Humulin® Regular sol. inj. 100 UI/ml 10 ml N1

HUMULIN® REGULAR

soluţie injectabilă

DENUMIREA COMERCIALĂ

Humulin® Regular

DCI-ul substanţei active

Insulinum humanum

COMPOZIŢIA

1 ml soluţie injectabilă conţine:

substanţa activă: insulină umană 100 UI;

excipienţi: metacrezol, glicerol, apă pentru injecţii, acid clorhidric şi/sau hidroxid de sodiu pentru ajustarea pH.

FORMA FARMACEUTICĂ

Soluţie injectabilă

DESCRIEREA MEDICAMENTULUI

Soluţie limpede, incoloră.

GRUPA FARMACOTERAPEUTICĂ şi codul ATC

Antidiabetice. Insuline cu acţiune rapidă şi de scurtă durată, A10AB01.

PROPRIETĂŢILE FARMACOLOGICE

Proprietăţi farmacodinamice

Humulin® Regular este o insulină umană de biosinteză (produsă pe Escherichia coli prin tehnologie ADN recombinant). Activitatea principală a insulinei este reglarea metabolismului glucozei. În plus, insulina are şi câteva acţiuni anabolice şi anti-catabolice în diferite ţesuturi. La nivelul ţesutului muscular, acestea includ creşterea sintezei de glicogen, acizi graşi, glicerol şi proteine, creşterea captării de aminoacizi, cu scăderea glicogenolizei, gluconeogenezei, cetogenezei, lipolizei, catabolismului proteic şi a eliminării de aminoacizi. După administrarea subcutanată, profilul tipic al activi tăţii (curba de utilizare a glucozei) este ilustrată mai jos. Variaţiile în timp şi/sau intensitate ale activi tăţii insulinei care se pot întâlni la pacienţi sunt ilustrate prin suprafaţa umbrită. Variabilitatea inter-individuală depinde de factori cum sunt mărimea dozei, temperatura la nivelul locului de administrare şi activi tatea fizică a pacientului.

Proprietăţi farmacocinetice

Farmacocinetica insulinei nu reflectă acţiunea metabolică a acestui hormon. Ca urmare, este mai utilă examinarea curbelor de utilizare a glucozei (aşa cum s-a discutat mai sus), atunci când se ia în considerare activi tatea insulinei.

INDICAŢII TERAPEUTICE

Tratamentul pacienţilor cu diabet zaharat, care necesită insulină pentru menţinerea homeostaziei glucozei.

DOZE ŞI MOD DE ADMINISTRARE

Dozajul este individual, fiind stabilit de către medic, în funcţie de necesităţile pacientului. Humulin Regular trebuie administrată injectabil subcutanat, dar poate fi administrat, chiar dacă nu este recomandat uzual, şi intramuscular. Poate fi administrat, de asemenea, intravenos. Administrarea subcutanată trebuie efectuată la nivelul braţelor, coapselor, feselor sau abdomenului. Locurile de injectare trebuie schimbate prin rotaţie, astfel încât acelaşi loc de injectare să nu fie folosit mai frecvent decât, aproximativ, o dată pe lună. La administrarea injectabilă a oricărui preparat insulinic Humulin trebuie avut grijă să nu se puncţioneze un vas de sânge. După orice administrare de insulină, locul la nivelul căruia s-a efectuat injectarea nu trebuie masat. Pacienţii trebuie instruiţi să folosească tehnicile corecte de injectare

Instrucţiuni de utilizare şi manipulare

Flaconul cu 10 ml soluţie injectabilă este destinat folosirii împreună cu o seringă adecvată (gradată pentru 100 UI/ml).

a)Prepararea unei doze Flacoanele care conţin Humulin Regular nu necesită resuspendare şi nu trebuie folosite decât dacă lichidul este limpede, incolor, fără particule solide vizibile şi are aspect apos.

Amestecarea insulinelor: insulina cu acţiune scurtă trebuie să fie extrasă în seringă în primul rând, pentru a preveni contaminarea flaconului cu preparat cu acţiune lungă. Administrarea este recomandată imediat după amestecare. Cu toate acestea, în cazul în care o întârziere a administrării este necesară, injectarea insulinei poate fi efectuată mai târziu. Alternativ, o seringă separată sau cartuşe separate de Humulin Regular şi Humulin NPH pot fi utilizate pentru administrarea unei cantităţi corecte de fiecare tip de insulină. A se pregăti seringa înaintea administrării, conform instrucţiunilor medicului sau asistentei medicale. A se folosi o seringă gradată, în conformitate cu concentraţia insulinei ce va fi administrată.

b)Injectarea unei doze

A se administra doza corectă de insulină, conform indicaţiilor medicului sau asistentei medicale. Locurile de injectare trebuie schimbate prin rotaţie, astfel încât un acelaşi loc să nu fie folosit mai des decât, aproximativ, o dată pe lună.

REACŢII ADVERSE

Tulburări endocrine:

Cea mai frecventă reacţie adversă a terapiei cu insulină este hipoglicemia. Hipoglicemia severă poate determina pierderea stării de conştienţă şi, în cazuri extreme, chiar deces. Nu sunt prezentate frecvenţe specifice pentru hipoglicemie, deoarece hipoglicemia este rezultatul atât al dozei de insulină administrate cât şi al altor factori, de exemplu dieta urmată sau exerciţiile fizice efectuate de către pacient.

Tulburări ale sistemului imunitar:

Reacţiile de hipersensibilitate locală sunt frecvente (≥1/100 şi <1/10). Pot să apară eritem, inflamaţie şi prurit la nivelul locului de administrare. Aceste condiţii sunt, de obicei, tranzitorii şi dispar în câteva zile până la câteva săptămâni. În unele cazuri aceste reacţii locale pot avea legătură cu alţi factori decât insulina, cum sunt substanţele iritante din soluţia folosită pentru dezinfectarea locului de administrare sau o tehnică de injectare greşită.

Reacţia de hipersensibilitate sistemică, foarte rară (<1/10000), dar potenţial mai gravă, este o reacţie alergică generalizată la insulină. Aceasta poate produce erupţii cutanate tranzitorii generalizate, dispnee, wheezing, scăderea tensiunii arteriale, puls accelerat sau transpiraţii. Cazurile severe de hipersensibilitate generalizată pot pune viaţa în pericol. În cazurile rare de hipersensibilitate severă la Humulin I este necesară instituirea imediată a tratamentului adecvat. Poate fi necesară înlocuirea tratamentului cu insulină sau instituirea unui tratament de desensibilizare.

Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului subcutanat:

Lipodistrofia care poate să apară la nivelul locului de administrare a fost raportată mai puţin frecventă (≥1/1000 şi <1/100).

CONTRAINDICAŢII

Hipersensibilitate la insulină umană sau la oricare dintre excipienţi, cu excepţia situaţiilor în care insulina este utilizată ca parte a unui program de desensibilizare. Hipoglicemie.

SUPRADOZAJ

Nu se poate defini exact supradozajul cu insulină, deoarece glicemia este rezultatul unor interacţiuni complexe între concentraţia plasmatică a insulinei, disponibilitatea glucozei şi alte procese metabolice. Hipoglicemia poate să apară ca rezultat al unui exces de insulină, în relaţie cu aportul de alimente şi consumul de energie. Hipoglicemia poate fi asociată cu letargie, confuzie, palpitaţii, cefalee, transpiraţii şi vărsături. Episoadele hipoglicemice uşoare răspund la administrarea orală de glucoză sau produse ce conţin zahăr. Episoadele hipoglicemice severe pot fi tratate prin administrarea intramusculară sau subcutanată de glucagon, urmată de administrarea orală de carbohidraţi, după ce pacientul îşi revine suficient. Dacă pacientul nu răspunde la glucagon, trebuie să se administrează intravenos soluţie de glucoză. Dacă pacientul este comatos, glucagonul va fi administrat intramuscular sau subcutanat. Totuşi, dacă glucagonul nu este disponibil sau dacă pacientul nu răspunde la administrarea de glucagon, se va administra intravenos soluţie de glucoză. Pacientului i se va administra o masă imediat ce îşi recapătă starea de conştienţă. Poate fi necesară administrarea orală susţinută de carbohidraţi şi menţinerea pacientului sub observaţie deoarece, după o aparentă recuperare clinică, se poate reinstala hipoglicemia.

ATENŢIONĂRI ŞI PRECAUŢII SPECIALE DE UTILIZARE

Transferul la un alt tip sau marcă de insulină trebuie făcută numai sub supraveghere medicală strictă. Schimbările survenite în concentraţie, marcă (producător), tip (solubilă, izofan, mixtă etc. ), specie (animală, umană, analog de insulină umană) şi/sau metodă de fabricaţie (tehnologie ADN recombinant versus insulină animală) pot necesita modificări ale dozei. Pacienţii la care tratamentul anterior cu insulină animală este înlocuit cu insulină umană pot necesita ajustarea dozei faţă de cea a insulinei uzuale. Dacă este necesară modificarea dozei, aceasta se poate face de la prima doză sau în timpul primelor săptămâni sau luni de tratament. Câţiva pacienţi care au prezentat reacţii hipoglicemice, după ce au fost transferaţi de la tratamentul cu insulină animală la cel cu insulină umană, au raportat că simptomele precoce de avertizare au fost mai puţin evidente sau au fost diferite faţă de cele din timpul tratamentului cu insulină animală. Pacienţii la care controlul glicemiei este esenţial îmbunătăţit, de exemplu prin tratament intensiv cu insulină, pot prezenta o scădere sau o lipsă de percepţie a simptomelor de avertizare obişnuite şi trebuie sfătuiţi în acest sens. Alte condiţii, care pot face ca simptomele precoce de avertizare în caz de hipoglicemie să se modifice sau să devină mai puţin pronunţate, includ: durata lungă a diabetului zaharat, neuropatia diabetică sau administrarea de medicamente cum sunt beta-blocantele. Reacţiile hipoglicemice sau hiperglicemice necorectate pot să determine pierderea conştienţei, comă sau deces. Folosirea unor doze inadecvate sau întreruperea tratamentului, în special în diabetul zaharat insulinodependent, pot determina hiperglicemie şi cetoacidoză, condiţii cu potenţial letal. Tratamentul cu insulină umană poate să determine formarea de anticorpi, dar titrul anticorpilor este mai mic comparativ cu titrul anticorpilor în cazul administrării de insulină animală purificată. Necesarul de insulină poate să se modifice semnificativ în afecţiunile suprarenaliene, hipofizare sau tiroidiene şi în prezenţa insuficienţei renale sau hepatice. Necesarul de insulină poate fi crescut în cursul bolilor intercurente sau al tulburărilor emoţionale. Ajustarea dozelor de insulină poate fi necesară şi dacă pacienţii îşi modifică nivelul activi tăţii fizice sau îşi modifică dieta. Combinaţia insulinei umane cu pioglitazonă Au fost raportate cazuri de insuficienţă cardiacă când tiazolidindionele sunt utilizate în combinaţie cu insulină, în special la pacienţii cu factori de risc pentru dezvoltarea insuficienţei cardiace. Acest lucru trebuie avut în vedere dacă se ia în considerare tratamentul cu combinaţia pioglitazonă şi insulină umană. Dacă combinaţia este utilizată, pacienţii trebuie să fie monitorizaţi pentru apariţia semnelor şi simptomelor insuficienţei cardiace, creştere în greutate şi edeme. Pioglitazona trebuie întreruptă, dacă apare orice simptom de deteriorare a funţiei cardiace.

Administrarea în sarcină şi perioada de alăptare

Este esenţială menţinerea unui bun control al pacientei tratate cu insulină (diabet insulino-dependent sau diabet gestaţional), pe toată perioada sarcinii. Necesarul de insulină scade, de obicei, în timpul primului trimestru de sarcină şi creşte în timpul celui de al doilea şi al treilea trimestru de sarcină. Pacientele diagnosticate cu diabet trebuie sfătuite să informeze medicul dacă sunt gravide sau intenţionează să rămână gravide. În cazul gravidelor cu diabet este esenţială monitorizarea atentă a controlului glicemiei, precum şi al stării generale de sănătate. Pacientele diagnosticate cu diabet care alăptează pot necesita ajustări ale dozelor de insulină şi/sau ale dietei.

Influenţa asupra capacităţii de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje

Capacitatea pacientului de a se concentra şi a reacţiona poate fi afectată ca urmare a hipoglicemiei. Aceasta poate constitui un risc în situaţiile în care aceste capacităţi sunt de importanţă specială (de exemplu, conducerea vehiculelor sau folosirea unui utilaj). Pacienţii trebuie sfătuiţi să ia măsuri de precauţie pentru a evita hipoglicemia în timpul conducerii vehiculelor, mai ales cei la care simptomele de avertizare în caz de hipoglicemie sunt absente sau sunt de intensitate mică, precum şi cei care au episoade de hipoglicemie frecvente. În aceste circumstanţe, recomandarea privind conducerea vehiculelor sau folosirea utilajelor ar trebui reconsiderată.

INTERACŢIUNI CU ALTE MEDICAMENTE, ALTE TIPURI DE INTERACŢIUNI

Este cunoscut faptul că unele medicamente interacţionează cu metabolismul glucozei şi, prin urmare, medicul trebuie să aibă în vedere alte medicamente care sunt administrate concomitant cu insulina umană. Medicul trebuie să ia în considerare posibilele interacţiuni şi trebuie să întrebe întotdeauna pacientul despre oricare alte medicamente care le administrează. Necesarul de insulină poate fi crescut de substanţele cu acţiune de creştere a glicemiei, cum sunt glucocorticoizii, hormonii tiroidieni, hormonul de creştere, danazol, beta 2-simpatomimeticele (cum sunt ritodrina, salbutamolul, terbutalina), tiazide. Necesarul de insulină poate să scadă dacă se administrează concomitent substanţe cu acţiune hipoglicemică, cum sunt antidiabeticele orale, salicilaţii (de exemplu, acidul acetilsalicilic), anumite antidepresive (inhibitori de monoaminooxidază), anumiţi inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei (captopril, enalapril), medicamente beta-blocante neselective şi alcool etilic. Analogii somatostatinei (octreotid, lanreotid) pot atât să scadă, cât şi să crească, necesarul de insulină.

Incompatibilităţi

Preparatele de Humulin nu trebuie amestecate cu insuline ale altor producători sau cu insuline de origine animală.

PREZENTARE, AMBALAJ Soluţie injectabilă 100 UI/ml.

Câte 10 ml în flacoane de sticlă.

Câte 1flacon împreună cu instrucţiunea pentru administrare în cutie de carton.

PĂSTRARE

A se păstra la frigider (2-8 C).

A nu se congela.

A nu se expune la căldură excesivă sau la lumina directă a soarelui.

Flaconul în uz trebuie păstrat la temperatura 15-25 °C.

A nu se lăsa la îndemâna şi vederea copiilor.

TERMEN DE VALABILITATE

3 ani.

Soluţia din flacoanele în uz trebuie folosită timp de până la 28 zile.

A nu se utiliza după data de expirare indicată pe ambalaj.

STATUTUL LEGAL

Cu prescripţie medicală.

DEŢINĂTORUL CERTIFICATULUI DE ÎNREGISTRARE

Eli Lilly and Company, SUA

NUMELE ŞI ADRESA PRODUCĂTORULUI

Eli Lilly and Company, SUA Indianapollis, Indiana 462