Ștefan Manea este inventatorul primului produs enzimatic din România care este și cel mai vândut produs al companiei de suplimente alimentare HOFIGAL. Este genul de produs-minune, născut dintr-o combinație de necesitate și inspirație, lăudat de pacienți pentru virtuțile sale.
Redigestul este primul produs enzimatic din România și singurul din lume cu o formulă enzimatică care folosește cuticula de pui.
Cum tratează și vindecă Redigestul vom afla chiar de la părintele acestui produs.
’’În 1992 sufeream de dischinezie, gastrită, ulcer și hiperaciditate. Inutil să spun cât de tare mă marca acest disconfort! În ciuda internărilor în cele mai bune clinici problemele mele nu dădeau semne de rezolvare. La un moment dat, atenția mi-a fost puternic atrasă de rezultatele cercetărilor unui japonez. Acesta demonstrase că găina are un sistem enzimatic aproape asemănător cu al omului. Acela a fost declicul care m-a condus la inițierea unor vaste cercetări, în urma cărora am descoperit o sumedenie de proprietăți remarcabile ale cuticulei de pipotă.
Așa s-a născut Redigestul un supliment alimentar care are în spate o experiență clinică vastă și care astăzi este cel mai vândut produs al companiei HOFIGAL. Succesul lui este o mărturie a faptului că pacienții cu afecțiuni digestive sunt o categorie în continuă creștere din cauza alimentației proaste și a stresului inimaginabil. În fond, suntem ceea ce digerăm, din toate punctele de vedere, de la hrană până la impresii’’, accentuează Ștefan Manea.
’’Prin cercetările și inovație continuă am ajuns la crearea unui produs sinergic absolut excepțional prin asocierea cuticulei de pui cu armurariul, dar și cu topinamburul.
Cititorii trebuie să știe că armurariul este unul dintre cele mai puternice remedii împotriva afecțiunilor hepatice, fiind in acelasi timp un antitoxic redutabil, cu efecte clar demonstrate, atât în cazul intoxicațiilor cu gaze industriale, metale grele, cât și în cazul ciupercilor toxice.
Armurariul favorizează regenerarea celulelor hepatice și mărește capacitatea organismului și a ficatului de a se apăra de infecții, fiind recomandat în hepatita A, cât și în B sau C’’, arată interlocutoarea noastră.
Ștefan Manea mai adaugă faptul că în Germania – țară care se bucură de cel mai ridicat nivel de sănătate din Europa – armurariul a primit avizul pentru a fi folosit împotriva cirozei, fiind un foarte bun stimulent al activității hepatice, prin împiedicarea fibrozării ficatului și stimularea regenerării sale.
Pentru a concluziona, conform studiilor clinice, Redigestul este un supliment natural a cărui acțiune nu produce efecte secundare.
Este un substituent polienzimatic de primă clasă, care previne digestia proastă, indigestiile, aciditatea, greața, eructațiile, balonările, crampele, diareea, constipațiile, alergiile alimentare, disconfortul biliar, durerile hepatice și pe cele pancreatice.