Ceraxon® sol. orala 100 mg/ml 30 ml N1

Cod produs: 18750
Divizarea: 1
Doza concentratia: 100
Forma: sol. orală
Producator: Ferrer Internacional SA
Tara: Spania

CERAXON® soluţie orală

DENUMIREA COMERCIALĂ Ceraxon®

DCI-ul substanţei active

Citicolinum

COMPOZIŢIA

1 ml soluţie conţin:

substanţa activă: citicolină 100 mg (sub formă de citicolină de sodiu);

excipienţi: sorbitol, glicerol, metilparahidroxibenzoat, propilparahidroxibenzoat, citrat de sodiu, zaharinat de sodiu, esenţă de căpşună, sorbat de potasiu, acid citric, apă purificată.

DESCRIEREA PREPARATULUI

Lichid transparent, incolor, cu aromă şi gust de căpşună.

FORMA FARMACEUTICĂ

Soluţie orală

GRUPA FARMACOTERAPEUTICĂ şi codul ATC

Alte psihostimulante şi nootrope N06B X06

PROPRIETĂŢILE FARMACOLOGICE

Proprietăţi farmacodinamice

Citicolina stimulează biosinteza fosfolipidelor structurale în membranele neuronale, ce contribuie la ameliorarea funcţiei mecanismelor membranare, inclusiv, funcţionării pompei ionice şi neuroreceptorilor, modularea cărora este o condiţie necesară a neurotransmiterii. Datorită acţiunii de stabilizare a membranei, citicolina reduce edemul cerebral. Citicolina inhibă activarea unor fosfolipaze (A1, A2, C şi D), reduce formarea radicalelor liberi, evită distrugerea sistemului membranar şi menţine proprietăţile antioxidante ale glutationului. Citicolina menţine rezervele energetice neuronale, inhibă apoptoza şi stimulează sinteza acetilcolinei. Posedă efect neuroprotectiv în focarul ischemic al creierului. Citicolina creşte semnificativ evoluţia funcţională la pacienţii cu accident vascular cerebral ischemic acut, reduce volumul ţesutului cerebral afectat. La pacienţii cu traumatism cranio-cerebral, citicolina accelerează recuperarea şi reduce durata şi intensitatea sindromului posttraumatic. Citicolina măreşte nivelul de atenţie şi conştiinţă, acţionează pozitiv asupra amneziei şi tulburărilor neurologice cognitive asociate ischemiei creierului.

Proprietăţi farmacocinetice

Citicolina se absoarbe bine după administrarea internă. Se metabolizează în ficat şi intestin cu formarea colinei şi citidinei. Citicolina se distribuie extensiv în structurile cerebrale, cu includerea rapidă a fracţiei de colină în fosfolipidele structurale şi fracţiile de citidină-în nucleotidele citidinice şi acizii nucleici. Citicolina pătrunde în creier şi activ se include în membranele celulare, citoplasmă şi mitocondrii, formând o parte din fracţii a fosfolipidelor structurale. Cantităţi mici se înregistrează în urină şi masele fecale (mai puţin de 3%). Circa 12% din doză se elimină prin căile respiratorii cu CO2 expirat. Calea de eliminare prin urină poate fi divizată în 2 faze: prima fază, care durează circa 36 ore, pe parcursul căreia viteza de eliminare se reduce rapid, şi faza a doua, unde viteza de eliminare se reduce mai lent. Acelaşi model se înregistrează şi la expirarea CO2-viteza de eliminare se reduce rapid circa peste 15 ore, apoi se reduce cu mult mai lent.

INDICAŢII TERAPEUTICE

Faza acută a ictusului ischemic şi sechelele lui neurologice. Traumatism cranio-cerebral şi sechelele lui neurologice. Tulburările neurologice (cognitive, senzitive şi motorii) cauzate de afecţiuni cerebrale vasculare şi degenerative.

DOZE ŞI MOD DE ADMINISTRARE

Adulţi

Doza recomandată constituie 500-2000 mg/zi, în funcţie de severitatea simptomelor. Durata tratamentului depinde de gradul afectării cerebrale. Preparatul se administrează cu ajutorul seringii dozatoare. Preparatul poate fi dizolvat în apă (120 ml), cu lapte sau alt lichid. După administrarea fiecărei doze se recomandă de a spăla cu apă seringa dozatoare.

Vârstnici

La această categorie de pacienţi nu este necesară ajustarea dozei.

REACŢII ADVERSE

Frecvenţa reacţiilor adverse: foarte rar (<1/10000), inclusiv cazuri unice.

Tulburări psihice: halucinaţii.

Tulburări ale sistemului nervos: cefalee, vertij.

Tulburări vasculare: hipertensiune arterială, hipotensiune arterială.

Tulburări respiratorii, toracice şi mediastinale: dispnee.

Tulburări gastrointestinale: greaţă, vomă, diaree ocazională.

Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului subcutanat: hiperemie cutanată, urticarie, exantem, purpură.

Tulburări generale şi la nivelul locului de administrare: frisoane, edem.

CONTRAINDICAŢII

Hipersensibilitatea la componentele preparatului.

Nu se va administra la pacienţii cu hipertonusul sistemului nervos parasimpatic.

SUPRADOZAJ

Cazuri de supradozaj nu au fost înregistrate.

ATENŢIONĂRI ŞI PRECAUŢII SPECIALE DE UTILIZARE

Preparatul conţine sorbitol. Pacienţii cu intoleranţă ereditară rară de fructoză nu vor administra acest medicament. Preparatul conţine metilparahidroxibenzoat şi propilparahidroxibenzoat, care pot cauza reacţii alergice.

Vârstnici

La vârstnici nu este necesară ajustarea dozei.

Copii

Experienţa administrării la copii este limitată. Preparatul la copii se va administra dacă beneficul terapeutic scontat depăşeşte riscul posibil.

Administrarea în sarcină şi perioada de alăptare

Administrarea preparatului în sarcină e posibilă numai dacă beneficiile scontate pentru mamă justifică riscul potenţial pentru făt.

Influenţa asupra capacităţii de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje

Ceraxon® nu influenţează asupra capacităţii de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.

INTERACŢIUNI CU ALTE MEDICAMENTE, ALTE TIPURI DE INTERACŢIUNI Citicolina potenţează efectele L-Dopa. Nu se va administra concomitent cu remediile medicamentoase, ce conţin meclofenoxat.

PREZENTARE, AMBALAJ

Soluţie orală 100 mg/ml Câte 30 ml în flacon din sticlă cu seringă dozatoare împreună cu instrucţiunea pentru administrare în cutie de carton.

PĂSTRARE

A se păstra la temperatura sub 30°C.

A nu se lăsa la îndemâna şi vederea copiilor!

TERMEN DE VALABILITATE

3 ani. A nu se utiliza după data de expirare indicată pe ambalaj.

STATUTUL LEGAL

Cu prescripţie medicală.

NUMELE ŞI ADRESA PRODUCĂTORULUI


Ferrer Internacional, S. A. Gran Via de Carles III, 94, 08028 Barc

Atenționare! Nu trebuie să folosiți informațiile prezente în aceste pagini, în scopul diagnosticării sau tratării oricăror probleme de sănătate sau de înlocuire a medicamentelor și a tratamentelor prescrise de personalul medical autorizat. Toate informațiile din acest site sunt publicate cu scop informativ și pot conține unele erori, vă rugăm să vă ghidați doar după informația din prospect! Rareori informația de pe pagină poate conţine inadvertenţe: fotografia are caracter informativ şi poate, fi modificat de către producător fără preaviz sau pot conţine erori.

Vezi descrierea completă
Top sezon
Top sezon
Preț produs în pct: 36
Cod produs: 61752
Oferte Speciale
Promoție
Preț produs în pct: 255
Cod produs: 61834
RECOMANDĂM
Promoție
Preț produs în pct: 621
Cod produs: 62340
Promoție
Preț produs în pct: 460
Cod produs: 61839
Promoție
Preț produs în pct: 256
Cod produs: 61844
Capsule Anti-Age: Colagen, Acid Hialuronic și Carcinină
În lupta împotriva semnelor îmbătrânirii, inovațiile din domeniul cosmetologiei și nutriției oferă soluții tot mai eficiente și accesibile. Printre aceste soluții, capsulele Anti-Age cu Colagen, Acid Hialuronic și Carcinina se numără printre cele mai populare și apreciate suplimente. Ele promit nu doar o piele mai fermă și mai elastică, dar și o îmbunătățire a sănătății generale a țesuturilor. Haideți să explorăm împreună cum funcționează aceste ingrediente și ce beneficii aduc ele.