct: 25
Cod produs: 52487
Top sezon
Preț produs în pct: 36
Cod produs: 61752
Top sezon
Preț produs în pct: 664
Cod produs: 63412
Oferte Speciale
RECOMANDĂM
Capsule Anti-Age: Colagen, Acid Hialuronic și Carcinină
În lupta împotriva semnelor îmbătrânirii, inovațiile din domeniul cosmetologiei și nutriției oferă soluții tot mai eficiente și accesibile. Printre aceste soluții, capsulele Anti-Age cu Colagen, Acid Hialuronic și Carcinina se numără printre cele mai populare și apreciate suplimente. Ele promit nu doar o piele mai fermă și mai elastică, dar și o îmbunătățire a sănătății generale a țesuturilor. Haideți să explorăm împreună cum funcționează aceste ingrediente și ce beneficii aduc ele.