Ceai Hypericum Salcie 1,7g (Antiinflamator, Analgezic) N20

Cod produs: 63062
Producator: Hypericum Impex SRL
Tara: Romania
Forma: pliculețe
Stoc: suficient
55 93 lei
(-17%)
46 42 lei
sau 186 de puncte de loialitate
Beneficii:
4 puncte de loialitate
Livrare gratuită
Caută în farmacii

Ceai Hypericum Salcie 1,7g N20

Ceaiul din scoarță de Salcie este un analgezic și antiinflamator puternic, fiind indicat în special în reducerea stărilor febrile și în calmarea durerilor, precum cele de natură reumatică.

Proprietati   

Analgezic, Antiinflamator, Antipiretic, Astingent, Cicatrizant, Febrifug, hemostatică, Sedativ

Recomandari         

Afectiuni reumatice, Digestie, Dureri de cap

Ceai de Salcie doze – Supliment alimentar cu rol analgezic, antiinflamator și febrifug

Caracteristici generale Ceai Salcie doze:

Ceaiul din scoarță de Salcie este o soluție naturală eficientă pentru calmarea durerii, a inflamației și a stărilor febrile.

Combaterea inflamației este un demers cu atât mai necesar cu cât ritmul vieții noastre devine tot mai alert și stresant, iar alimentația noastră devine tot mai haotică (mese neregulate, asocierea greșită a alimentelor, mâncatul în grabă și la ore improprii), procesată (devitalizată, lipsită de enzime) și plină de toxine, aditivi și cu un profil nutrițional dezechilibrat (exces de carbohidrați rafinați, de grăsimi saturate sau de sare). Toți acești factori de stres, împreună cu un efort fizic neadecvat, o hidratare insuficientă, un somn de slabă calitate și alte obiceiuri nocive (excesul de alcool, fumatul, administrarea improprie de medicamente), în timp, pot genera stres oxidativ și contribuie la creșterea statusului inflamator din organism. Mai mult, acești stresori pot modifica microbiota intestinală, cu efecte asupra tranzitului intestinal și a răspunsului imun.

Inflamația cronică este declanșatorul principal pentru multe probleme de natură cardiovasculară, autoimună, neuronală, renală, hepatică, osteoarticulară și chiar și pentru unele alergii. Astfel, prezența unui status inflamator în organism pe perioade îndelungate de timp are o influență negativă asupra întregului corp reducându-ne rezistența față de diverși agenți patogeni sau provocând un răspuns hormonal sau imunitar necorespunzător ce ne poate compromite sănătatea sau care ne încetinește ritmul de refacere a organismului. În astfel de cazuri, sistemele osteo-articular și cardiovascular sunt foarte vulnerabile, inflamația fiind cauza principală a durerilor articulare și un factor major în formarea ateroamelor și în afectarea arterelor și vaselor de sânge, ducând cel mai adesea la creșterea tensiunii arteriale. Tot inflamația este cauza durerilor de cap și a stărilor febrile.

Pentru a ne proteja corect împotriva inflamației putem alege soluții naturale bazate pe plante cu o acțiune calmantă, antiinflamatoare și antipiretică precum Salcia, astfel, utilizarea infuziilor pe bază de scoarță de Salcie poate susține buna funcționare a sistemelor cardiovascular și articular, stimulând circulația periferică, reducând inflamația și febra, normalizând tensiunea arterială și calmând durerile de diferită natură.

Mai mult, Salcia poate contribui și la fluidizarea sângelui, calmarea sistemului nervos și reducerea erorilor de diviziune celulară.

Folosită extern Salcia are un efect astringent, analgezic și antiinflamator și contribuie la menținerea sănătății pielii și a părului.

Ingrediente Ceai Salcie doze:

Scoarță de Salcie (Salix alba).

Detalii Ceai Salcie doze:

Plantele medicinale folosite ca materie primă pentru ceaiurile Hypericum sunt procurate din zone nepoluate, ecologic curate, astfel încât putem garanta puritatea produsului prin lipsa de contaminanți toxici carcinogeni, metale grele, erbicide, insecticide, îngrășăminte chimice, microorganisme sau viruși patogeni.

Pentru realizarea Ceaiului de Salcie, au fost folosite plante nemodificate genetic, obținute preponderent din flora sălbatică. Scoarța de Salcie a fost recoltată de pe ramuri tinere (2-3 ani) prin jupuire în fâșii, apoi uscată la temperaturi menajante păstrându-și, așadar, proprietățile benefice. Nu au fost folosite tratamente chimice sau iradiante.

Ceaiul din scoarță de Salcie este un analgezic și antiinflamator puternic, fiind indicat în special în reducerea stărilor febrile și în calmarea durerilor, precum cele de natură reumatică.

În plus, compușii activi (de ex.: glicozizi fenolici / salicilați – salicină, saligenol, salirepozidă, piceosită, populozidă, taninuri, galotaninuri, procianidine, flavonoizi, rezine, oxalați, vitamine și săruri minerale) din scoarța acestei specii contribuie și la: fluidizarea sângelui, menținerea diviziunii celulare normale și calmarea sistemului nervos.

Astfel, printre virtuțile ceaiului de Salcie se numără acțiunea: antiinflamatoare, analgezică, sedativă la nivelul sistemului nervos, anticoagulantă, febrifugă, vasodilatatoare, antigalactogogă, antitumorală, antireumatică și diuretică.

Folosit extern, Ceaiul de Salcie are o acțiune: analgezică, antiseptică, antiinflamatoare, ușor hemostatică, cicatrizantă, antiseboreică, antiacneică și de inhibare a transpirației.

Prezentarea compușilor activi din Salcie:

Salcia albă (Salix alba), cunoscută și ca Răchită, Răchită albă, Răchită de luncă, Răchită mare, Salcă, Lozie sau Sălcuță, este un arbore foios dioic, heliofit și higrofit, din familia Salicaceae. Fiind mare iubitoare de apă, aceasta crește cel mai adesea pe malul apelor și în zonele mlăștinoase, atât la câmpie, cât și în regiunile deluroase, preferând solurile cu troficitate medie și cu o structură afânată sau moderat compactă. La noi în țară aceasta crește spontan în zone precum lunca inundabilă a Dunării, pe marginea râurilor și a lacurilor, fiind deseori cultivată lângă sate datorită utilității sale în construcție (de ex: folosirea nuielelor la împletirea gardurilor) și industria textilă (de ex. tăbăcirea pieilor sau vopsirea în culoarea galbenă a textilelor) sau în orașe, din considerente estetice. În ceea ce privește originea speciei, aceasta este nativă regiunilor temperate ale zonei eurasiatice (Europa și Asia centrală și de Vest).

Preparatele pe bază de coajă de Salcie au o istorie de folosință de peste 6.000 de ani. Deseori, scoarța acestui copac era mestecată pentru a reduce febra sau durerile.

Proprietățile fitoterapeutice ale scoarței de Salcie au fost descrise încă din Antichitate, de către Dioscoride în lucrarea „De Materia Medica”. De asemenea, Galen, Plinius cel Bătrân sau Hipocrate au menționat proprietățile sanogene ale acesteia. Au existat mențiuni și în textele antice ale sumerienilor, asirienilor și egiptenilor. Atunci când nu era consumată ca atare, coaja de Salcie era lăsată la macerat în alcool pentru a fi transformată în tinctură. Triburile de indieni din America, precum Cherokee, foloseau coaja și frunzele sub formă de infuzie. În general, pentru obținerea preparatelor, se folosesc ramurile tinere de 2-3 ani și, uneori, frunzele culese în lunile de primăvară-vară.

Decoctul din scoarță de Salcie este deosebit de eficient în calmarea durerilor cum ar fi cele reumatice, menstruale sau de cap. Această acțiune analgezică se datorează inhibării sintezei prostaglandinelor de către derivații salicilinei. De asemenea, derivații salicinei auproprietăți antiinflamatoare. În plus, decoctul este util și în reducerea febrei și calmarea sistemului nervos. Nu în ultimul rând, Salcia are și proprietăți vasodilatatoare și de stimulare a circulației periferice.

Folosit extern, decoctul din scoarță de Salcie este hemostatic, astringent și inhibă transpirația excesivă datorită conținutului de taninuri.

Așa cum am menționat deja, principalul compus activ din scoarța de Salcie albă este Salicina, denumită astfel după numele latinesc al Salciei, din care a și fost izolată în laborator pentru prima dată în anul 1828. Compusul se mai regăsește în cantități variabile și în alte specii precum Plopul sau Mesteacănul.

Derivați ai Salicinei, precum Acidul salicilic, sunt regăsiți și în fructele de pădure, Crețușcă, Lucernă sau în unele condimente, el acționând ca un fitohormon. Acest acid a stat la baza sintezei Aspirinei în anul 1897. De asemenea, el se regăsește și în majoritatea produselor cosmetice pentru tratarea acneei și în multe produse exfoliante, pentru tratarea negilor, a bătăturilor, mătreței, psoriazisului, dermatitei seboreice sau a altor afecțiuni dermatologice. Derivații Acidului salicilic, denumiți salicilați, sunt foarte utili în fluidizarea sângelui prin inhibarea secreției de tromboxani și prostaglandine. Acestea din urmă sunt implicate și în procesul de limitare a proceselor inflamatorii din organism. Fluidizarea sângelui, în limite normale, este asociată cu buna funcționare a sistemului cardiovascular.

Salcia: contribuie la sănătatea mușchilor și a articulațiilor și la revigorarea sistemuliu nervos și a întreg organismului, datorită conținutului în salicină aceasta are proprietăți analgezice, antiinflamatoare, antipiretice (febrifuge), anticoagulante și vasodilatatoare.

Folosită extern aceasta protejează sănătatea pielii și a părului, inhibând transpirația excesivă și secreția de sebum.

Mod de utilizare Ceai Salcie doze:

Intern: Decoct: din 1 linguriță de scoarță la 200 ml apă clocotită. Se lasă acoperit la infuzat timp de câteva minute, se strecoară și se beau 2 căni de ceai pe zi în cure de maximum 1 lună, apoi se face pauză 1 săptămână și cura se poate relua.

Extern: decoct din 4 lingurițe la 300 ml de apă. Se fierbe 10 minute iar după ce se răcește, se folosește pentru clătiri ale gurii/gargară, comprese, cataplasme, băi locale ș.a.m.d. Pentru îngrijirea părului, se adaugă la spălare în apa de clătire sau se masează scalpul pentru stimularea circulației locale, combaterea mătreții și calmarea senzației de mâncărime.

Pentru o acțiune mai puternică se recomandă asocierea cu:

Naturasp (capsule) și cu Tinctura de Salcie de la Hypericum!

Se poate asocia cu succes și cu:

Vitacan (capsule), Bitterul Taina Plantelor sau Cardiovascular (hidroglicerinic sau hidroetanolic), Hyper- reum (capsule), Ceaiul Antireumatic și Tinctura Antireumatică, Capsule Cardiobor, Cardio protect, HyperFlex Articulații (capsule), Artro- flex HA (capsule), Artro Vigor (capsule), Artro Hyp Forte (pulbere instant) sau Oțetul antireumatic.

Pentru îngrijirea externă, vă recomandăm asocierea cu produsele:

Hyper Șampon, Crema împotriva căderii părului, Unguentul Hyper Reum, Balsamul Taina Plantelor, Sprayul cu Propolis și Acid alfa lipoic, Uleiul esențial de Tea tree și Sarea de baie Hyper Reum.

Formă de prezentare:

Cutie de carton cu scoarță uscată și mărunțită

Greutate netă:

℮ 20 plicuri

Contraindicații:

Nu se utilizează de către persoanele alergice la salicilați sau de către cei cu sensibilitate la oricare dintre ingredientele

Contraindicat copiilor sub 16 ani și femeilor gravide sau care alăptează.

Precauții:

Persoanele care urmează tratamente medicamentoase (anticoagulante, AINS, diuretice, inhibitori de pompă de protoni), cele care se află sub supraveghere medicală (în special pentru hemofilie, gută, diabet, astm, gastrită sau ulcer gastric, colon iritabil sau boli inflamatorii intestinale) sau care sunt programate a li se efectua intervenții chirurgicale sunt sfătuite să consulte un specialist înainte de începerea curei;

A nu se depăși doza recomandată pentru consumul zilnic;

A nu se lăsa la îndemâna și la vederea copiilor mici;

Acesta este un supliment alimentar și nu trebuie să înlocuiască o dietă variată și echilibrată și un mod de viață sănătos.

Condiții de păstrare:

Bine închis, ferit de lumină și umiditate, la temperaturi de maximum 25°C.

Brand

HYPERICUM

Producator 

HYPERICUM IMPEX

Atenționare! Nu trebuie să folosiți informațiile prezente în aceste pagini, în scopul diagnosticării sau tratării oricăror probleme de sănătate sau de înlocuire a medicamentelor și a tratamentelor prescrise de personalul medical autorizat. Toate informațiile din acest site sunt publicate cu scop informativ și pot conține unele erori, vă rugăm să vă ghidați doar după informația din prospect! Rareori informația de pe pagină poate conţine inadvertenţe: fotografia are caracter informativ şi poate, fi modificat de către producător fără preaviz sau pot conţine erori.

Vezi descrierea completă
Top sezon
NEW
Top sezon
Preț produs în pct: 462
Cod produs: 64294
Top sezon
Preț produs în pct: 647
Cod produs: 46665
Oferte Speciale
Promoție
Preț produs în pct: 346
Cod produs: 61830
RECOMANDĂM
Capsule Anti-Age: Colagen, Acid Hialuronic și Carcinină
În lupta împotriva semnelor îmbătrânirii, inovațiile din domeniul cosmetologiei și nutriției oferă soluții tot mai eficiente și accesibile. Printre aceste soluții, capsulele Anti-Age cu Colagen, Acid Hialuronic și Carcinina se numără printre cele mai populare și apreciate suplimente. Ele promit nu doar o piele mai fermă și mai elastică, dar și o îmbunătățire a sănătății generale a țesuturilor. Haideți să explorăm împreună cum funcționează aceste ingrediente și ce beneficii aduc ele.