Aspecton Picături de Tuse picături orale, soluție
Extract moale de cimbru
1.Ce este Aspecton Picături de Tuse şi pentru ce se utilizează
Aspecton Picături de Tuse este un medicament pe bază de plante, cu acțiune expectorantă și mucolitică.
Aspecton Picături de Tuse este indicat pentru tratamentul afecţiunilor inflamatorii ale tractului respirator cauzate de răceală și însoțite de tuse, mucus vâscos și expectorație dificilă.
2.Ce trebuie să ştiţi înainte să luaţi Aspecton Picături de Tuse
Nu luaţi Aspecton Picături de Tuse:
dacă sunteți alergic la cimbru sau alte plante din familia Lamiaceae, mesteacăn, pelin, țelină, mentol sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament, enumerate la pct. 6.
Nu luaţi acest medicament dacă vă aflaţi în oricare dintre situaţiile enumerate mai sus. Dacă nu sunteţi sigur, discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul înainte să luaţi Aspecton Picături de Tuse.
Atenţionări şi precauţii
Cereți sfatul unui medic dacă simptomele dumneavoastră durează mai mult de 1 săptămână, dacă aveți dificultăți în respirație sau febră sau dacă sputa dumneavoastră conține puroi sau sânge.
Nu au fost efectuate studii corespunzătoare cu privire la utilizarea acestui medicament la copiii cu vârsta sub 2 ani. Prin urmare, Aspecton Picături de Tuse nu trebuie administrat copiilor din această grupă de vârstă.
Aspecton Picături de Tuse împreună cu alte medicamente
Spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi, aţi luat recent sau s-ar putea să luaţi orice alte medicamente, inclusiv dintre cele eliberate fără prescripţie medicală sau din plante.
Aceasta este necesar deoarece Aspecton Picături de Tuse poate afecta modul în care acţionează alte medicamente. De asemenea, alte medicamente pot afecta modul în care acţionează Aspecton Picături de Tuse.
Până în prezent, nu au fost efectuate studii cu Aspecton Picături de Tuse pentru a determina posibilele interacțiuni cu alte medicamente administrate concomitent. De asemenea, nu au fost raportate interacțiuni cu alte medicamente.
Aspecton Picături de Tuse împreună cu alimente, băuturi şi alcool
Aspecton Picături de Tuse poate fi utilizat indiferent de orele meselor și aportul de alimente și băuturi. Nu sunt necesare măsuri de precauție suplimentare.
Sarcina, alăptarea şi fertilitatea
Adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua orice medicament. Spuneţi medicului dumneavoastră dacă sunteţi
însărcinată, încercaţi să rămâneţi însărcinată sau dacă alăptaţi.
Deoarece nu au fost efectuate studii adecvate, Aspecton Picături de Tuse nu trebuie administrat în timpul sărcinii și perioada de alăptare.
Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor
Nu sunt necesare măsuri de precauție suplimentare.
3. Cum să luaţi Aspecton Picături de Tuse
Luaţi întotdeauna Aspecton Picături de Tuse exact aşa cum v-a indicat medicul dumneavoastră sau farmacistul. Trebuie să discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.
Adulți și copii cu vârsta peste 12 ani
Cîte 31 până la maximum 61 de picături, de 3 – 4 ori pe zi
Copii cu vârsta cuprinsă între 11 și 12 ani
Cîte 15 picături, de 3 ori pe zi
Copii cu vârsta cuprinsă între 5 și 10 ani
Cîte 10 picături, de 3 - 4 ori pe zi
Copii cu vârsta cuprinsă între 2 și 4 ani
Cîte 10 picături, de 2 ori pe zi
Mod de administrare
Aspecton Picături de Tuse poate fi administrat nediluat sau diluat într-o cantitate mică de apă.
Adresați-vă medicului sau farmacistului dumneavoastră dacă considerați că efectul medicamentului
Aspecton Picături de Tuse este prea puternic sau prea slab.
Informații adiționale
Aspecton Picături de Tuse nu conține zahăr și prin urmare, poate fi administra de către persoanele cu diabet zaharat (<0,01 unități de pâine per doză).
Aspecton Picături de Tuse nu conține alcool (etanol) și, prin urmare, poate fi indicat persoanelor care trebuie să evite consumul de alcool (etanol). Vezi, de asemenea, și pct. 6 „Ce conține Aspecton
Picături de Tuse”.
Deoarece Aspecton Picături de Tuse este un produs pe bază de plante, foarte rar, se poate forma o sedimentarea ușoară la fundul recipientului; cu toate acestea, nu există nici o influență asupra efectului produsului medicamentos.
Dacă luaţi mai mult Aspecton Picături de Tuse decât trebuie
Până în prezent, nu au fost raportate cazuri de intoxicație cu Aspecton Picături de Tuse. Dacă ați luat o cantitate prea mare de Aspecton Picături de Tuse s-ar putea ca simptomele descrise la pct.
„Reacții adverse” să se manifeste într-un mod mai pronunțat. În acest caz, vă rugăm să informați medicul, care va decide care sunt măsurile care trebuie întreprinse.
Dacă uitaţi să luaţi Aspecton Picături de Tuse
Dacă uitaţi să luaţi medicamentul sau aţi luat o doză mai mică decât cea recomandată nu luaţi o doză dublă pentru compensa doza uitată; aşteptaţi momentul stability pentru administrarea următoarei doze şi continuaţi tratamentul așa cum este descris în acest prospect sau așa cum va indicat medicul dumneavoastră sau farmacistul.
Dacă aveți orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresați-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
4. Reacţii adverse posibile
Ca toate medicamentele, Aspecton Picături de Tuse poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.
Frecvența reacțiilor adverse nu este cunoscută
Pot apărea reacții de hipersensibilitate, precum respirația dificilă, erupții cutanate, urticarie, edem facial, al buzelor sau al regiunii cervicale.
Poate fi prezent și un discomfort gastric, precum dureri abdominale, greață și vomă.
Dacă apar reacții adverse, trebuie să opriți administrarea acestui medicament și să vă adresați medicului. Medicul dumneavoastră va evalua gravitatea reacțiilor adverse și va decide dacă trebuie întreprinse alte măsuri.
Aspecton Picături Tuse trebuie administrat dacă există semne unei reacții hipersensibilitate.
Mentolul poate declanșa reacțiile alergice (inclusiv respirație dificilă) la persoanele sensibilizate.
Raportarea reacţiilor adverse
Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
Acestea includ orice posibile reacţii adverse nemenţionate în acest prospect.
5. Cum se păstrează Aspecton Picături de Tuse
Acest produs nu necesită condiții speciale de păstrare.
A nu se lăsa la vederea și îndemâna copiilor.
Aspecton Picături de Tuse are o perioadă de păstrare după deschiderea flaconului de 6 luni.
Nu utilizaţi acest medicament după data de expirare înscrisă pe cutie, după EXP. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.
Medicamentele nu trebuie aruncate pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să eliminaţi medicamentele care nu vă mai sunt necesare. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.
6.Conţinutul ambalajului şi alte informaţii
Ce conţine Aspecton Picături de Tuse
Substanţa activă este extractul moale de cimbru. 10 ml soluție (1 ml corespunde la 27 picături) conţine 4,23 g extract moale de cimbru (1,7 – 2,5:1). Solvent de extracție: soluție omoniac 10% (m/m), glicerol 85% (m/m), etanol 90% (v/v), apă (1:20:70:109). Etanolul din solventul de extracție este eliminat în procesul de fabricație a extractului moale. Produsul finit Aspecton Picături de Tuse nu conține etanol.
Celelalte componente sunt: glicerol 85%, propilenglicol, ulei anason, ulei de eucalipt, levomentol.
Cum arată Aspecton Picături de Tuse și conţinutul ambalajului
Aspecton Picături de Tuse se prezintă sub formă de soluție tulbure de culoare brună sau brună închis.
Aspecton Picături de Tuse este disponibil în cutii de carton ce conțin 1 flacon cu 30 ml soluție și prospectul pentru pacient.
Deţinătorul certificatului de înregistrare
Krewel Meuselbach GmbH
Krewelstraße 2, 53783 Eitorf, Germania
Fabricantul
Krewel Meuselbach GmbH
Krewelstraße 2, 53783 Eitorf, Germania
Atenționare! Nu trebuie să folosiți informațiile prezente în aceste pagini, în scopul diagnosticării sau tratării oricăror probleme de sănătate sau de înlocuire a medicamentelor și a tratamentelor prescrise de personalul medical autorizat. Toate informațiile din acest site sunt publicate cu scop informativ și pot conține unele erori, vă rugăm să vă ghidați doar după informația din prospect! Rareori informația de pe pagină poate conţine inadvertenţe: fotografia are caracter informativ şi poate, fi modificat de către producător fără preaviz sau pot conţine erori.