Vanatex comp. film. 160 mg N14x2

Cod produs: 45718
Divizarea: 28
Doza concentratia: 160
Forma: comp. film.
Producator: Polpharma SA
Tara: Polonia

Vanatex Combi

comprimate filmate
DENUMIREA COMERCIALĂ

Vanatex Combi
DCI-ul substanţei active

Valsartanum
Hydrochlorothiazidum
COMPOZIŢIA

1 comprimat filmat conţine:
Vanatex Combi 80 mg/12,5 mg

substanţe active: valsartan - 80 mg, hidroclorotiazidă-12,5 mg;
excipienţi: nucleu: lactoză monohidrat, croscarmeloza sodică, dioxid de siliciu coloidal, stearat de magneziu; film: hipromeloză 6 cP, macrogol 400, dioxid de titan (E 171), oxid roşu de fier (E 172).
Vanatex Combi 160 mg/12,5 mg

substanţe active: valsartan - 160 mg, hidroclorotiazidă-12,5 mg;
excipienţi: nucleu: lactoză monohidrat, croscarmeloza sodică, dioxid de siliciu coloidal, stearat de magneziu; film: hipromeloză 6 cP, macrogol 400, dioxid de titan (E 171), oxid roşu de fier (E 172), oxid galben de fier (E 172), oxid negru de fier (E 172).
Vanatex Combi 160 mg/25 mg

substanţe active: valsartan - 160 mg, hidroclorotiazidă-25 mg;
excipienţi: nucleu: lactoză monohidrat, croscarmeloza sodică, dioxid de siliciu coloidal, stearat de magneziu; film: hipromeloză 6 cP, macrogol 400, dioxid de titan (E 171), oxid roşu de fier (E 172), oxid galben de fier (E 172), oxid negru de fier (E 172).
FORMA FARMACEUTICĂ

Comprimate filmate.
DESCRIEREA MEDICAMENTULUI

Vanatex Combi 80 mg/12,5 mg: comprimate filmate alungite, biconvexe, de culoare roz. Vanatex Combi 160 mg/12,5 mg: comprimate filmate alungite, biconvexe, de culoare maro.
Vanatex Combi 160 mg/25 mg: comprimate filmate alungite, biconvexe, de culoare maro-deschis.
GRUPA FARMACOTERAPEUTICĂ şi codul ATC

Antagoniştii receptorilor de angiotensină II şi diuretice, C09DA03.
PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE

Proprietăţi farmacodinamice

Valsartanul

Valsartanul, la administrarea orală, prezintă un antagonist activ, puternic şi specific al receptorilor angiotensinei II (Ang II). Acţionează selectiv asupra subtipului de receptori AT1, care determină efectele cunoscute ale angiotensinei II. Concentraţiile plasmatice crescute de angiotenzină II, după blocarea receptorilor AT1 de către valsartan, pot stimula receptorii AT2 deblocaţi, care au o acţiune antagonistă în raport cu acţiunea receptorilor AT1. Valsartanul nu prezintă nicio activi tate de tip agonist parţial asupra receptorilor AT1 şi are o afinitate mult mai mare (de aproximativ 20. 000 de ori) pentru receptorii AT1 decât pentru receptorii AT2. Nu se cunoaşte ca valsartanul să formeze legături sau să blocheze receptorii altor hormoni sau canalele ionice esenţiale în reglarea cardiovasculară. Valsartanul nu inhibă activi tatea enzimei de conversie a angiotenzinei (ECA, cunoscută şi sub denumirea de kinază II), care asigură conversia Ang I la Ang II şi degradează bradikinina. Întrucât nu există niciun efect asupra ECA şi nicio potenţare a efectelor bradikininei sau substanţei P, este improbabil ca antagoniştii angiotensinei II să fie asociaţi cu tusea. În studiile clinice în care valsartanul a fost comparat cu un inhibitor ECA, incidenţa tusei neproductive a fost semnificativ mai mică (p<0,05) la pacienţii trataţi cu valsartan decât la cei trataţi cu un inhibitor ECA (2,6% faţă de 7,9%). Într-un studiu clinic efectuat la pacienţii cu antecedente de tuse neproductivă în timpul tratamentului cu un inhibitor ECA, 19,5% dintre pacienţii trataţi cu valsartan şi 19,0% dintre cei trataţi cu un diuretic tiazidic au prezentat tuse, comparativ cu 68,5% dintre pacienţii trataţi cu uninhibitor ECA (p <0,05). Administrarea de valsartan de către pacienţii cu hipertensiune arterială duce la scăderea presiunii arteriale fără influenţe asupra frecvenţei cardiace. La majoritatea pacienţilor, după administrarea perorală a valsartanului în unidoză, efectul antihipertensiv apare după 2 ore, iar scăderea maximă a presiunii arteriale se instalează peste 4-6 ore. Efectul antihipertensiv persistă timp de 24 ore după administrare. La administrarea repetată, scăderea maximă a presiunii arteriale se înregistrează la 2-4 săptămâni de tratament continuu şi este stabilă pe perioada tratamentului de lungă durată. În combinaţie cu hidroclorotiazida se atinge un nivel mai înalt al efectului hipotensiv. Sistarea bruscă a valsartanului nu a fost asociată cu efectul rebound de revenire a hipertensiunii sau cu alte fenomene clinice indezirabile.
Hidroclorotiazida

Locul de acţiune al diureticelor tiazidice este preponderent tuburile distale ale canaliculelor renale. A fost demonstrat că în stratul cortical al rinichilor există receptori cu afinitate înaltă faţă de diureticele tiazidice, reprezentând situsuri de legare ale acestor substanţe, cu instalarea ulterioară a inhibării transportului de NaCl în canalele distale. Mecanismul de acţiune al diureticelor tiazidice costă în inhibarea co-transportului de Na+Cl-, posibil din contul concurenţei pentru situsul Cl-, astfel influenţând mecanismul de resorbţie al electroliţilor, care constă în:
- sporirea directă a excreţiei sodiului şi clorurilor (în măsură aproximativ egală);
- acţiune indirectă, care se realizează ca urmare a influenţei diureticelor tiazidice şi constă în micşorarea volumului plasmatic, cu activarea ulterioară a reninei plasmatice, secreţiei aldosteronului, pierderea potasiului cu urina şi scăderea concentraţiilor plasmatice a potasiului. Legătura renin-aldosteron este asigurată de angiotensina II, de aceea la administrarea combinată cu valsartan scăderea nivelului plasmatic al potasiului este mai puţin exprimată, decât în cazul monoterapiei cu hidroclorotiazidă.
Proprietăţi farmacocinetice

Valsartan/hidroclorotiazidă

Biodisponibilitatea sistemică a hidroclorotiazidei scade cu aproximativ 30% la administrarea concomitentă cu valsartan. Administrarea concomitentă a hidroclorotiazidei nu influenţează cinetica valsartanului. Aceste interacţiuni nu inflenţează administrarea combinată a valsartanului şi hidroclorotiazidei, deoarece studiile clinice au demonstrat un efect antihipertensiv clar-mai pronunţată decât cel obţinut la indicarea aparte a substanţelor în monoterapie sau la administrarea de placebo.
Valsartan

Absorbţie

După administrarea pe cale orală a valsartanului în monoterapie, concentraţiile plasmatice maxime sunt atinse în 2 - 4 ore. Biodisponibilitatea medie absolută a medicamentului alcătuieşte 23%. La administrarea valsartanului împreună cu alimentele, ASC (aria de sub curba concentraţie-timp) scade cu aproximativ 40% şi concentraţia plasmatică maximă (Cmax) cu aproximativ 50%, deşi după aproximativ 8 ore de la administrarea dozei concentraţiile plasmatice ale valsartanului sunt similare atât pentru grupul cu administrare a medicamentului împreună cu alimente, cât şi pentru cel cu administrare în condiţii de repaus alimentar. Totuşi, această scădere a ASC nu este însoţită de reducerea semnificativă clinic a efectului terapeutic şi, prin urmare, administrarea valsartanului poate să se facă în timpul meselor sau independent de aportul de alimente.
Distribuţie

La starea de echilibru, volumul de distribuţie al valsartanului după administrarea intravenoasă este de aproximativ 17 litri, indicând faptul că acesta nu se distribuie într-o proporţie importantă la nivel tisular. Valsartanul se leagă în proporţie mare de proteinele plasmatice (94-97%), îndeosebi de albumina plasmatică.
Biotransformarea

Valsartanul nu se metabolizează în proporţie mare, deoarece numai aproximativ 20% din doză este recuperată sub formă de metaboliţi. Metabolitul hidroxilat a fost identificat în plasmă în concentraţii mici (mai puţin de 10% din ASC pentru valsartan). Acest metabolit este inactiv din punct de vedere farmacologic.
Eliminare

Valsartanul se caracterizează printr-o cinetică multiexponenţială a metabolizării (t1/2α<1 oră şi t1/2β este de aproximativ 9 ore). Valsartanul este eliminat în principal prin excreţie biliară în fecale (aproximativ 83% din doză) şi pe cale renală, în urină (aproximativ 13% din doză), în cea mai mare parte sub formă nemodificată. În urma administrării intravenoase, clearance-ul plasmatic al valsartanului este de aproximativ 2 l/oră, iar clearance-ul renal este de 0,62 l/oră (aproximativ 30% din clearance-ul total). Timpul de înjumătăţire al valsartanului este de 6 ore.
Hidroclorotiazidă

Absorbţie

Hidroclorotiazida, după administrarea internă se absoarbe rapid (tmax alcătuieşte aproximativ 2 ore), având aceleaşi caracteristici ale absorbţiei atât pentru suspensii, cât şi pentru formele farmaceutice tabletate. După administrarea perorală, biodisponibilitatea absolută a hidroclorotiazidei alcătuieşte 60-80%. La ingerarea concomitentă a alimentelor (în comparaţie cu administrarea hidroclorotiazidei pe stomac gol) au fost comunicate cazuri atât de scădere a biodisponibilităţii sistemice a hidroclorotiazidei, cât şi cazuri de sporire a absorbţiei. Intensitatea acestor fenomene este mică şi posedă importanţă clinică minimă. Creşterea ASC are loc liniar şi dozo-dependent (în intervalul terapeutic de dozare). Nu au fost depistate modificări ale cineticii hidroclorotiazidei la administrarea repetată, iar cumularea este minimă (la administrarea 1 dată în zi).
Distribuţie

Cinetica de distribuţie şi de eliminare au fost caracterizate prin funcţia de degradare bioexponenţială. Volumul aparent de distribuţie alcătuieşte 4-8 l/kg. Hidroclorotiazida se leagă de proteinele plasmatice în raport de 40-70%, preponderent cu albuminele. Hidroclorotiazida se acumulează în eritrocite realizând o concentraţie de 1,8 ori mai mare decât concentraţia plasmatică.
Eliminare

Peste 95% din doza absorbită de hidroclorotiazidă se excretă renal în formă neschimbată. Clearence-ul renal constă din filtraţia pasivă şi secreţia activă în canaliculile renale. Timpul final de înjumătăţire alcătuieşte 6-15 ore.
Categorii speciale de pacienţi

Vârstnici

La vârstnici, în comparaţie cu pacienţii tineri, a fost determinată o acţiune sistemică sporită a valsartanului, însă aceasta nu are relevanţă clinică. Unele informaţii limitate sugerează că, atât la vârstnicii sănătoşi, cât şi la vârstnicii cu hipertensiune arterială, clearence-ul sistemic al hidroclorotiazidei este diminuat în comparaţie cu voluntarii tineri sănătoşi.
Pacienţi cu dereglări ale funcţiei renale

La administrarea preparatului în doze recomandate, nu este necesară ajustarea dozelor la pacienţii cu clearence-ul creatininei în limitele 30-70 ml/minut. Nu există informaţii suficiente despre administrarea preparatului la pacienţii cu dereglări severe ale funcţiei renale (clearence-ul creatininei <30 ml/minut) şi la pacienţii care urmează dializă. Valsartanul se leagă în proporţie ânaltă cu proteinele plasmatice şi nu poate fi eliminat prin dializă, pe când clearence-ul hidroclorotiazidei poate fi modificat prin dializă. Clearence-ul renal al hidroclorotiazidei constă din filtrarea pasivă şi secreţia activă în canaliculele renale. Precum a fost aşteptat de la o substanţă care se elimină preponderent renal, funcţia renală influenţează puternic cinetica hidroclorotiazidei.
Pacienţi cu dereglări ale funcţiei hepatice

În cadrul studiilor de farmacocinetică, cu participarea pacienţilor cu dereglări uşoare (n=6) şi moderate (n=5) ale funcţiei hepatice, acţiunea valsartanului a crescut de aproximativ 2 ori în comparaţie cu voluntarii sănătoşi. Lipsesc informaţii referitor la utilizarea valsartanului la pacienţii cu dereglări severe ale funcţiei hepatice. Maladiile hepatice nu influenţează semnificativ farmacocinetica hidroclorotiazidei.
INDICAŢII TERAPEUTICE

Tratamentul hipertensiunii arteriale esenţiale la adulţi. Combinaţia fixă dozată Vanatex Combi este indicată pacienţilor cu un control neadecvat al hipertensiunii arteriale, pe fundalul monoterapiei cu valsartan sau hidroclorotiazidă.
DOZE ŞI MOD DE ADMINISTRARE

Doze

Doza recomandată de Vanatex Combi 80 mg/12,5 mg (160 mg/12,5 mg sau 160 mg/25 mg) reprezintă un comprimat filmat 1 dată pe zi. Este recomandată creşterea treptată a dozei pentru componentele individuale. De fiecare dată este necesar de a respecta creşterea dozei componentelor individuale până la următoarea doză în scopul reducerii riscului hipotensiunii arteriale şi a altor reacţii adverse.
Atunci când este necesar din punct de vedere clinic, la pacienţii cu un control neadecvat al presiunii arteriale pe fundalul monoterapiei cu valsartan sau hidroclorotiazidă, este posibilă trecerea directă de la monoterapie la terapia cu combinaţia fixată (cu condiţia că se respectă creşterea treptată recomandată a dozei pentru componentele individuale). Răspunsul clinic la terapia cu Vanatex Combi trebuie evaluat după instituirea tratamentului şi dacă presiunea arterială rămâne necontrolată, doza poate fi crescută prin creşterea dozei unui component individual până la doza maximă de valsartan/hidroclorotiazidă (320 mg/25 mg). Efectul antihipertensiv este resimţit timp de 2 săptămâni. La majoritatea pacienţilor, efectul maxim a fost observat după aproximativ 4 săptămâni. Însă unii pacienţi pot necesita 4-8 săptămâni de tratament. Acest fapt trebuie luat în consideraţie la creşterea treptată a dozelor.
Mod de administrare

Vanatex Combi poate fi administrat cu sau fără alimente, cu o cantitate suficientă de apă.
Informaţii suplimentare privind categoriile speciale de pacienţi

Pacienţii cu insuficienţă renală

Nu este necesară o ajustare a dozei la pacienţii cu dereglări uşoare sau moderate ale funcţiei renale (clearance-ul creatininei ≥30 ml/minut). Datorită prezenţei hidroclorotiazidei, preparatul este contraindicat pacienţilor cu dereglări severe ale funcţiei renale.
Pacienţii cu insuficienţă hepatică

La pacienţii cu insuficienţă hepatică uşoară până la moderată, fără colestază, doza de valsartan nu trebuie să depăşească 80 mg pe zi. Vanatex Combi este contraindicat pacienţilor cu insuficienţă hepatică severă.
Vârstnici

La pacienţii vârstnici nu este necesară ajustarea dozei.
Pacienţi pediatrici

Vanatex Combi nu este recomandat copiilor şi adolescenţilor din cauza lipsei informaţiilor de siguranţă şi eficienţă.
REACŢII ADVERSE

Reacţiile adverse raportate în cadrul studiilor clinice, experienţei post-marketing şi rezultatelor testelor de laborator sunt prezentate mai jos, conform clasificării pe sisteme şi organe. Reacţiile adverse despre care se cunoaşte că pot apărea la administrarea fiecărui component în monoterapie, însă care nu au apărut în cadrul studiilor clinice, pot apărea în timpul tratamentului cu combinaţia valsartan/hidroclorotiazidă. Reacţiile adverse sunt descrise conform clasificării MedDRA pe aparate, sisteme şi organe în funcţie de frecvenţă: foarte frecvente (≥1/10); frecvente (≥1/100 şi <1/10); mai puţin frecvente (≥1/1000 şi <1/100); rare (≥1/10000 şi <1/1000); foarte rare (<1/10000), cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile). În cadrul fiecărei grupe de frecvenţă, reacţiile adverse sunt prezentate în ordinea descrescătoare a gravităţii.
Tabelul 1. Frecvenţa reacţiilor adverse la administrarea combinaţiei valsartan/hidroclorotiazidă

Tulburări metabolice şi de nutriţie

Mai puţin frecvente Deshidratare
Tulburări ale sistemului nervos

Mai puţin frecvente Parestezii
Foarte rare Vertij
Cu frecvenţă necunoscută Sincopă
Tulburări oculare
Mai puţin frecvente Vedere înceţoşată
Tulburări acustice şi vestibulare

Mai puţin frecvente Tinitus
Tulburări vasculare

Mai puţin frecvente Hipotensiune
Tulburări respiratorii, toracice şi mediastinale

Mai puţin frecvente Tuse
Cu frecvenţă necunoscută Edem pulmonar necardiogen
Tulburări gastrointestinale

Foarte rare Diaree
Tulburări musculo-scheletice şi ale ţesutului conjunctiv

Mai puţin frecvente Mialgii
Foarte rare Artralgii
Tulburări renale şi ale căilor urinare

Cu frecvenţă necunoscută Dereglări ale funcţiei renale
Tulburări generale şi la nivelul locului de administrare

Mai puţin frecvente Fatigabilitate
Investigaţii diagnostice

Cu frecvenţă necunoscută Niveluri ridicate de acid uric în serul sanguin,
niveluri ridicate ale bilirubinei şi creatininei serice,
hipokaliemie, hiponatremie, nivelurile crescute ale
ureei sanguine, neutropenie
Informaţii suplimentare privind componentele individuale

Reacţiile adverse raportate anterior la administrarea unuia dintre componentele individuale reprezintă, de asemeni, reacţii adverse potenţiale atunci când se utilizează Vanatex Combi, chiar dacă acestea nu au fost notate în studiile clinice sau în timpul perioadei post-marketing.
Tabelul 2. Frecvenţa reacţiilor adverse la administrarea valsartanului

Tulburări hematologice şi limfatice

Cu frecvenţă necunoscută Scăderea nivelului hemoglobinei, scăderea
hematocritului, trombocitopenie.
Tulburări ale sistemului imunitar

Cu frecvenţă necunoscută Hipersensibilitate/reacţii alergice, inclusiv
boala serului.
Tulburări metabolice şi de nutriţie

Cu frecvenţă necunoscută Creşterea concentraţiei serice a potasiului,
hiponatriemie.
Tulburări acustice şi vestibulare

Mai puţin frecvente Vertij de origine vestibulară.
Tulburări vasculare

Cu frecvenţă necunoscută Vasculită.
Tulburări gastrointestinale

Mai puţin frecvente Durere abdominală.
Tulburări hepatobiliare

Cu frecvenţă necunoscută Creşterea valorilor probelor hepatice
Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului subcutanat

Cu frecvenţă necunoscută Angioedem, erupţie cutanată, prurit.
Tulburări renale şi ale căilor urinare

Cu frecvenţă necunoscută Insuficienţă renală
Tabelul 3. Frecvenţa reacţiilor adverse la administrarea hidroclorotiazidei
Hidroclorotiazida este utilizată pe larg de mulţi ani, deseori în doze mai înalte decât cele care intră în compoziţia preparatului Vanatex Combi. Au fost raportate următoarele reacţii adverse la pacienţii care administrau diuretice tiazidice în monoterapie, inclusiv hidroclorotiazida.
Tulburări hematologice şi limfatice

Rare Trombocitopenie, uneori cu purpură
Foarte rare Agranulocitoză, leucopenie, anemie hemolitică,
inhibiţia măduvei osoase
Tulburări ale sistemului imunitar

Foarte rare Reacţii de hipersensibilitate
Tulburări psihice

Rare Depresie, dereglări ale somnului
Tulburări ale sistemului nervos

Rare Cefalee
Tulburări cardiace

Rare Tulburări de ritm
Tulburărivasculare

FrecventeHipotensiuneposturală
Tulburărirespiratorii, toracice şimediastinale

FoarterareDetresă respiratorie, inclusivpneumonită şiedem
pulmonar
Tulburărigastrointestinale

FrecventeLipsapofteidemâncare, greaţă uşoară, vomă
RareConstipaţie, discomfortgastrointestinal
FoarterarePancreatită
Tulburărihepatobiliare

RareColestază intrahepatică, icter
Afecţiunicutanate şiale ţesutuluisubcutanat

Frecvente Urticarie şi alte forme de erupţie cutanată
Rare Fotosensibilitate
Foarte rare Vasculită necrotizantă şi necroliză epidermică toxică,
reacţii, similare lupusului eritematos sistemic cutanat
şi reactivarea acestuia Tulburări ale aparatului genital
şi sânului Frecvente Impotenţă
CONTRAINDICAŢII

- Hipersensibilitate la valsartan, hidroclorotiazidă, alţi derivaţi sulfonamidici sau la oricare dintre excipienţi.
- Insuficienţă hepatică severă, ciroză biliară şi colestază.
- Insuficienţă renală severă (clearence-ul creatininei <30 ml/minut), anurie.
- Hipokaliemie refractară, hipercalcemie şi hiperuricemie simptomatică.
- Trimestrul II sau III de sarcină.
SUPRADOZARE

Simptome

Supradozajul cu valsartan poate genera o hipotensiune arterială severă, care poate conduce la alterarea stării de conştienţă, colaps circulator şi/sau şoc. În plus, următoarele semne şi simptome pot apărea la supradozarea cu hidroclorotiazidă: greaţă, somnolenţă, hipovolemie şi tulburări electrolitice, asociate cu dereglări ale ritmului cardiac şi spasme musculare.
Tratament

Măsurile terapeutice după supradozare depind de intervalul de timp scurs de la îngerare şi de tipul şi severitatea simptomelor; de primă importanţă fiind stabilizarea circulaţiei sanguine. Dacă apare hipotensiunea arterială, pacientul trebuie aşezat în decubit dorsal şi se va efectua corecţia hidro-electrolitică a sângelui circulant. Valsartanul nu poate fi eliminat prin hemodializă, datorită cuplării cu proteinele plasmatice, pe când clearence-ul hidroclorotiazidei poate fi corectat prin dializă.
ATENŢIONĂRI ŞI PRECAUŢII SPECIALE DE UTILIZARE

Modificări ale electroliţilor plasmatici

Valsartan

Medicamentul nu este recomandat în caz de terapie concomitentă cu preparatele de potasiu, diureticele ce reţin potasiul, substituentele de sare ce conţin potasiu sau alte medicamente care pot creşte potasemia (heparină, etc. ). Trebuie asigurată monitorizarea corespunzătoare a concentraţiei potasiului.
Hidroclorotiazida

Au fost comunicate cazuri de dezvoltare a hipokaliemiei pe fundalul tratamentului cu diuretice tiazidice, inclusiv hidroclorotiazida. Este recomandată o monitorizare frecventă a nivelului plasmatic al potasiului. Terapia cu diuretice tiazidice, inclusiv hidroclorotiazida, este asociată cu hiponatriemie şi alcaloză hipocloremică. Tiazidele, inclusiv hidroclorotiazida, sporesc excreţia de magneziu în urină, ceea ce poate duce la hipomagneziemie. Diureticele tiazidice micşorează excreţia calciului, ceea ce poate duce la hipercalciemie. Similar pacienţilor care administrează diuretice, este necesar de a efectua determinarea periodică a nivelului electroliţilor plasmatici în intervale adecvate de timp.
Pacienţii cu insuficienţă de natriu şi/sau pacienţii dehidrataţi

Este necesar de a supraveghea pacienţii care administrează diuretice tiazidice (inclusiv hidroclorotiazida), în scopul de a depista semnele clinice de dereglare a echilibrului hidro-electrolitic. În cazuri rare, după iniţierea tratamentului cu Vanatex Combi, la pacienţii cu insuficienţă semnificativă de natriu şi/sau pacienţii dehidrataţi, de exemplu, din cauza administrării dozelor înalte de diuretice, se poate dezvolta hipotensiunea arterială simptomatică. Până la iniţierea tratamentului cu valsartan trebuie compensat deficitul de sodiu şi/sau volumul sângelui circulant.
Pacienţi cu insuficienţă cardiacă cronică severă sau alte stări asociate cu stimularea sistemei renin-angiotensin-aldosteron

La pacienţii a căror funcţie renală poate depinde de activi tatea sistemului reninăangiotensină (de exemplu, pacienţi cu insuficienţă cardiacă congestivă severă), tratamentul cu inhibitori ai enzimei de conversie ai angiotensinei a fost asociat cu oligurie şi/sau azotemie progresivă şi, în cazuri rare, cu insuficienţă renală acută. Utilizarea preparatului la pacienţii cu insuficienţă cardiacă severă cronică nu a fost studiată. Astfel, dat fiind inhibarea sistemului renin-angiotensin-aldosteron, nu este posibil de a exclude că administrarea preparatului poate fi asociată cu dereglarea funcţiei renale. Preparatul Vanatex Combi nu trebuie administrat de către aceşti pacienţi.
Stenoza arterei renale

Preparatul Vanatex Combi nu trebuie administrat în scopul tratamentului hipertensiunii la pacienţii cu stenoză unilaterală sau bilaterală a arterei renale, sau stenoza unicului rinichi, deoarece la aceşti pacienţi poate creşte nivelul plasmatic al ureei sau a creatininei.
Hiperaldosteronismul primar

Preparatul nu trebuie administrat la pacienţii cu hiperaldosteronism primar, deoarece sistemul renină-angiotensină al acestor pacienţi nu este activat.
Stenoza valvei aortice şi mitrale, cardiomiopatia hipertrofică obstructivă

La fel ca în cazul altor medicamente vasodilatatoare, este indicată o atitudine deosebit de precaută la pacienţii cu stenoză aortică sau mitrală, sau cardiomiopatie hipertrofică obstructivă (CMHO).
Insuficienţa renală

Pacienţii cu dereglare a funcţiei renale, cu clearence-ul creatininei ≥30 ml/minut nu necesită ajustarea dozelor. La administrarea preparatului la pacienţii cu dereglări ale funcţiei renale este necesar de a monitoriza periodic nivelul plasmatic al potasiului, creatininei şi acidului uric.
Transplant renal

Actualmente lipsesc informaţii privitor la utilizarea sigură a preparatului Vanatex Combi la pacienţii cărora s-a efectuat transplant renal.
Insuficienţa hepatică

Preparatul trebuie utilizat cu precauţie la pacienţii cu insuficienţă hepatică uşoară până la moderată, fără colestază.
Lupus eritematos sistemic

Au fost raportate cazuri când diureticele tiazidice, inclusiv hidroclorotiazida, au cauzat acutizarea sau activarea lupusului eritematos sistemic.
Alte tulburări metabolice

Diureticele tiazidice, inclusiv hidroclorotiazida, pot modifica toleranţa la glucoză şi spori nivelul plasmatic al colesterolului, trigliceridelor şi acidului uric. La pacienţii cu diabet zaharat poate fi necesară ajustarea dozei de insulină sau a preparatelor hipoglicemiante orale. Tiazidele pot micşora excreţia de calciu în urină şi provoca o creştere uşoară, intermitentă, a calciemiei, în lipsa altor dereglări ale metabolismului calciului. Hipercalciemia marcată poate servi ca dovadă a hiperparatireozei. Înainte de a analiza funcţia glandelor paratiroide este necesar de a întrerupe tratamentul cu diuretice tiazidice.
Fotosensibilitate

Au fost comunicate cazuri de dezvoltare a reacţiilor de fotosensibilitate pe fundalul administrării diureticelor tiazidice. Dacă reacţia de fotosensibilitate apare pe parcursul tratamentului, este recomandat de a sista administrarea preparatului. Dacă se consideră necesară administrarea repetată a diueticului, este recomandat de a proteja zonele pielii care sunt supuse contactului cu razele solare sau raze ultraviolete artificiale din spectrul A (UVA).
Sportivi

Sportivii trebuie să ţină cont de faptul că preparatul conţine substanţe active ce pot provoca reacţii pozitive la efectuarea testului de doping.
Generale

Sunt necesare precauţii la pacienţii care au manifestat în anamneză reacţii de hipersensibilitate la alţi antagonişti ai receptorilor angiotensinei II. Dezvoltarea reacţiilor de hipersensibilitate la hidroclorotiazidă este mai probabilă la pacienţii cu alergii şi astm bronşic.
Excipienţi

Conţine lactoză. Pacienţii cu dereglări congenitale, ca intoleranţa la galactoză, insuficienţă de Lapp lactază sau malabsorbţie de glucoză-galactoză nu trebuie sa administreze acest preparat.
Administrarea în sarcină şi perioada de alăptare

Sarcina

Valsartan

Nu se recomandă utilizarea antagoniştilor receptorilor de angiotensină II (ARAII) în primul trimestru de sarcină. Utilizarea ARAII în al doilea şi al treilea trimestru de sarcină este contraindicată. Datele epidemiologice privind riscul de teratogenitate în urma expunerii la inhibitorii ECA în primul trimestru de sarcină nu au fost concludente; cu toate acestea, nu poate fi exclusă o mică creştere a gradului de risc. Deşi nu există date epidemiologice provenite din studii controlate privind riscul indus de utilizarea ARAII, pot exista riscuri similare în cazul acestei clase de medicamente. Daca continuarea tratamentului ARAII nu este esenţială, pacientele care intenţionează să rămână însărcinate trebuie să treacă la un tratament antihipertensiv alternativ cu medicamente care au un profil de siguranţă cunoscut pentru utilizarea în sarcină. În cazul confirmării unei sarcini, administrarea de ARAII trebuie să fie întreruptă imediat şi, dacă este cazul, să fie instituit un tratament alternativ. S-a determinat că expunerea la tratamentul cu ARAII în trimestrul doi şi trei de sarcină manifestă acţiune toxică asupra fătului la om (dereglarea funcţiei renale, oligohidramnios, întârzierea osificării craniene) şi toxicitate neonatală (insuficienţă renală, hipotensiune arterială, hiperkalemie). În cazul în care expunerea la ARAII a avut loc, începând cu cel de-al doilea trimestru de sarcină se recomandă verificarea ecografică a funcţiei renale şi a craniului. Sugarii mamele cărora au administrat ARAII trebuie atent monitorizaţi în legătură cu posibilitatea apariţiei hipotensiunii arteriale.
Hidroclorotiazida

Există o experienţă limitată de administrare a hidroclorotiazidei în timpul sarcinii, în special în I-ul trimestru. Studiile pe animale nu sunt suficiente. Hidroclorotiazida penetrează bariera placentară. Reieşind din mecanismul său de acţiune, utilizarea hidroclorotiazidei în al II-lea şi al III-lea trimestru de sarcină poate deregla perfuzia fetoplacentară şi provoca astfel de efecte fetale şi neo-natale, precum icter, dereglarea echilibrului electro-litic şi trombocitopenie.
Alăptarea

Nu sunt disponibile informaţii privitor la administrarea valsartanului în perioada de alăptare. Hidroclorotiazida se excretă în laptele matern. Astfel, nu este recomandată utilizarea preparatului în perioada de alăptare. Este recomandată utilizarea altor preparate antihipertensive cu un profil de siguranţă stabilit de administrare în perioada de alăptare, în special în raport cu nou-născuţii sau copiii născuţi prematur.
Influenţa asupra capacităţii de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje

Nu au fost efectuate studii cu privire la efectele asupra capacităţii de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje. În cazul conducerii vehiculelor şi a folosirii utilajelor, trebuie să se ţină cont de posibilitatea apariţiei ocazionale a ameţelilor sau fatigabilităţii.
INTERACŢIUNI CU ALTE MEDICAMENTE, ALTE TIPURI DE INTERACŢIUNIInteracţiuni determinate atât de valsartan, cât şi de hidroclorotiazidă
Administrarea concomitentă nu este recomandată

Litiu

S-au raportat creşteri reversibile ale concentraţiei plasmatice şi toxicităţii litiului în timpul administrării concomitente de litiu cu inhibitori ai ECA sau cu diureticele tiazidice. Din cauza lipsei de experienţă în ceea ce priveşte utilizarea concomitentă de valsartan şi litiu, această administrare concomitentă nu este recomandată. Dacă administrarea concomitentă este necesară, se recomandă monitorizarea atentă a concentraţiei plasmatice a litiului.
Este necesară prudenţă în cazul utilizării concomitente

Alte preparate hipotensive

Vanatex Combi poate potenţa efectele altor preparate care posedă proprietăţi antihipertensive (inhibitori ai enzimei de conversie, beta-blocante, blocante a canalelor de calciu). Amine presorii (noradrenalina, adrenalina) Este posibilă micşorarea efectului terapeutic la administrarea aminelor presorii, însă cu o relevanţă nesemnificativă pentru a împiedica utilizarea acestora.
Antiinflamatoarele nesteroidiene (AINS), inclusiv inhibitorii selectivi ai COX-2, acidul acetilsalicilic (>3 g/zi) şi AINS neselective.

Atunci când antagoniştii receptorilor de angiotensină II sau hidroclorotiazida sunt administrate concomitent cu medicamenteantele antiiinflamatoare se poate produce o scădere a efectului antihipertensiv. În plus, administrarea concomitentă a Vanatex Combi şi AINS poate determina creşterea riscului de tulburare a funcţiei renale şi la o creştere a potasemiei. De aceea, la iniţierea tratamentului se recomandă evaluarea funcţiei renale precum şi o hidratare corespunzătoare a pacientului.
Interacţiuni determinate de valsartan

Administrarea concomitentă nu este recomandată

Diuretice care economisesc potasiul, suplimente de potasiu sau înlocuitori de sare care conţin potasiu, alte substanţe care pot determina creşterea concentraţiei plasmatice a potasiului.

În cazul în care se consideră necesară administrarea concomitentă de valsartan cu un medicament care influenţează potasemia, se recomandă monitorizarea atentă a concentraţiilor plasmatice ale potasiului.
Lipsa interacţiunilor

În cadrul studiilor de interacţiune medicamentoasă cu valsartan, nu au fost constate interacţiuni semnificative clinic între valsartan şi oricare dintre următoarele medicamente: cimetidină, warfarină, furosemidă, digoxină, atenolol, indometacină, hidroclorotiazidă, amlodipină, glibenclamidă. Digoxina şi indometacina pot interacţiona cu hidroclorotiazida.
Interacţiuni determinate de hidroclorotiazidă

Este necesară prudenţă în cazul utilizării concomitente

Medicamente asociate cu pierderea potasiului şi hipokaliemie (spre exemplu, duretice kaliuretice, corticosteroizi, laxative, hormon adenocorticotrop, amfotericina, carbenoxolona, penicilina G, acidul salicilic şi derivaţii acestuia). Dacă aceste medicamente trebuie utilizate concomitent cu Vanatex Combi, este necesară o monitorizare a nivelului potasiemiei. Aceste preparate pot potenţa influenţa hidroclorotiazidei asupra nivelului plasmatic al potasiului.
Medicamente care pot induce tahicardie ventriculara polimorfa de tip "piruet"

- Antiaritmice din clasa Ia (de exemplu, chinidina, hidrochinidină, disopiramida);
- Antiaritmice clasa III (de exemplu, amiodaronă, sotalol, dofetilidă, ibutilidă);
- Unele antipsihotice (de exemplu, tioridazină, clorpromazină, levomepromazina, trifluoperazine, ciamemazin, sulpiridă, sultoprid, amisulpirid, tiaprid, pimozidă, haloperidol, droperidol);
- Altele (de exemplu, bepridil, cisapridă, difemanil, eritromicina injectată intravenos, halofantrină, ketanserin, mizolastină, pentamidină, sparfloxacină, terfenadină, vincamină injectată intravenos). Datorită riscului de hipokaliemie, trebuie luate măsuri de precauţie în cazul administrării concomitente a hidroclorotiazidei cu medicamente care pot induce tahicardie ventriculara polimorfa de tip "piruet".
Glicozide digitalice

Hipokaliemia indusă de tiazidice sau hipomagneziemia pot apărea ca reacţii adverse, care contribuie la apariţia aritmiilor cardiace induse de digitalice.
Săruri de calciu şi vitamina D

Administrarea diureticelor tiazidice (inclusiv hidroclorotiazida) concomitent cu vitamina D sau cu săruri de calciu, poate potenţa creşterea concentraţiei calciului seric.
Antidiabetice (antidiabetice orale şi insulină)

Tratamentul cu tiazide poate influenţa toleranţa la glucoză. Poate fi necesară o ajustare a dozei antidiabeticului. Metformina trebuie utilizată cu precauţie, din cauza riscului de acidoză lactică indusă de o eventuală insuficienţă renală funcţională, determinată de hidroclorotiazidă.
Beta-blocante şi diazoxid

Administrarea concomitentă a diureticelor tiazidice (inclusiv hidroclorotiazida) cu beta-blocantele poate majora riscul de hiperglicemie. Diureticele tiazidice (inclusiv hidroclorotiazida) pot spori efectul hiperglicemiant al diazoxidului.
Medicamente utilizate în tratamentul gutei (probenicid, sulfinpirazona şi allopurinol) Poate fi necesară ajustarea dozei preparatelor uricozurice, deoarece hidroclorotiazida poate majora nivelul plasmatic al acidului uric. Poate fi necesară creşterea dozei de probenicid sau sulfinpirazonă. Administrarea concomitentă a diureticelor tiazidice (inclusiv hidroclorotiazida) poate spori frecvenţa apariţiei reacţiilor de hipersensibilitate la allopurinol.
Preparate anticolinergice (spre exemplu, atropina, biperidina)

Preparatele anticolinergice pot creşte biodisponibilitatea diureticelor de tip tiazidic - posibil datorită reducerii activi tăţii motorii a tractului gastrointestinal şi vitezei de golire a stomacului.
Amantadina

Tiazidicele (inclusiv hidroclorotiazida), poate spori riscul de apariţie a reacţiilor adverse determinate de amantadină.
Rezini ale colestiraminei şi colestipol

Absorbţia diureticelor tiazidice (inclusiv hidroclorotiazidă) este influenţată de prezenţa rezinelor schimbătoare de anioni.
Citotoxice (de exemplu, ciclofosfamida, metotrexat)

Tiazidicele (inclusiv hidroclorotiazida), pot reduce eliminarea renală a medicamentelor citotoxice şi pot potenţa efectele mielosupresive ale acestora.
Relaxantele musculare nedepolarizante (de exemplu, tubocurarină)

Tiazidicele (inclusiv hidroclorotiazida) potenţează acţiunea derivaţilor de curare.
Ciclosporina

Administrarea concomitentă a ciclosporinei poate spori riscul de hiperuricemie şi complicaţii de tipul gutei.
Alcool, anestezice şi sedative

Pot determina o potenţare a hipotensiunii ortostatice.
Metildopa

Au fost raportate cazuri izolate de anemie hemolitică la pacienţii care administrau concomitent metildopa şi hidroclorotiazidă.
Carbamazepina

Pacienţii care administrează hidroclorotiazida concomitent cu carbamazepina pot dezvolta hiponatremie. Prin urmare, aceşti pacienţi trebuie consultaţi cu privire la posibilitatea apariţiei unor reacţii hiponatriemice şi ar trebui să fie monitorizaţi în mod corespunzător.
Preparate de contrast cu conţinut de iod

În urma deshidratării induse de diuretice, există un risc crescut de dezvoltare a insuficienţei renale acute, îndeosebi la utilizarea dozelor mari de preparate cu conţinut de iod. Înainte de utilizare, pacienţii trebuie rehidrataţi.
PREZENTARE, AMBALAJ

Comprimate filmate. Câte 14 comprimate în blister. Câte 1 sau 2 blistere împreună cu instrucţiunea pentru administrare plasate în cutie de carton.
PĂSTRARE

A se păstra la temperaturi sub 30 °C.
A nu se lăsa la îndemâna şi vederea copiilor!
TERMEN DE VALABILITATE

30 luni. A nu se utiliza după data de expirare indicată pe ambalaj
STATUTUL LEGAL

Cu prescripţie medicală.
DEŢINĂTORUL CERTIFICATULUI DE ÎNREGISTRARE

Pharmaceutical Works Polpharma SA, Polonia
NUMELE ŞI ADRESA PRODUCĂTORILOR

Pharmaceutical Works Polpharma SA, Polonia
19, Pelplińska Str, 83-200 Starogard Gdański
Vezi descrierea completă
Acest produs este disponibil în următoarele farmacii
Top sezon
Promoție
Top sezon
Preț produs în pct: 524
Cod produs: 45062
Top sezon
Preț produs în pct: 95
Cod produs: 36144
Top sezon
Preț produs în pct: 3
Cod produs: 10002
Top sezon
Cod produs: 54013
Top sezon
Preț produs în pct: 6
Cod produs: 42957
Top sezon
Preț produs în pct: 24
Cod produs: 57614
Top sezon
Preț produs în pct: 12
Cod produs: 50430
Top sezon
Preț produs în pct: 3
Cod produs: 10004
Top sezon
Preț produs în pct: 10
Cod produs: 29024
Top sezon
Cod produs: 20455
Top sezon
Preț produs în pct: 7
Cod produs: 11434
Oferte Speciale
Promoție
Preț produs în pct: 805
Cod produs: 53246
Promoție
Preț produs în pct: 2517
Cod produs: 57250
Promoție
Preț produs în pct: 618
Cod produs: 53571
Promoție
Preț produs în pct: 638
Cod produs: 57315
Promoție
Preț produs în pct: 1250
Cod produs: 57655
Promoție
Preț produs în pct: 2558
Cod produs: 54878
UN LABORATOR FRANȚUZESC DE EXCEPȚIE
Deshidratarea pielii se manifestă printr-o pierdere a strălucirii și confortului, plus o senzație intensă și persistentă de ținere a pielii. Pielea are senzația de ținere mai ales după demachiare și curățare, iar pe suprafața tenului se pot observa scuame (mici porțiuni de piele care se desprind de suprafață).O dată ce apar simptomele deshidratării, este indispensabilă oferirea de elemente esențiale pentru a îmbunătăți senzația de discomfort. Este esențială rehidratarea filmului hidrolipidic deteriorat și hidratarea în profunzime pentru a îndepărta pierderea de apă din țesuturi.UTILIZAREA SUBSTANȚELOR ACTIVE PATENTATELaboratoarele Eric Favre cercetează cele mai bune substanțe pentru a oferi femeilor produse de cea mai înaltă calitate.