Lincomicina sol.inj.300 mg/ml 1ml N5x2 (Zdorovie)

LINCOMICINĂ

soluţie injectabilă

DENUMIREA COMERCIALĂ

Lincomicină-Darniţa

DCI-ul substanţei active

Lincomycinum

COMPOZIŢIA

1 ml soluţie conţine:

substanţa activă: lincomicină - 300 mg,( sub formă de clorhidrat de lincomicină), excipienţi: edetat disodic, hidroxid de sodiu, apă pentru injecţii.

FORMA FARMACEUTICĂ

Soluţie injectabilă.

DESCRIEREA MEDICAMENTULUI

Lichid transparent, incolor sau cu nuanţă slab gălbuie, cu miros specific.

GRUPA FARMACOTERAPEUTICĂ şi codul ATC

Antibacteriene pentru uz sistemic. Lincosamide, J01FF02.

PROPRIETĂŢILE FARMACOLOGICE

Proprietăţi farmacodinamice

Lincomicina este un antibiotic din grupul lincosamidelor, produs al metabolismului Streptomyces lincolniensis. Inhibă sinteza proteinelor prin legarea reversibilă cu subunitatea ribosomală 50S, dereglează formarea legăturile peptidice. În dependenţă de sensibilitatea microorganismelor şi concentraţia de antibiotic, lincomicina exercită acţiune bacteriostatică sau bactricidă.

Spectrul antibacterian in vitro include un şir de agenţi patogeni:

microorganisme sensibile (concentraţia inhibitorie minimă (CIM) este mai mică de 2 mcg/ml):

bacterii anaerobe gram pozitive, care nu formează spori, inclusiv Propionibacterium spp. , Eubacterim spp. , Actinomyces spp. coci anaerobi şi microaerofili, inclusiv Peptococcus spp. , Peptostreptococcus spp. ; microorganisme anaerobe gram pozitive, inclusiv stafilococi, streptococi (cu excepţia S. faecalis).

Microorganisme cu sensibilitate moderată (CIM 2-4 mcg/ml):)

bacterii gram negative, care nu formează spori, inclusiv Bacteroides spp. ,

Fusobacterium spp. ;

bacterii gram negative, care formează spori, inclusiv Clostridium spp. Microorganisme rezistente sau cu sensibilitate mică (CIM este mai mare de 8 mcg/ml), inclusiv Streptococcus faecalis, Neisseria, majoritatea tulpinelor Haemophilus influenzae, Pseudomona şi microrganismele gram negative. Deşi bacteriile din specia Shigella sunt rezistente in vitro la linomicină (CIM este de circa 200-400 mcg/ml), lincomicina este eficientă în această maladie deoarece la nivelul intestinului se ating concentraţii nalte de lincomicină (circa 3000-7000 mcg/g mase fecale). A fost observată rezistenţă încrucişată de tip disociativă in vitro între lincomicină şi clinamicină pe o parte şi macrolidele (eritromicină, oleandomicină şi spiramicina) pe altă parte. Rezistenţă încrucişată absolută este între lincomicină şi clindamicină. În studiile in vitro şi in vivo nu a fost observată dezvoltarea rapidă a rezistenţei microorganismelor la lincomicină. In vitro stafilococii dezvoltă încet, treptat rezistenţă la lincomicină şi clindamicină.

Proprietăţile farmacocinetice

Absorbţie.

După administrarea intramusculară a 600 mg lincomicină concentraţia plasmatică maximă de 12-20 mcg/ml, peste 0,5-1 oră, concentraţii detectabile se menţin timp de 24 ore. La administrarea 600 mg lncomicină în perfuzie intravenoasă timp de 2 ore concentraţia plasmatică maximă de 20 mcg/ml a fost obţinută peste 30 minute, iar concentraţia de 1-2 mcg/ml a fost menţinută timp de 14 ore.

Distribuţie.

A fost determinat că legarea de proteinele plasmatice se micşorează odată cu creşterea concentraţiei plasmatice. Concentraţia în sângele fetal, lichidul peritoneal şi pleural poate atinge 25-50% din concentraţia plasmatică, în laptele matern 50100%, oase-40% şi în ţesuturile moi-75%. Cu toate acestea, lincomicina pătrunde greu în lichidul cefalorahidian (1-18% din concentraţia plasmatică), în meningite-40% din concentraţia plasmatică.

Excreţie.

O parte considerabilă a preparatului se metabolizează, preponderent la nivelul ficatului. Obişnuit, timpul de înjumătăţire este de 5,4±1 ore. Însă el poate creşte în maladii hepatice şi/sau renale. Frecvenţa administrării trebuie micşorată la pacienţii cu insuficienţă renală sau hepatică. După administrarea intramusculară a 600 mg lincomicină cu urina se excretă 1,824,8% (în mediu 17,3%) şi în masele fecale 4-14% preparat bacteriologic activ. După administrarea intravenoasă tip de 2 ore de 600 mg lincomicină cu urina se excretă 4,9-30,3% (în mediu 13,8%) preparat bacteriologic activ. Restul se excretă sub formă de metaboliţi bacteriologic in activi . Hemodializa şi dializa peritoneală nu influenţează excreţia preparatului.

INDICAŢII TERAPEUTICE

Tratamentul infecţiilor produse de tulpinile sensibile ale bacteriilor gram pozitive sau gram negative:

- infecţii ORL, inclusiv tonzilite, faringite, otite medii, sinuzite, mastoidite, scarlatină şi ca tratament adjuvant in difterie;

- infecţii ale căilor respiratorii, inclusiv bronşită acută sau cronică, pneumonii;

- infecţii ale pielii şi ţesuturilor moi, inclusiv paniculită, furunculoză, abcese, impetigo, acnee, infecţii ale plăgilor, erizipel, limfadenită, panariciu, mastită, gangrena pielii ;

- infecţii ale oaselor şi articulaţiilor, inclusiv osteomielită şi artrita septică;

- septicemie şi endocardita;

- dizenterie bacteriană. Deşi bacteriile din specia Shigella sunt rezistente in vitro la linomicină (CIM este de circa 200-400 mcg/ml), lincomicina este eficientă în această maladie deoarece la nivelul intestinului se ating concentraţii înalte de lincomicină (circa 3000-7000 mcg/g mase fecale).

DOZE ŞI MOD DE ADMINISTRARE

Înainte de administrarea preparatului se face proba intradermică pentru sensibilitate la lincomicină.

Adulţi.

Administrare intramusculară

Doza uzuală este de 600 mg fiecare 24 ore. În infecţii grave-câte 600 mg fiecare 12 ore (sau mai frecvent, se determină în raport cu gravitatea infecţiei).

Administrare intravenoasă

De la 600 mg până la 1 g fiecare 8-12 ore. În infecţii grave aceste doze pot fi crescute. În stări ameninţătoare de viaţă doza nictemirală, administrată intravenos, poate fi crescută până la 8g.

Copii cu vârsta mai mare de 1 lună.

Administrare intramusculară

10 mg/kg/zi. În infecţii grave-10 mg/kg fiecare 12 ore.

Administrare intravenoasă

10-20 mg/kg/zi; în raport de gravitatea infecţiei pot fi administrate în câteva doze, în conformitate cu regulile generale de diluţie şi perfuzare.

Administrarea la pacienţii cu insuficienţă hepatică şi renală

La pacienţii cu insuficienţă hepatică sau renală creşte timpul de înjumătăţire a lincomicinei, aceasta impune micşorarea frecvenţei administrării lincomicinei la pacienţii cu insuficienţă hepatică sau renală. Dacă tratamentul cu lincomicină este necesară la pacienţii cu micşorarea considerabilă a funcţiei hepatice, doza recomandată este de 25-30% din doza administrată pacienţilor cu funcţia renală păstrată.

Durata tratamentului se stabileşte individual. Infecţii produse de streptococul beta-hemolitic. Durata tratamentului trebuie să fie mai mare de 10 zile.

Mod de adminitrare

Doza volumul solventului Durata perfuziei

600 mg 100 ml 1 oră

1 g 100 ml 1 oră

2 g 200 ml 2 ore

3 g 300 ml 3 ore

4 g 400 ml 4 ore

Dozele indicate pot fi administrate repetat, frecvenţa administrărilor se determină după necesitate, iar doza nictemirală nu trebuie să fie mai mare de 8 g. Notă! Se pot dezvolta reacţii adverse severe din partea sistemului cardiovascular şi respirator dacă preparatul e administrează în concentraţii mai mari decât cele recomandate sau cu o frecvenţă mai mare.

REACŢII ADVERSE

Infecţii şi infestări: vaginite.

Tulburări hematologice şi limfatice: neutropenie, leucopenie, agranulocitoză, purpură trombocitopenică. cazuri unice de anemie aplastică şi pancitopenie, unde nu poate fi exclusă acţiunea lincomicinei asupra reacţiei adverse.

Tulburări ale sistemului imunitar: edem angioneurotic, boala serului şi şoc anafilactic, unele din ele s-au dezvoltat la pacienţi cu hipersensibilitate la penicilină în anamneză. rar-eritem multiform, cazuri asemănătoare sindromului Stevens-Johnson.

Tulburări ale sistemului nervos: cefalee, vertij.

Tulburări acustice şi vestibulare: acufene, vertij.

Tulburări cardiace: rar-inhibiţia activi tăţii cardiace, tahicardie, vertij, astenie.

Tulburări vasculare: hipotensiune arterială, în special la administrarea intravenoasă rapidă.

Tulburări gastrointestinale: glosită, stomatită, greaţă, perozis, vomă, disconfort şi dureri în regiunea abdomenului, diaree persistentă, colită (inclusiv colită pseudomembranoasă), candidoză, prurit anal, micşorarea poftei de mâncare;

Tulburări hepatobiliare: icter, schimbarea testelor funcţionale hepatice (în special creşterea nivelului plasmatic al transaminazelor).

Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului subcutanat: prurit, erupţii cutanate (veziculare, maculare, rozeole, mileară, urticariană) urticarie, vaginite; rar-dermatită exfoliativă şi veziculo-buloasă;

Tulburări renale şi ale căilor urinare: tulburarea funcţiei renale (azotemie, oligurie, proteinurie).

Tulburări generale şi la nivelul locului de administrare: la administrarea intramusculară este posibilă iritaţie locală (hiperemie, prurit), durere, edem, formarea induraţiei şi abces aseptic. La administrarea intravenoasă-tromboflebită. Frecvenţa acestor reacţii adverse poate fi micşorată prin administrarea intramusculară profundă şi excluderea cateterelor venoase permanente.

Leziuni, intoxicaţii şi complicaţii legate de procedurile utilizate: rar - relaxarea musculaturii scheletice până la şoc cardiopulmonar la administrarea rapidă.

CONTRAINDICAŢII

Hipersensibilitate la componentele preparatului sau la clindamicină în anamneză. Sarcină (cu excepţia cazurilor cu importanţă vitală). Insuficienţă hepatică şi/sau renală gravă. Alimentaţia la sân. Copii cu vârsta până la 1 lună. Infecţii micotice grave ale pielii , mucoasei bucale, candidoză vaginală. Miastenie. Colită, diaree de etiologie neidentificată.

SUPRADOZAJ

Simptome: tulburări gastrointestinale secundare, inclusiv dureri abdominale, greaţă, vomă, diaree. Au fost descrise reacţii grave cardiopulmonare după administrarea intravenoasă rapidă a dozelor mari, nediluate.

Tratament: lavaj gastric, inducerea vomei. Antidot specific nu este. Hemodializa şi dializa peritoneală nu sunt eficiente în excreţia lincomicinei.

ATENŢIONĂRI ŞI PRECAUŢII SPECIALE DE UTILIZARE

Ca şi în cazul administrării altor antibiotice la administrarea lincomicinei se poate dezvolta colita cu evoluţie letală posibilă. Simptomele colitei pot varia de la scaun apos în cantităţi mici până la diaree gravă îndelungată care este însoţită de leucocitoză, febră, dureri abdominale constrictive, prezenţa sângelui şi mucusului în masele fecale, iar la progresarea acestor simptome se poate dezvolta peritonita, şocul şi megacolonul toxic. Diagnosticul colitei induse de administrarea antibioticelor se stabileşte în baza simptomelor clinice. Diagnosticul se confirmă prin endoscopie care determină colita pseudomembranoasă care iar ulterior poate fi confirmată prin prezenţa Clostridium difficile în masele fecale cu folosirea mediilor selective şi, de asemenea, prin determinarea toxinelor produse de Clostridium difficile. Dezvoltarea colitei induse de administrarea antibioticelor are loc în timpul tratamentului sau peste 2-3 săptămâni după finisarea lui. Această complicaţie este mai mult probabilă în infecţiile grave la vârstnici, cât şi la bolnavii extenuaţi. Dacă în timpul tratamentului cu lincomicină se dezvoltă colita uşoară, se recomandă sistarea tratamentului. Se recomandă administrarea răşinilor colesteraminice şi de colestipol, deoarece in vitro aceste substanţe leagă toxinele. Se recomandă administrarea colesteraminei câte 4 g de 3-4 ori pe zi, iar colestipol-5 g de 3 ori pe zi. Dacă se dezvoltă colita indusă de antibioticoterapie, este indicată administrarea lichidelor, electroliţilor şi proteinelor. Studiile arată că anume toxinele produse de clostridium (în special) sunt responsabile de dezvoltarea colitei induse de antibioticoterapie. Pentru tratament poate fi administrat bacintracin, administrat oral, câte 25 000 UI de 4 ori pe zi timp de 7-10 zile. Nu se admite administrarea preparatelor care produc stază intestinală. Lincomicna trebuie administrată cu precauţie pacienţilor cu maladii gastrointestinale în anamneză, în special colite. Deşi este ştiut că lincomicina trece bariera hematoencefalică, concentraţia ei în lichidul cefalorahidian poate fi insuficientă pentru tratamentul meningitei. De aceea acest preparat nu trebuie administrat pentru tratamentul meningitei. În timpul tratamentului cu lincomicină trebuie monitorizată funcţia hepatică şi renală. La administrarea lincomicinei este posibilă creşterea excesivă a microorganismelor rezistente la preparat, în special fungi.

Lincomicina nu trebuie administrată sub formă de bolus intravenos, durata perfuziei nu trebuie să fie mai mare de 1 oră (vezi „Doze şi mod de administrare”). Lincomicina se administrează cu precauţie bolnavilor cu atopie. Pacienţilor cu maladii grave ale ficatului şi rinichilor, care se manifestă prin dereglări grave ale metabolismului, doza trebuie stabilită cu precauţie (se scade doza la o administrare până la 1/3-1/2 şi se măreşte intervalul între administrări), iar la administrarea dozelor înalte se monitorizează nivelul plasmatic al lincomicinei. În cazuri unice, septicemia şi endocardita, produse de microorganisme sensibile la preparat, se supun tratamentului cu lincomicină. Însă, pentru tratamentul acestor maladii, se administrează preparate bactericide. Pentru a preveni necroza aseptică, administrarea intramusculară se face profund intramuscular.

Administrarea la copii

Lincomicină-Darniţa se administrează la copii cu vârsta mai mare de 1 lună conform dozelor recomandate.

Administrarea în sarcină şi perioada de alăptare

Lincomicina nu este indicată pentru administrare la gravide în afară de cazurile periculoase pentru viaţă. La administrarea lincomicei mamelor care alăptează alimentarea la sân trebuie întreruptă.

Influenţa asupra capacităţii de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje

În timpul tratamentului cu lincomicină nu se recomandă conducerea vehiculelor sau folosirea utilajelor.

INTERACŢIUNI CU ALTE MEDICAMENTE, ALTE TIPURI DE INTERACŢIUNI

La administrarea concomitentă cu penicilinele, cefalosporinele, cloramfenicolul sau eritromicina este posibilă antagonizarea acţiunii antibacteriene. La administrarea concomitentă cu aminoglicozidele potenţează acţiunea lor. La administrarea concomitentă cu anestezicele inhalatorii şi miorelaxantele cu acţiune periferică şi analgezicele opioide - creşterea blocului neuromuscular până la apnee. Administrarea medicamentelor pentru tratamentul diareii micşorează acţiunea lincomicinei. Este farmacologic incompatibil cu canamicina, ampicilina, barbituricele, teofilina, gluconatul de calciu, heparina şi sulfatul de magneziu.

Incompatibilităţi

Lincomicina este incompatibilă în aceeași seringă cu canamicina novobiocina, fenitoina.

PREZENTARE, AMBALAJ

Soluţie injectabilă 300 mg/ml. Câte 1 sau 2 ml în fiole.

Câte 5 fiole în blister.

Câte 2 blistere împreună cu instrucţiunea pentru administrare în cutie de carton. Câte 10 fiole împreună cu instrucţiunea pentru administrare în cutie de carton.

PĂSTRARE

A se păstra în ambalajul original, la temperaturi sub 25 °C.

A nu se congela.

TERMEN DE VALABILITATE

2 ani.

A nu se utiliza după data de expirare indicată pe ambalaj.