Essentiale Forte caps. N30

Cod produs: 12226
Divizarea: 30
Doza concentratia: 1
Forma: caps.
Producator: Sanofi Romania SRL (prod.: A.Nattermann & Cie GmbH, Germania; Sanofi-Aventis Sp. z.o.o., Polonia)
Tara: Romania
Stoc: suficient
184 32 lei
(-7%)
172 04 lei
Beneficii:
17 puncte de loialitate
Livrare gratuită
Caută în farmacii

Essentiale Forte 300 mg capsule

Fosfolipide esenţiale


1. Ce este Essentiale Forte şi pentru ce se utilizează

Essentiale Forte conţine fosfolipide esenţiale extrase din seminţe de soia. Acest medicament este indicat adulţilor, adolescenţilor şi copiilor cu vârsta peste 12 ani, pentru ameliorarea simptomelor cum sunt lipsa poftei de mâncare şi senzaţia de presiune în partea dreaptă a abdomenului superior, cauzate de afectarea ficatului de către substanţe nocive sau malnutriţie (afectarea toxico-nutriţională a ficatului) şi în inflamarea cronică a ficatului (hepatită).

Dacă după 30 zile nu vă simţiţi mai bine sau vă simţiţi mai rău, trebuie să vă adresaţi unui medic.


2. Ce trebuie să ştiţi înainte să luaţi Essentiale Forte

Nu luaţi Essentiale Forte:

- dacă sunteţi alergic la preparate din seminţe de soia sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament (enumerate la punctul 6).

Datorită conţinutului în ulei din seminţele de soia acest medicament poate provoca reacţii alergice severe.

Vă rugăm să ţineţi cont şi de informaţiile menţionate la punctul “Atenţionări şi precauţii”.


Atenţionări şi precauţii

Înainte să luaţi Essentiale Forte, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Dacă simptomele dumneavoastră se agravează sau dacă apar alte simptome a căror cauză nu o cunoaşteţi este important să spuneţi medicului dumneavoastră.

Administrarea acestui medicament nu înlocuieşte necesitatea evitării factorilor toxici, care determină afectarea ficatului (de exemplu alcoolul).

În hepatitele cronice (inflamaţie cronică a ficatului), tratamentul adjuvant cu fosfolipide esenţiale din seminţe de soia este justificat numai dacă observaţi că simptomele dumneavoastră sunt ameliorate în cursul tratamentului.

Utilizare la copii

Deoarece nu au fost efectuate studii clinice specifice cu Essentiale Forte, acest medicament nu trebuie utilizat la copii cu vârsta sub 12 ani.


Essentiale Forte împreună cu alte medicamente

Spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi, aţi luat recent sau s-ar putea să luaţi orice alte medicamente.

Nu este exclusă interacţiunea între Essentiale Forte şi anticoagulante. De aceea, vă rugăm să îl informaţi pe medicul dumneavoastră dacă urmaţi tratament cu medicamente anticoagulante, deoarece poate fi necesară ajustarea dozei de anticoagulant.


Essentiale Forte împreună cu alimente, băuturi şi alcool

Nu există recomandări speciale. Acest medicament se administrează în timpul mesei.


Sarcina, alăptarea şi fertilitatea

Dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, credeţi că aţi putea fi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă, adresaţi-vă medicului sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament.

Preparatele din seminţe de soia sunt larg folosite în alimentaţia omului şi până acum nu există indicii care să sugereze vreun risc în cazul utilizării în timpul sarcinii şi alăptării. Deoarece datele din studii clinice sunt insuficiente, nu se recomandă utilizarea Essentiale Forte în timpul sarcinii şi alăptării.


Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor

Acest medicament nu influenţează capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.


Essentiale Forte conţine ulei de soia, alcool (etanol) şi ulei de ricin hidrogenat

Acest medicament conţine ulei de soia. Dacă aveţi alergie la arahide sau soia nu utilizaţi acest medicament (vezi pct. 2).

Acest medicament conţine o cantitate mică de alcool (etanol), mai puţin de 100 mg pe doză (6 capsule pe zi) şi ulei de ricin hidrogenat. Uleiul de ricin hidrogenat poate provoca jenă gastrică şi diaree.


3. Cum să luaţi Essentiale Forte

Luaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum v-a spus medicul sau farmacistul. Discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.


Doza recomandată este:



Vârstă şi/sau greutate corporală




Doza pentru o dată




Doza zilnică

Copii cu vârsta peste 12 ani (aproximativ 43 kg)

Adolescenţi şi adulţi

2 capsule

(600 mg fosfolipide din seminţe de soia)

2 capsule de 3 ori pe zi

(1800 mg fosfolipide din seminţe de soia)


Capsulele de Essentiale Forte se înghit întregi, în timpul mesei, cu o cantitate suficientă de lichid (preferabil cu un pahar cu apă, 200 ml).

Vă rugăm să ţineţi cont şi de informaţiile menţionate la punctul “Atenţionări şi precauţii”.

Adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă vi se pare că efectul Essentiale Forte este prea puternic sau prea slab.


Dacă luaţi mai mult Essentiale Forte decât trebuie

Nu au fost descrise reacţii ale supradozajului sau simptome ale intoxicaţiei cu Essentiale Forte. Totuşi, reacţiile adverse menţionate mai jos pot fi mai grave în cazul în care aţi luat o doză mai mare decât cea recomandată. În această situaţie, adresaţi-vă medicului dumneavoastră, care va evalua severitatea manifestărilor pe care le prezentaţi şi va decide măsurile necesare.


Dacă uitaţi să luaţi Essentiale Forte

Dacă aţi uitat să luaţi o doză, luaţi următoarea doză la următoarea masă. Nu luaţi o doză dublă pentru a compensa doza uitată. Dacă aţi uitat să vă luaţi medicamentul o zi întreagă, reluaţi tratamentul în ziua următoare, cu aceleaşi doze ca de obicei.

Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.


4. Reacţii adverse posibile

Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.


Reacţii adverse mai puţin frecvente (pot afecta până la 1 din 100 persoane): tulburări gastro-intestinale, cum sunt disconfortul gastric, scaunele moi şi diareea.


Reacţii adverse foarte rare (pot afecta până la 1 din 10000 persoane): reacţii alergice la nivelul pielii , cum sunt exantemul sau erupţia cutanată şi urticaria.


Reacţii adverse cu frecvenţă necunoscută (frecvenţa nu poate fi estimată din datele disponibile): prurit (mâncărime la nivelul pielii ).

Dacă observaţi oricare dintre aceste reacţii adverse, în special reacţii alergice (de hipersensibilitate), întrerupeţi administrarea Essentiale Forte şi adresaţi-vă medicului dumneavoastră, care va evalua severitatea manifestărilor pe care le prezentaţi şi va decide măsurile necesare.


Raportarea reacţiilor adverse

Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.


5. Cum se păstrează Essentiale Forte

Nu lăsaţi acest medicament la vederea şi îndemâna copiilor.

Nu utilizaţi acest medicament după data de expirare înscrisă pe cutie după EXP. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.

A se păstra la temperaturi sub 25ºC, în ambalajul original.

Nu aruncaţi niciun medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să aruncaţi medicamentele pe care nu le mai folosiţi. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.


6. Conţinutul ambalajului şi alte informaţii

Ce conţine Essentiale Forte

Substanţa activă: fosfolipide esenţiale extrase din seminţe de soia, conţinând 76% (3-sn-fosfatidil) colină (extractant: etanol 96% (v/v)), 300 mg.

Celelalte componente sunt: grăsime solidă (Witepsol W35), ulei de soia rafinat, DL-α-tocoferol, ulei de ricin hidrogenat, grăsime solidă (Witepsol S55), etanol 96%, etilvanilină, 4-metoxiacetofenonă, gelatină, apă purificată, dioxid de titan (E171), oxid galben de fer (E172), oxid negru de fer (E172), oxid roşu de fer (E172), laurilsulfat de sodiu.

Cum arată Essentiale Forte şi conţinutul ambalajului

Se prezintă sub formă de capsule tari, oblongi, opace, de culoare kaki, conținând o masă omogenă păstoasă, având aspectul mierii de albine.

Este disponibil în cutii cu 3 blistere din PVC-PVDC/Al a câte 10 capsule.


Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă

sanofi-aventis România S. R. L.

Str. Izvor, nr. 80, etajele 6-11

Sector 5, Bucureşti

România


Fabricantul

A. Nattermann & Cie. GmbH

Nattermannalee 1

50829 Köln

Germania

Atenționare! Nu trebuie să folosiți informațiile prezente în aceste pagini, în scopul diagnosticării sau tratării oricăror probleme de sănătate sau de înlocuire a medicamentelor și a tratamentelor prescrise de personalul medical autorizat. Toate informațiile din acest site sunt publicate cu scop informativ și pot conține unele erori, vă rugăm să vă ghidați doar după informația din prospect! Rareori informația de pe pagină poate conţine inadvertenţe: fotografia are caracter informativ şi poate, fi modificat de către producător fără preaviz sau pot conţine erori.

Vezi descrierea completă
Preț produs în pct: 1303
Cod produs: 56779
Top sezon
Oferte Speciale
Promoție
Preț produs în pct: 255
Cod produs: 61836
RECOMANDĂM
Preț produs în pct: 676
Cod produs: 63591
Capsule Anti-Age: Colagen, Acid Hialuronic și Carcinină
În lupta împotriva semnelor îmbătrânirii, inovațiile din domeniul cosmetologiei și nutriției oferă soluții tot mai eficiente și accesibile. Printre aceste soluții, capsulele Anti-Age cu Colagen, Acid Hialuronic și Carcinina se numără printre cele mai populare și apreciate suplimente. Ele promit nu doar o piele mai fermă și mai elastică, dar și o îmbunătățire a sănătății generale a țesuturilor. Haideți să explorăm împreună cum funcționează aceste ingrediente și ce beneficii aduc ele.