Losartan 50mg comp. film. N10x3 Zentiva

Код товара: 45794
Доза: 50
Количество доз: 30
Производитель: Zentiva SA, SC
Страна: Чехия
Форма: табл
Наличие: достаточно
отпуск только по рецепту!
39 41 леев
(-12%)
34 58 леев
Выгода:
3 пунктов лояльности
Бесплатная доставка
Искать в аптеках

Losartan Zentiva 50 mg comprimate filmate

Losartan Zentiva 100 mg comprimate filmate




COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ

Losartan Zentiva 50 mg comprimate filmate:

Fiecare comprimat filmat conţine losartan potasic 50 mg.
Losartan Zentiva 100 mg comprimate filmate:

Fiecare comprimat filmat conţine losartan potasic 100 mg.
Excipienţi cu efect cunoscut:

Pentru lista tuturor excipienţilor.
FORMA FARMACEUTICĂ

Comprimat filmat
Descrierea medicamentului:

Losartan Zentiva 50 mg comprimate filmate: Comprimate filmate, ovale, biconvexe, de culoare albă până la aproape albă, cu linie mediană pe ambele feţe (11,0 x 5,5 mm). Comprimatul poate fi divizat în două doze egale. Losartan Zentiva 100 mg comprimate filmate: Comprimate filmate, ovale, biconvexe de culoare albă până la aproape albă, cu linie mediană pe ambele feţe (14,0 x 7,0 mm). Comprimatul poate fi divizat în două doze egale.
DATE CLINICE

Indicaţii terapeutice

-Tratamentul hipertensiunii arteriale esenţiale esenţiale la adulţi şi la copii şi adolescenţi cu vârsta cuprinsă între 6 şi18 ani.
-Tratamentul bolii renale la pacienţi adulţi cu hipertensiune arterială şi diabet zaharat tip 2 cu proteinurie ≥ 0,5 g/zi, ca parte a tratamentului antihipertensiv.
-Tratamentul insuficienţei cardiace cronice la pacienţii adulţi cu vârsta ≥ 60 ani, atunci când tratamentul cu inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei (ECA) nu este considerat indicat din cauza incompatibilităţii, în special a tusei, sau a contraindicaţiilor. Pacienţii cu insuficienţă cardiacă stabilizaţi sub tratament cu un inhibitor ECA nu trebuie să înlocuiască acest tratament cu losartan. Pacienţii trebuie să aibă o fracţie de ejecţie a ventriculului stâng ≤ 40% şi trebuie să fie stabili din punct de vedere clinic şi aflaţi sub un tratament stabilit pentru insuficienţă cardiacă cronică.
-Reducerea riscului de accident vascular cerebral la pacienţii adulţi cu hipertensiune arterială şi hipertrofie ventriculară stângă documentată electrocardiografic
Doze şi mod de administrare

Doze

Hipertensiune arterială

La majoritatea pacienţilor, doza uzuală de iniţiere şi de întreţinere este de 50 mg, o dată pe zi. Efectul antihipertensiv maxim este obţinut după 3-6 săptămâni de la iniţierea tratamentului. Unii pacienţi pot avea un beneficiu suplimentar prin creşterea dozei la 100 mg, o dată pe zi (administrată dimineaţa). Losartan poate fi administrat în asociere cu alte medicamente antihipertensive, în special cu diuretice (de exemplu, hidroclorotiazidặ)
Pacienţi hipertensivi, cu diabet zaharat tip 2 şi proteinurie ≥0,5 g/zi

Doza uzuală de iniţiere este de 50 mg, o dată pe zi. În funcţie de răspunsul tensiunii arteriale, doza poate fi crescută la 100 mg o dată pe zi, la o lună după iniţierea tratamentului. Losartan se poate administra în asociere cu alte medicamente antihipertensive (de exemplu diuretice, blocante ale canalelor de calciu, alfa- sau beta-blocante şi medicamente cu acţiune centrală), precum şi cu insulină şi alte medicamente antidiabetice orale utilizate de rutină (de exemplu sulfonilureice, glitazonă şi inhibitori de glucozidază).
Insuficienţă cardiacă

Doza de losartan uzuală de iniţiere la pacienţi cu insuficienţă cardiacă este de 12,5 mg, o dată pe zi. Doza trebuie, în general, crescută treptat la intervale de o săptămână (adică 12,5 mg pe zi, 25 mg pe zi, 50 mg pe zi, 100 mg pe zi, până la o doză maximă de 150 mg o dată pe zi ) în funcţie de tolerabilitatea pacientului.
Reducerea riscului de accident vascular cerebral la pacienţii cu hipertensiune arterială şi hipertrofie ventriculară stângă documentată electrocardiografic

Doza uzuală de iniţiere este de 50 mg losartan, o dată pe zi. În funcţie de răspunsul tensiunii arteriale, se poate adăuga o doză mică de hidroclorotiazidă şi/sau doza de losartan se poate creşte la 100 mg, o dată pe zi.
Grupe speciale de pacienţi

Utilizare la pacienţi cu depleţie volemică

Pentru pacienţii cu depleţie volemică (de exemplu cei trataţi cu doze mari de diuretice), trebuie luată în considerare administrarea unei doze iniţiale de 25 mg, o dată pe zi
Utilizare la pacienţii cu insuficienţă renală şi la pacienţii care efectuează şedinţe de hemodializă

La pacienţii cu insuficienţă renală şi la pacienţii care efectuează şedinţe de hemodializă nu este necesară ajustarea dozei iniţiale.
Utilizare la pacienţii cu insuficienţă hepatică

La pacienţii cu antecedente de insuficienţă hepatică trebuie avută în vedere administrarea unei doze mai mici. Nu există experienţă terapeutică la pacienţii cu insuficienţă hepatică severă. Prin urmare, losartan este contraindicat la pacienţii cu insuficienţă hepatică severă
Copii şi adolescenţi

Cu vârsta cuprinsă între 6 luni şi sub 6 ani

Siguranţa şi eficacitatea administrării la copii cu vârsta de la 6 luni la mai puţin de 6 ani nu a fost stabilită.
Cu vârsta cuprinsă între 6 şi 18 ani

Pentru pacienţii care pot înghiţi comprimate, doza recomandată este de 25 mg o dată pe zi la cei cu greutatea >20 kg şi <50 kg. (În cazuri excepţionale, doza poate fi crescută până la maxim 50 mg o dată pe zi. Doza trebuie ajustată în funcţie de efectul asupra tensiunii arteriale) .
La pacienţii cu greutatea >50 kg, doza uzuală este de 50 mg o dată pe zi. În cazuri excepţionale, doza poate fi ajustată până la maxim 100 mg o dată pe zi. Dozele zilnice de peste 1,4 mg/kg (sau peste 100 mg) nu au fost studiate la copii şi adolescenţi.
Losartan nu este recomandat pentru utilizare la copii cu vârsta sub 6 ani, deoarece sunt disponibile date limitate la aceste grupe de pacienţi. Acesta nu este recomandat la copiii cu rata de filtrare glomerulară < 30 ml/min/1,73 m2, deoarece nu există date disponibile (vezi şi pct. 4. 4). De asemenea, losartan nu este recomandat la copii cu insuficienţă hepatică (vezi şi pct. 4. 4).
Utilizare la vârstnici

Deşi la pacienţii cu vârsta peste 75 ani ar trebui luată în considerare iniţierea tratamentului cu doze de 25 mg, ajustarea dozei nu este de regulă necesară la vârstnici.
Mod de admunistrare

Comprimatele conţinând losartan trebuie înghiţie cu un pahar cu apă. Comprimatele conţinând losartan pot fi administrate cu sau fără alimente.
Contraindicaţii

- Hipersensibilitate la substanţa activă sau la oricare dintre excipienţi
- Al doilea şi al treilea trimestru de sarcină
- Insuficienţă hepatică severă.
- Administrarea concomitentă a Losartan Zentiva cu medicamente care conţin aliskiren este contraindicată la pacienţii cu diabet zaharat sau insuficienţă renală (RFG < 60 ml/min şi 1,73 m2)
Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare

Hipersensibilitate

Angioedem. Pacienţii cu angioedem în antecedente (edem facial, al buzelor, faringelui şi/sau al limbii) trebuie monitorizaţi cu atenţie
Hipotensiune arterială şi dezechilibru electrolitic/hidric

Hipotensiunea arterială simptomatică, în special după prima doză şi după creşterea dozei, poate să apară la pacienţii cu depleţie volemică şi/sau de sodiu după tratament susţinut cu diuretice, dietă cu restricţie de sare, diaree sau vărsături. Aceste tulburări trebuie corectate înainte de administrarea losartan sau trebuie administrată o doză de
iniţiere mai mică . Acest lucru este valabil şi la copiii şi adolescenţii cu vârsta cuprinsă între 6 şi 18 ani.
Dezechilibre electrolitice

La pacienţii cu insuficienţă renală, cu sau fără diabet zaharat, dezechilibrele electrolitice se întâlnesc frecvent şi trebuie corectate. Într-un studiu clinic efectuat la pacienţi cu diabet zaharat de tip 2 şi nefropatie, incidenţa hiperkaliemiei a fost mai mare în grupul tratat cu losartan comparativ cu grupul care la care s-a administrat placebo (vezi pct. 4. 8) Prin urmare, concentraţiile plasmatice ale potasiului precum şi clearance-ul creatininei trebuie monitorizate cu atenţie, în special la pacienţii cu insuficienţă cardiacă şi cu un clearance al creatininei cuprins în intervalul 3050 ml/min trebuie monitorizaţi cu atenţie. Nu este recomandată utilizarea concomitentă de losartan şi diuretice care economisesc potasiu, suplimente de potasiu şi substituenţi de sare care conţin potasiu .
Blocarea dublă a sistemului renină-angiotensină-aldosteron (SRAA)

Există dovezi că administrarea concomitentă a inhibitorilor ECA, blocanţilor receptorilor angiotensinei II sau aliskirenului este asociată cu incidenţa crescută a hipotensiunii arteriale, hiperkaliemiei şi afectării funcţiei renale (inclusiv insuficienţă renală acută). Prin urmare, nu este recomandată blocarea dublă a SRAA prin administrarea concomitentă a inhibitorilor ECA, blocanţilor receptorilor angiotensinei II sau aliskirenului . Dacă terapia de blocare dublă este considerată absolut necesară, aceasta trebuie administrată numai sub supravegherea unui medic specialist şi cu monitorizarea atentă şi frecventă a funcţiei renale, valorilor electroliţilor şi tensiunii arteriale. Inhibitorii ECA şi blocanţii receptorilor angiotensinei II nu trebuie utilizaţi concomitent la pacienţii cu nefropatie diabetică. Administrarea concomitentă cu aliskirenul este contraindicată la pacienţii cu diabet zaharat sau insuficienţă renală (RFG < 60 ml/min/1,73 m2).
Insuficienţă hepatică

Pe baza datelor de farmacocinetică care demonstrează creşteri semnificative ale concentraţiilor plasmatice ale losartanului la pacienţii cu ciroză hepatică, trebuie luată în considerare utilizarea unei doze mai mici la pacienţii cu antecedente de insuficienţă hepatică. Nu există experienţă terapeutică privind administrarea losartanului la pacienţii cu insuficienţă hepatică severă. Prin urmare, losartanul nu trebuie administrat la pacienţii cu insuficienţă hepatică severă . Losartan nu este recomandat la copii şi adolescenţi cu insuficienţă hepatică .
Insuficienţă renală

Ca o consecinţă a inhibării sistemului renină-angiotensină-aldosteron, au fost raportate modificări ale funcţiei renale, inclusiv insuficienţă renală (în special la pacienţii a căror funcţie renală este dependentă de sistemul renină-angiotensinăaldosteron, cum sunt cei cu insuficienţă cardiacă severă sau disfuncţie renală preexistentă). Similar altor medicamente care afectează sistemul renină-angiotensină-aldosteron, la pacienţii cu stenoză bilaterală de arteră renală sau stenoză de arteră renală pe rinichi unic au fost raportate, de asemenea, creşteri ale ureei sanguine şi creatininei serice; aceste modificări ale funcţiei renale pot fi reversibile la întreruperea tratamentului. Losartanul trebuie utilizat cu precauţie la pacienţii cu stenoză bilaterală de arteră renală sau stenoză de arteră renală pe rinichi unic.
Utilizare la copii şi adolescenţi cu insuficienţă renală

Losartan nu este recomandat la copii cu rata de filtrare glomerulară < 30 ml/min /1,73 m2 deoarece nu sunt disponibile date (vezi şi pct. 4. 2). Funcţia renală trebuie monitorizată periodic în timpul tratamentului cu losartan deoarece se poate deteriora. Acest lucru este valabil în special când losartanul este administrat în prezenţa altor afecţiuni (febră, deshidratare) care pot duce la deteriorarea funcţiei renale.
S-a observat că utilizarea concomitentă de losartan şi inhibitori ai ECA determină deteriorarea funcţiei renale. Prin urmare, utilizarea concomitentă nu este recomandată .
Transplant renal

Nu există experienţă la pacienţii cu transplant renal recent.
Hiperaldosteronism primar

În general, pacienţii cu hiperaldosteronism primar nu vor răspunde la medicamente antihipertensive care acţionează prin inhibarea sistemului renină-angiotensinăaldosteron. Prin urmare, utilizarea losartan nu este recomandată.
Boală coronariană şi boala cerebrovasculară

Similar oricărui medicament antihipertensiv, scăderea excesivă a tensiunii arteriale la pacienţii cu cardiopatie ischemică şi boală vasculară cerebrală poate determina infarct miocardic acut sau accident vascular cerebral.
Insuficienţă cardiacă

Similar altor medicamente care acţionează asupra sistemului renină-angiotensinăaldosteron, pacienţii cu insuficienţă cardiacă, cu sau fără insuficienţă renală asociată, prezintă un risc de hipotensiune arterială severă şi insuficienţă renală (frecvent acută).
Nu există experienţă terapeutică suficientă privind administrarea losarta la pacienţii cu insuficienţă cardiacă asociată cu insuficienţă renală severă, la pacienţii cu insuficienţă cardiacă severă (clasaIV NYHA) precum şi la pacienţii cu insuficienţă cardiacă şi aritmii cardiace simptomatice care pot pune viaţa în pericol. Prin urmare, losartan trebuie utilizat cu precauţie la aceste grupuri de pacienţi. Asocierea de losartan cu un betablocant trebuie utilizată cu precauţie.
Stenoză de valvă aortică şi mitrală, cardiomiopatia hipertrofică obstructivă

Similar altor vasodilatatoare, se recomandă precauţie deosebită la pacienţii cu stenoză aortică sau mitrală, sau cardiomiopatie hipertrofică obstructivă.
Sarcina

Tratamentul cu ARA II nu trebuie iniţiat în timpul sarcinii. Cu excepţia cazului în care continuarea tratamentului cu ARA II este considerată esenţială, la pacientele care intenţionează să rămână gravide se recomandă înlocuirea tratamentului antihipertensiv cu medicamente antihipertensive alternative care au un profil de siguranţă stabilit pentru utilizarea în sarcină. Când sarcina este diagnosticată, tratamentul cu ARA II trebuie întrerupt imediat şi, dacă este adecvat, trebuie început tratamentul alternativ.
Alte atenţionări şi precauţii

Aşa cum s-a observat în cazul inhibitorilor enzimei de conversie a angiotensinei, losartanul şi ceilalţi antagonişti ai angiotensinei sunt aparent mai puţin eficace în
scăderea tensiunii arteriale la persoanele de culoare decât la persoanele care nu sunt de culoare, posibil din cauza unei prevalenţe mai mari a statusului hiporeninemic în rândul pacienţilor hipertensivi de culoare.
Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune

Alte medicamente antihipertensive pot creşte acţiunea hipotensivă a losartanului. Administrarea concomitentă a altor substanţe care pot determina hipotensiune arterială ca reacţie adversă (cum sunt: antidepresive triciclice, antipsihotice, baclofen şi amifostină).
Losartan este metabolizat predominant pe calea izoenzimei (CYP) 2C9 a citocromului P450 la metabolitul activ carboxiacid. Într-un studiu clinic s-a observat că fluconazolul (inhibitor al CYP2C9) scade expunerea la metabolitul activ cu aproximativ 50%. S-a observat că tratamentul concomitent cu losartan şi rifampicină (inductor al enzimelor de metabolizare) a determinat o reducere cu 40% a concentraţiei plasmatice a metabolitului activ. Relevanţa clinică a acestui efect nu este cunoscută. În cazul tratamentului concomitent cu fluvastatină (inhibitor slab al CYP2C9) nu s-a observat nicio diferenţă privind expunerea.
Similar altor medicamente care blochează angiotensina II sau efectele acesteia, utilizarea concomitentă a altor medicamente care reţin potasiul (de exemplu diuretice care economisesc potasiu: amilorid, triamteren, spironolactonă) sau care pot creşte concentraţia potasiului (de exemplu heparină), a suplimentelor de potasiu sau a substituenţilor de sare alimentară care conţin potasiu poate duce la creşterea potasiului seric. Administrarea concomitentă nu este recomandată.
În timpul administrării concomitente de litiu şi inhibitori ai ECA au fost raportate creşteri reversibile ale concentraţiilor serice ale litiului şi toxicitate. Cazuri foarte rare au fost, de asemenea, raportate la administrarea de antagonişti ai receptorilor angiotensinei II. Administrarea concomitentă de litiu şi losartan trebuie realizată cu prudenţă. În cazul în care această asociere se dovedeşte a fi esenţială, în timpul utilizării concomitente se recomandă monitorizarea concentraţiilor serice ale litiului.
Atunci când antagoniştii de angiotensină II sunt administraţi simultan cu AINS (de exemplu inhibitori selectivi de COX-2, acid acetilsalicilic în doze antiinflamatoare şi AINS neselective), efectul antihipertensiv poate fi atenuat. Utilizarea concomitentă de antagonişti ai angiotensinei II sau diuretice şi AINS poate determina creşterea riscului de deteriorare a funcţiei renale, inclusiv posibilă insuficienţă renală acută, şi o creştere a potasemiei, în special la pacienţii cu insuficienţă renală preexistentă. Asocierea trebuie administrată cu precauţie, în special la vârstnici. Pacienţii trebuie hidrataţi corespunzător şi trebuie luată în considerare monitorizarea funcţiei renale după iniţierea tratamentului concomitent şi periodic după aceea.
Datele provenite din studii clinice au evidenţiat faptul că blocarea dublă a sistemului renină-angiotensină-aldosteron (SRAA), prin administrarea concomitentă a inhibitorilor ECA, blocanţilor receptorilor angiotensinei II sau aliskirenului, este asociată cu o frecvenţă mai mare a reacţiilor adverse, cum sunt hipotensiunea arterială, hiperkaliemia şi funcţia renală afectată (inclusiv insuficienţă renală acută), comparativ cu administrarea unui singur medicament care acţionează asupra SRAA . Blocarea dublă trebuie să fie limitată la cazurile definite individual cu o atentă monitorizare a tensiunii arteriale, funcţiei renale și electroliților. Nu administraţi concomitent aliskiren cu losartan la pacienții cu diabet zaharat sau la pacienții cu insuficiență renală (RFG <60 ml/min).
Fertilitatea, sarcina şi alăptarea

Sarcina

Nu este recomandată utilizarea ARA II în timpul primului trimestru de sarcină .
Utilizarea ARA II este contraindicată în timpul trimestrelor al doilea şi al treilea de sarcină .
Datele epidemiologice privind riscul de teratogenitate ca urmare a expunerii la inhibitori de ECA în timpul primului trimestru de sarcină nu au fost concludente; cu toate acestea, o uşoară creştere a riscului nu poate fi exclusă. Deşi nu există date epidemiologice controlate cu privire la riscul administrării de inhibitori ai receptorilor angiotensinei II (antagonişti ai receptorilor de angiotensină II - ARA II), pot exista riscuri similare pentru această clasă de medicamente. Cu excepţia cazului în care continuarea tratamentului cu ARA II este considerată esenţială, la pacientele care intenţionează să rămână gravide se recomandă înlocuirea tratamentului antihipertensiv cu medicamente antihipertensive alternative care au un profil de siguranţă stabilit pentru utilizarea în sarcină. Când sarcina este diagnosticată, tratamentul cu ARA II trebuie întrerupt imediat şi, dacă este adecvat, trebuie început tratamentul alternativ.
Se cunoaşte faptul că expunerea la ARA II în timpul trimestrelor al doilea şi al treilea de sarcină induce fetotoxicitate la om (funcţie renală scăzută, oligoamnios, întârzierea osificării craniene) şi toxicitate neonatală (insuficienţă renală, hipotensiune arterială, hiperpotasemie).
Dacă expunerea la ARA II a avut loc din trimestrul al doilea de sarcină, se recomandă verificarea cu ultrasunete a funcţiei renale şi a craniului.
Copiii ai căror mame au utilizat ARA II trebuie monitorizaţi cu atenţie în ceea ce priveşte apariţia hipotensiunii arteriale .
Alăptarea

Deoarece nu există informaţii disponibile cu privire la utilizarea losartan în timpul alăptării, administrarea losartan nu este recomandată şi sunt de preferat tratamente alternative cu profiluri de siguranţă mai bine stabilite în timpul alăptării, în special în timpul alăptării unui nou-născut sau prematur.
Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje

Nu s-au efectuat studii privind efectele asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje. Cu toate acestea, în cazul conducerii de vehicule sau al folosirii de utilaje, trebuie să se ia în considerare că în timpul administrării tratamentului antihipertensiv, în special la iniţierea tratamentului sau la creşterea dozei, pot să apară, ocazional, ameţeli sau somnolenţă.
Reacţii adverse

Losartan a fost evaluat în studii clinice după cum urmează:
-într-un studiu clinic controlate care a inclus > 3000 pacienţi adulţi cu vârsta de 18 ani şi peste, cu hipertensiune arterială,
-într-un studiu clinic controlat care a inclus 177 pacienţi copii şi adolescenţi cu vârsta cuprinsă între 6 şi 16 ani cu hipertensiune arterială,
-într-un studiu clinic controlat care a inclus > 9000 pacienţi cu vârsta cuprinsă între 55 şi 80 ani cu hipertensiune arterială şi hipertrofie ventriculară stângă (a se vedea studiul LIFE)
-într-un studiu clinic controlat care a inclus > 7700 pacienţi adulţi cu insuficienţă cardiacă cronică ( a se vedea studiile ELITE I, ELITE II şi HEAAL)
-într-un studiu clinic controlat care a inclus > 1500 pacienţi cu vârsta de 31 ani şi peste, cu diabet zaharat de tip 2 şi proteinurie (a se vedea studiul RENAAL).
În aceste studii clinice, cel mai frecvent eveniment advers a fost ameţeala.
Frecvenţa reacţiilor adverse enumerate mai jos este definită utilizând următoarea convenţie:
foarte frecvente (≥ 1/10);
frecvente (≥ 1/100 şi < 1/10);
mai puţin frecvente (≥ 1/1000 şi < 1/100);
rare (≥ 1/10000 şi < 1/1000);
foarte rare (< 1/10000),
Copii şi adolescenţi

Profilul reacţiilor adverse pentru pacienţi copii şi adolescenţi pare să fie similar celui observat la pacienţii adulţi. Datele cu privire la pacienţi copii şi adolescenţi sunt limitate.
Raportarea reacțiilor adverse suspectate

Raportarea reacțiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă.
Supradozaj

Simptome ale intoxicaţiei

La om sunt disponibile date limitate în ceea ce priveşte supradozajul. Cele mai probabile simptome, includ hipotensiune arterială şi tahicardie. Bradicardia poate să apară prin stimulare parasimpatică (vagală).
Tratamentul intoxicaţiei

Dacă apare hipotensiune arterială simptomatică, trebuie instituit tratament suportiv. Măsurile terapeutice depind de timpul scurs de la ingestia medicamentului şi de severitatea simptomelor. Stabilizarea sistemului cardiovascular trebuie realizată cu prioritate. După ingestia orală, este indicată administrarea unei doze suficiente de cărbune activat. Ulterior, trebuie asigurată monitorizarea atentă a parametrilor vitali. Dacă este necesar, parametrii vitali trebuie corectaţi. Nici losartanul şi nici metabolitul său activ nu pot fi eliminaţi prin hemodializă.
PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE

Proprietăţi farmacodinamice

Grupa FARMACOTERAPEUTICĂ: Antagonişti de angiotensină II, codul ATC: C09CA01
Mecanism de acţiune

Losartanul este un antagonist oral sintetic al receptorilor angiotensinei II (tip AT1). Angiotensina II, un vasoconstrictor puternic, este principalul hormon activ al sistemului renină-angiotensină-aldosteron şi un determinant important al fiziopatologiei hipertensiunii arteriale. Angiotensina II se leagă de receptorul AT1 care se găseşte în multe ţesuturi (de exemplu musculatura netedă vasculară, glanda suprarenală, rinichi şi inimă) şi exercită numeroase acţiuni biologice importante, inclusiv vasoconstricţia şi eliberarea de aldosteron. De asemenea, angiotensina II stimulează proliferarea celulelor musculare netede. Losartan blochează selectiv receptorul AT1. Losartan şi metabolitul său activ farmacologic, carboxiacidul E-3174, blochează in vitro şi in vivo toate acţiunile angiotensinei II relevante din punct de vedere fiziologic, indiferent de sursă sau de calea de sinteză.
Losartan nu prezintă un efect agonist şi nici nu blochează alţi receptori hormonali sau canale ionice importante pentru reglarea cardiovasculară. Mai mult decât atât, losartan nu inhibă ECA (kininaza II), enzima care degradează bradikinina. În consecinţă, nu se înregistrează potenţarea reacţiilor adverse mediate de bradikinină. În timpul administrării de losartan, suprimarea feedback-ului negativ al angiotensinei II asupra secreţiei de renină, determină creşterea activi tăţii reninei plasmatice (ARP). Creşterea ARP determină creşterea concentraţiilor angiotensinei II în plasmă. Chiar în condiţiile acestor creşteri, activi tatea antihipertensivă şi scăderea concentraţiei plasmatice de aldosteron sunt menţinute, indicând blocarea eficace a receptorului angiotensinei II. După întreruperea administrării de losartan, valorile ARP şi angiotensinei II au scăzut în decurs de trei zile la valorile iniţiale. Atât losartan cât şi principalul său metabolit activ prezintă o afinitate mult mai mare pentru receptorul AT1 decât pentru receptorul AT2. Metabolitul activ este de 10 până la 40 ori mai activ decât losartanul în funcţie de greutate.
Studii în hipertensiunea arterială

În studiile clinice controlate, administrarea losartan o dată pe zi la pacienţi cu hipertensiune arterială esenţială uşoară până la moderată a determinat scăderi semnificative statistic ale tensiunii arteriale sistolice şi diastolice. Măsurarea tensiunii arteriale la 24ore după administrarea dozei, comparativ cu 5-6 ore după administrarea dozei a demonstrat scăderea tensiunii arteriale pe o elasticitate de 24 ore; ritmul natural diurn a fost păstrat. Scăderea tensiunii arteriale la sfârşitul perioadei dinaintea următoarei doze a fost 70-80% din efectul observat la 5-6 ore după administrarea dozei. Întreruperea tratamentului cu losartan la pacienţii hipertensivi nu a determinat o creştere bruscă a tensiunii arteriale (efect de rebound). În profida scăderii semnificative a tensiunii arteriale, administrarea de losartan nu a avut efecte semnificative clinic asupra frecvenţei cardiace. Eficacitatea losartanului este similară la bărbaţi şi femei, precum şi la pacienţii hipertensivi mai tineri (cu vârsta sub 65 ani) şi cei vârstnici.
Studiu LIFE

Studiul LIFE (Losartan Intervention For Endpoint Reduction in Hypertension) a fost un studiu clinic randomizat, triplu-orb, controlat cu un comparator activ, care a inclus 9193pacienţi hipertensivi cu vârsta cuprinsă între 55 şi 80 ani, cu hipertrofie ventriculară stângă documentată ECG. Pacienţii au fost repartizaţi randomizat pentru a li se administra losartan 50 mg o dată pe zi sau atenolol 50 mg o dată pe zi. În cazul în mm Hg) nu a fost atinsă, iniţial s-a adăugat la tratament hidroclorotiazidă (12,5 mg) şi, dacă a fost necesar, s-a crescut ulterior doza de losartan sau atenolol la 100 mg o dată pe zi. Alte antihipertensive, cu excepţia inhibitorilor ECA, antagoniştilor angiotensinei II sau betablocantelor au fost adăugate, dacă a fost necesar, pentru a atinge tensiunea arterială ţintă. Durata medie a perioadei de urmărire a fost 4,8 ani.
Criteriul principal final de evaluare a fost compus din morbiditatea şi mortalitatea de cauză cardiovasculară, măsurat prin reducerea incidenţei combinate a decesului de cauză cardiovasculară, accidentului vascular cerebral şi infarctului miocardic. Tensiunea arterială a fost scăzută în mod semnificativ, la valori similare în cele două grupuri. La pacienţii care au atins criteriul principal final de evaluare compus, tratamentul cu losartan a determinat reducerea riscului cu 13% (p=0,021, interval de încredere 95% 0,77-0,98) comparativ cu atenololul. Aceasta a fost atribuită în principal unei reduceri a incidenţei accidentului vascular cerebral. Tratametul cu losartan a redus riscul de accident vascular cerebral cu 25% comparativ cu atenololul
(p = 0,001, interval de încredere 95% 0,63-0,89). Incidenţele pentru decesul de cauză cardiovasculară şi pentru infarctul miocardic nu au prezentat diferenţe semnificative între grupurile de tratament.
Rasă

În studiul LIFE, riscul de a prezenta criteriul principal final de evaluare compus, cum ar fi un eveniment cardiovascular (de exemplu infarct cardiac, deces de cauză cardiovasculară) şi în special accident vascular cerebral, a fost mai mare la pacienţii de culoare trataţi cu losartan, comparativ cu pacienţii de culoare trataţi cu atenolol. Prin urmare, rezultatele cu privire la morbiditatea/mortalitatea cardiovasculară observate în cadrul studiului LIFE la administrarea de losartan comparativ cu administrarea de atenolol, nu sunt valabile pentru pacienţii de culoare cu hipertensiune arterială şi hipertrofie ventriculară stângă.
Studiu RENAAL

Studiul clinic RENAAL (Reduction of Endpoints in NIDDM with the Angiotensin II Receptor Antagonist Losartan) a fost un studiu clinic controlat, care a inclus, la nivel mondial, la 1513 pacienţi cu diabet zaharat de tip 2 cu proteinurie, cu sau fără hipertensiune arterială. 751 pacienţi au fost trataţi cu losartan. Obiectivul studiului a fost să demonstreze efectul renoprotector al losartanului potasic, pe lângă beneficiul produs prin scăderea tensiunii arteriale. Pacienţii cu proteinurie şi creatininemie de 1,3-3,0 mg/dl au fost repartizaţi randomizat pentru a li se administra tratament cu losartan 50 mg o dată pe zi, doză care a fost crescută treptat în cazul în care a fost necesar, pentru a se obţine efectul asupra tensiunii arteriale sau placebo, în condiţiile unui tratament antihipertensiv standard din care au fost excluşi inhibitorii ECA şi antagoniştii angiotensinei II. Investigatorii au fost instruiţi să crească doza medicamentului din studiu la 100 mg o dată pe zi, dacă este necesar; la 72% dintre pacienţi s-a administrat doza zilnică de 100 mg pentru majoritatea perioadei de studiu. Utilizarea altor medicamente antihipertensive (diuretice, blocante ale canalelor de calciu, blocante ale receptorilor alfa- sau beta-adrenergici şi, de asemenea, medicamente antihipertensive cu acţiune centrală) a fost permisă în ambele grupuri sub formă de tratament suplimentar, în funcţie de necesitate. Pacienţii au fost urmăriţi pentru o elasticitate de până la 4,6 ani (în medie 3,4 ani). Criteriul de evaluare final principal al studiului a fost un criteriu compus reprezentat de dublarea valorilor creatininemiei, insuficienţa renală în stadiul terminal (necesitate de dializă sau transplant) sau deces. Rezultatele au arătat că tratamentul cu losartan (327 evenimente), comparativ cu placebo (359 evenimente), a determinat o reducere a riscului cu 16,1% (p = 0,022) la pacienţii care au atins criteriul de evaluare final principal compus. Pentru următoarele componente individuale şi combinate ale criteriului de evaluare final principal, rezultatele au arătat o reducere semnificativă a riscului în grupul tratat cu losartan: reducerea riscului cu 25,3% (p = 0,006) pentru dublarea valorilor creatininemiei; reducerea riscului cu 28,6% (p = 0,002) pentru insuficienţa renală în stadiul terminal; reducerea riscului cu 19,9% (p = 0,009) pentru insuficienţa renală în stadiu terminal sau deces; reducerea riscului cu 21,0% (p = 0,01) pentru dublarea valorilor creatininemiei sau insuficienţa renală în stadiu terminal. Mortalitatea de orice cauză nu a fost diferită în mod semnificativ între cele două grupuri de tratament. În acest studiu clinic, losartanul a fost în general bine tolerat, după cum arată rata întreruperilor tratamentului din cauza reacţiilor adverse, care a fost comparabilă cu cea din grupul placebo.
Studiul HEAAL

Studiul clinic de evaluare a criteriului final de eficacitate a losartanului-antagonist de angiotensină II în insuficienţa cardiacă (The Heart Failure Endpoint Evaluation of Angiotensin II Antagonist Losartan -HEAAL) a fost un studiu clinic controlat efectuat în întreaga lume la 3834 de pacienţi cu vârsta cuprinsă între 18 şi 98 ani cu insuficienţă cardiacă (NYHA clasă II-IV) care au prezentat intoleranţă la tratamentul cu inhibitori de ECA. Pacienţii au fost repartizaţi randomizat să li se administreze o doză de losartan de 50 mg odată pe zi sau o doză de losartan de 150 mg, în condiţiile unei terapii convenţionale excluzând inhibitorii de ECA.
Pacienţii au fost urmăriţi pe o elasticitate de 4 ani (mediana: 4,7 ani). Criteriul de evaluare final principal al studiului a fost un criteriu compus reprezentat de toate cauzele de deces sau spitalizare pentru insuficienţa cardiacă.
Rezultatele au arătat că tratamentul cu doza de 150 mg de losartan (828 evenimente) comparat cu doza de 50 mg de losartan (899 evenimente) a determinat o scădere a riscului de 10,1% (p=0,027; IÎ 95%: 0,82-0,99) la pacienţii care au atins criteriul final principal compus. Aceasta a fost atribuită, în principal, scăderii incidenţei spitalizării pacienţilor cu insuficienţa cardiacă. Tratamentul cu losartan în doză de 150 mg a scăzut riscul de spitalizare a pacienţilor cu insuficienţă cardiacă cu 13,5% comparativ cu tratamentul în doză de 50 mg de losartan (p=0,025; IÎ 95 %: 0,760,98). Mortalitatea de orice cauză nu a fost semnificativ diferită între cele două grupuri de tratament. Insuficienţa renală, hipotensiunea arterială şi hiperpotasemia au fost mai frecvente la grupul tratat cu 150 mg comparativ cu grupul tratat cu 50 mg de losartan, dar aceste reacţii adverse nu au determinat o întrerupere a tratamentului mai frecventă la grupul tratat cu 150 mg de losartan.
Studiile ELITE I şi ELITE II

În studiul clinic ELITE desfăşurat pe o elasticitate de 48 săptămâni care a inclus 722 pacienţi cu insuficienţă cardiacă (clasa NYHA II-IV), nu a fost observată nicio diferenţă între pacienţii trataţi cu losartan şi cei trataţi cu captopril în ceea ce priveşte criteriul de evaluare final principal - modificările pe termen lung ale funcţiei renale. Observaţia din studiul clinic ELITE I, aceea că tratamentul cu losartan a redus riscul de deces, comparativ cu tratamentul cu captopril, nu a fost confirmată în studiul ulterior ELITE II, descris în continuare. În studiul clinic ELITE II administrarea a 50 mg losartan o dată pe zi (doza iniţială de 12,5 mg, crescută la 25 mg şi apoi la 50 mg o dată pe zi) a fost comparată cu administrarea a 50 mg captopril de trei ori pe zi (doza iniţială de 12,5 mg, crescută la 25 mg şi apoi la 50 mg de trei ori pe zi). Criteriul de evaluare final principal al acestui studiu prospectiv a fost decesul de orice cauză. În acest studiu clinic, 3152 pacienţi cu insuficienţă cardiacă (clasa NYHA II-IV) au fost urmăriţi timp de aproape doi ani (valoare mediană: 1,5 ani) pentru a determina dacă losartanul este superior captoprilului în ceea ce priveşte reducerea decesului de orice cauză. Criteriul de evaluare final principal nu a arătat nicio diferenţă semnificativă statistic între losartan şi captopril, în ceea ce priveşte reducerea mortalităţii de orice cauză. În ambele studii clinice controlate cu comparator activ (nu au fost controlate cu placebo), efectuate la pacienţi cu insuficienţă cardiacă, tolerabilitatea losartanului a fost superioară celei a captoprilului, evaluată printr-o incidenţă semnificativ mai mică a întreruperilor tratamentului din cauza reacţiilor adverse şi printr-o incidenţă semnificativ mai mică a tusei. În studiul ELITE II s-a observat o creştere a mortalităţii în cadrul unui mic subgrup (22% din toţi pacienţii cu IC) care a urmat un tratament iniţial cu beta-blocante.
Două studii majore, randomizate, controlate (ONTARGET (ONgoing Telmisartan Alone and in combination with Ramipril Global Endpoint Trial/Studiul global privind administrarea continuă a telmisartan în monoterapie şi în asociere cu ramipril) şi VA NEPHRON-D (The Veterans Affairs Nephropathy in Diabetes/ Nefropatia diabetică Veterans Affairs)) au investigat administrarea concomitentă a unui inhibitor al ECA şi unui blocant al receptorilor de angiotensină II. ONTARGET este un studiu efectuat la pacienţii cu antecedente de afecţiune cardiovasculară sau cerebrovasculară sau cu diabet zaharat de tip 2, însoţite de dovezi ale afectării de organ. VA NEPHRON-D este un studiu efectuat la pacienţii cu diabet zaharat de tip 2 şi nefropatie diabetică. Aceste studii nu au evidenţiat efecte benefice semnificative asupra rezultatelor renale şi/sau cardiovasculare sau asupra mortalităţii, în timp ce s-a observat un risc crescut de hiperkaliemie, afectare renală acută şi/sau hipotensiune arterială comparativ cu monoterapia. Date fiind proprietăţile lor farmacodinamice similare, aceste rezultate sunt relevante, de asemenea, pentru alţi inhibitori ai ECA şi blocanţi ai receptorilor angiotensinei II. Prin urmare, inhibitorii ECA şi blocanţii receptorilor angiotensinei II nu trebuie administraţi concomitent la pacienţii cu nefropatie diabetică. ALTITUDE (Aliskiren Trial in Type 2 Diabetes Using Cardiovascular and Renal Disease Endpoints/Studiu privind aliskiren administrat pentru tratarea diabetului zaharat de tip 2, utilizând criterii de evaluare finale cardiovasculare şi privind afectarea renală) este un studiu conceput să testeze beneficiul adăugării aliskiren la un tratament standard cu un inhibitor al ECA sau un blocant al receptorilor de angiotensină II la pacienţii cu diabet zaharat de tip 2 şi afecţiune renală cronică, afecţiune cardiovasculară sau ambele. Studiul a fost încheiat prematur din cauza unui risc crescut de apariţie a evenimentelor adverse. Decesele din cauze cardiovasculare şi accident vascular cerebral au fost mai frecvente numeric în cadrul grupului în care s-a administrat aliskiren decât în cadrul grupului în care s-a administrat placebo, evenimentele adverse şi evenimentele adverse grave de interes (hiperkaliemie, hipotensiune arterială şi disfuncţie renală) fiind raportate mai frecvent în cadrul grupului în care s-a administrat aliskiren decât în cadrul grupului în care s-a administrat placebo.
Copii şi adolescenţi

Hipertensiune arterială la copii şi adolescenţi

Efectul antihipertensiv al losartan a fost stabilit într-un studiu clinic care a inclus 177 pacienţi hipertensivi copii şi adolescenţi cu vârsta cuprinsă între 6 şi 16 ani, cu o greutate corporală > 20 kg şi o rată a filtrarii glomerulare > 30 ml/min şi 1,73 m2. Pacienţilor cu greutatea cuprinsă între > 20 kg şi < 50 kg li s-au adminitrat losartan 2,5 mg, 25 mg sau 50 mg pe zi, iar pacienţilor cu greutatea > 50 kg li s-au administrat losartan 5 mg, 50 mg sau 100 mg pe zi. La sfârşitul celor trei săptămâni, administrarea losartanului, o dată pe zi, a determinat scăderea valorii tensiunii arteriale măsurată înaintea administrării următoarei doze într-un mod dependent de doză. În general, a existat un răspuns în funcţie de doză. Relaţia doză-răspuns a devenit foarte evidentă la grupul tratat cu doze mici comparativ cu grupul tratat cu doze medii (perioada I: -6,2 mm Hg comparativ cu -11,65 mm Hg), dar a fost atenuată la compararea grupului tratat cu doze medii cu cel tratat cu doze mai mari (perioada I: 11,65 mm Hg comparativ cu -12,21 mm Hg). Cele mai mici doze studiate, 2,5 mg şi 5 mg, corespunzând unei doze zilnice medii de 0,07 mg/kg, nu au determinat eficacitate antihipertensivă concordantă. Aceste rezultate au fost confirmate în timpul perioadei a II- a studiului, atunci când pacienţii au fost repartizaţi randomizat să continue administrarea de losartan sau placebo, după trei săptămâni de tratament. Diferenţa creşterii tensiunii arteriale comparativ cu placebo a fost mai mare la grupul tratat cu doze medii (6,70 mm Hg la doza medie comparativ cu 5,38 mm Hg la doza mai mare). Creşterea valorii tensiunii arteriale diastolice măsurată înainte de administrarea următoarei doze a fost identică la pacienţii cărora li s-a administrat placebo şi la cei la care s-a continuat administrarea de losartan în cea mai mică doză în fiecare grup, sugerând încă o dată că cea mai mică doză din fiecare grup nu a avut un efect antihipertensiv semnificativ. Nu au fost studiate efectele pe termen lung ale losartanului asupra creşterii, pubertăţii şi dezvoltării generale. De asemenea, nu a fost stabilită eficacitatea pe termen lung a tratamentului antihipertensiv cu losartan în copilările, în ceea ce priveşte reducerea morbidităţii şi mortalităţii de cauză cardiovasculară. La copiii hipertensivi (N = 60) şi normotensivi (N = 246) cu proteinurie, efectul losartanului asupra proteinuriei a fost evaluat într-un studiu clinic controlat cu placebo şi cu un comparator activ (amlodipină) cu durata de 12 săptămâni. Proteinuria a fost definită prin valoarea raportului proteine urinare/creatinină urinară ≥ 0,3. Pacienţii hipertensivi (cu vârste cuprinse între 6 şi 18 ani) au fost randomizaţi pentru a li se administra fie losartan (n = 30), fie amlodipină (n = 30). Pacienţii normotensivi (cu vârste de la 1 până la 18 ani) au fost randomizaţi pentru a li se administrafie losartan (n = 122), fie placebo (n = 124). Losartanul a fost administrat în doze de 0,7 mg/kg pâna la 1,4 mg/kg (până la o doză maximă de 100 mg pe zi). Amlodipina a fost administrată în doze de 0,05 mg/kg pâna la 0,2 mg/kg (până la o doză maximă de 5 mg pe zi). În general, după 12 săptămâni de tratament, pacienţii cărora li s-a administrat losartan au prezentat o scădere seminificativă statistic faţă de valoarea iniţială a proteinuriei, de 36%, comparativ cu o creştere de 1% în grupul căruia i s-a administrat placebo/amlodipină (p≤0,001). Pacienţii hipertensivi cărora li s-a administrat losartan au prezentat o scădere faţă de valoarea iniţială a proteinuriei, de -41,5%, (IÎ 95% -29,9;-51,1) comparativ cu +2,4% (IÎ 95% -22,2;14,1) în grupul tratat cu amlodipină. Scăderea atât a tensiunii arteriale sistolice, cât şi a tensiunii arteriale diastolice a fost mai mare în grupul tratat cu losartan (-5,5/-3,8 mmHg) comparativ cu grupul tratat cu amlodipină (-0,1/+0,8 mmHg). La copiii normotensivi a fost observată o uşoară scădere a tensiunii arteriale în grupul tratat cu losartan (-3,7/-3,4 mmHg) comparativ cu placebo. Nu a fost observată nicio legătură semnificativă între scăderea proteinuriei şi a tensiunii arteriale, cu toate acestea este posibil ca scăderea tensiunii arteriale să fi fost responsabilă, parţial, de scăderea proteinuriei în grupul tratat cu losartan.
Efectele pe termen lung ale losartanului administrat la copii cu proteinurie au fost studiate timp de până la 3 ani, în faza de extensie deschisă, pentru siguranţă, în acelaşi studiu, în care au fost invitaţi să participe toţi pacienţii care au completat studiul de bază de 12 săptămâni. Un total de 268 pacienţi au intrat în faza de extensie deschisă , au fost re-randomizaţi şi au primit losartan (N = 134) sau enalapril (N = 134) şi 109 pacienţi au fost urmăriti ≥ 3 ani (momentul pre-specificat de încheiere când > 100 pacienti au fost urmăriţi 3 ani în perioada de extensie). Dozele de losartan şi de enalapril, recomandate conform alegerii investigatorului, au fost cuprinse în intrevalul 0,30-4,42 mg/kg şi zi şi, respectiv, 0,02-1,13 mg/kg şi zi. Dozele maxime zilnice de 50 mg pentru o greutate mai mica de 50 kg şi 100 mg pentru o greutate de peste 50 g nu au fost depăşite la majoritatea pacienţilor în timpul fazei de extensie a studiului.
În concluzie, rezultatele fazei de extensie pentru siguranţă arată că losartanul a fost bine tolerat şi a condus la scăderi susţinute ale proteinuriei fără o schimbare semnificativă a ratei de filtrare glomerulară (RFG) în decursul celor 3 ani. Pentru pacienţii normotensivi (n = 205), enalaprilul a avut un efect numeric mai mare asupra proteinuriei, comparativ cu losartanul (-33,0% (95% IÎ -47,2;-15,0), comparativ cu 16,6% (95% IÎ -34,9; 6,8)) şi asupra RFG (9,4 (IÎ 95% 0,4; 18,4) comparativ cu -4,0 (95% IÎ -13,1; 5,0) ml/min/1,73m2)). Pentru pacienţii hipertensivi (n = 49), losartan a avut un efect numeric mai mare asupra proteinuriei (-44,5% (95% IÎ -64,8; -12,. 4), comparativ cu -39,5% (95% IÎ -62,5; -2,2)) şi RFG (18,9 (95% IÎ 5,2; 32,5) comparativ cu -13,4 (95% IÎ -27,3; 0,6)) ml/min şi 1,73m2.
A fost efectuat un studiu clinic deschis, cu doză variabilă, pentru studierea siguranţei şi eficacităţii losartanului la copii cu vârsta cuprinsă între 6 luni şi 6 ani cu hipertensiune arterială. Un total de 101 pacienţi au fost randomizaţi într-unul din cele 3 grupuri cu doze de început diferite: o doză mică de 0,1 mg/kgc/zi (N=33), o doză medie de 0,3 mg/kgc/zi (N=34), sau o doză mare de 0,7 mg/kgc/zi (N=34). Dintre aceştia 27 au fost copii mici care au fost definiţi ca şi copii cu vârsta între 6 şi 23 de luni. Doza de medicament din studiu a fost mărită la următorul nivel de dozaj în săptămânile 3, 6 şi 9 pentru pacienţii care nu au atins valoarea ţintă a tensiunii arteriale şi care nu ajunseseră încă la doza maximă (1,4 mg/kgc/zi, fără a depaşi o doză totală de 100 mg/zi) de losartan.
Dintre cei 99 de pacienţi trataţi cu medicaţia din studiu, 90 (90,9%) au continuat studiul extins cu vizite de control la fiecare 3 luni. Durata medie a tratamentului a fost de 264 de zile. Pe scurt, scăderea medie a tensiunii arteriale faţă de valoarea iniţială a fost asemănătoare în toate grupurile de tratament (modificarea tensiunii arteriale sistolice (TAS) faţă de valoarea iniţială în săptămâna a 3-a a fost -7,3, -7,6 şi -6,7 mmHg pentru grupul tratat cu doză mică, -medie şi -mare, si respectiv scăderea fată de valoarea iniţială a tensiunii arteriale diastolice (TAD) a fost de -8,2, -5,1 şi -6,7 mmHg pentru grupul tratat cu doză mică, -medie, -mare), nu a existat nici un efect semnificativ statistic de răspuns în funcție de doză pentru TAS și TAD. Losartanul în doze mari de 1,4 mg/kgc/zi a fost în general bine tolerat la copii hipertensivi cu vârsta cuprinsă între 6 luni şi 6 ani după 12 săptămâni de tratament. Profilul general de siguranţă a apărut comparabil între grupurile de tratament.
Proprietăţi farmacocinetice

Absorbţie

După administrarea orală, losartanul este bine absorbit şi este metabolizat la primul pasaj hepatic, rezultând un metabolit activ, carboxiacid şi alţi metaboliţi in activi . Biodisponibilitatea sistemică a comprimatelor de losartan este de aproximativ 33%. Media concentraţiilor plasmatice maxime pentru losartan şi metabolitul său activ este atinsă la 1 oră, respectiv la 3-4 ore.
Distribuţie

Atât losartanul cât şi metabolitul său activ sunt legaţi ≥ 99% de proteinele plasmatice, în special albumină. Volumul de distribuţie al losartanului este de 34 litri.
Metabolizare

Aproximativ 14% dintr-o doză de losartan administrată intravenos sau oral este transformată în metabolitul său activ. După administrarea orală sau intravenoasă de losartan potasic marcat radioactiv cu 14C, radio activi tatea plasmatică circulantă este atribuită în principal losartanului şi metabolitului său activ. La aproximativ 1% dintre subiecţii studiaţi s-a observat o conversie minimă a losartanului la metabolitul său activ. În plus faţă de metabolitul activ, se formează şi metaboliţi in activi .
Eliminare

Clearance-ul plasmatic al losartanului şi al metabolitului său activ este de aproximativ 600 ml/min, respectiv de 50 ml/min. Clearance-ul renal al losartanului şi al metabolitului său activ este de aproximativ 74 ml/min, respectiv de 26 ml/min. Atunci când losartanul este administrat pe cale orală, aproximativ 4% din doză se excretă nemodificată în urină şi aproximativ 6% din doză se elimină în urină sub formă de metabolit activ. Farmacocinetica losartanului şi a metabolitului său activ este liniară pentru doze de losartan potasic administrate oral de până la 200 mg. După administrarea orală, concentraţiile plasmatice ale losartanului şi ale metabolitului său activ scad multiexponenţial cu un timp de înjumătăţire plasmatică prin eliminare de aproximativ 2 ore, respectiv, 6-9 ore. În timpul administrării unei doze de 100 mg o dată pe zi, nici losartanul şi nici metabolitul său activ nu se acumulează semnificativ în plasmă. La eliminarea losartanului şi a metaboliţilor săi contribuie atât excreţia biliară cât şi cea urinară. La om, după administrarea unei doze orale/intravenoase de losartan marcat radioactiv 14C, aproximativ 35%/43% din radio activi tate se regăseşte în urină şi 58%/50% în materiile fecale.
Grupe speciale de pacienţi

Concentraţiile plasmatice ale losartanului şi ale metabolitului său activ observate la pacienţi vârstnici cu hipertensiune arterială nu diferă în mod esenţial faţă de cele observate la pacienţi tineri cu hipertensiune arterială. La pacienţi de sex feminin cu hipertensiune arterială, concentraţiile plasmatice ale losartanului au fost de până la două ori mai mari comparativ cu pacienţii de sex masculin cu hipertensiune arterială, în timp ce concentraţiile plasmatice ale metabolitului activ nu au fost diferite între bărbaţi şi femei. După administrarea orală la pacienţi cu ciroză hepatică alcoolică uşoară până la moderată, concentraţiile plasmatice ale losartanului şi ale metabolitului său activ au fost de 5 ori, respectiv 1,7 ori mai mari decât cele observate la voluntarii tineri de sex masculin. Concentraţiile plasmatice ale losartanului nu sunt modificate la pacienţii cu un clearance-ul creatininei peste 10 ml/minut. ASC a losartanului este de aproximativ 2 ori mai mare la pacienţii hemodializaţi comparativ cu pacienţii cu funcţie renală normală. Concentraţiile plasmatice ale metabolitului activ nu sunt modificate la pacienţii cu insuficienţă renală sau la pacienţii hemodializaţi. Nici losartanul şi nici metabolitul său activ nu pot fi eliminaţi prin hemodializă.
Farmacocinetica la copii şi adolescenţi

Farmacocinetica losartanului a fost studiată la 50 pacienţi copii şi adolescenţi cu hipertensiune arterială, cu vârsta > 1 lună până la < 16 ani după administrarea unei doze orale zilnice de aproximativ 0,54 până la 0,77 mg/kg losartan (doze medii). Rezultatele au arătat că losartanul este transformat în metabolitul său activ la toate grupele de vârstă. Rezultatele au arătat că parametrii farmacocinetici ai losartanului după administrare orală sunt în general asemănători la sugari şi copii mici, copii preşcolari, copii de vârstă şcolară şi adolescenţi. Parametrii farmacocinetici pentru metabolit au diferit într-o mai mare măsură între grupele de vârstă. La compararea copiilor preşcolari cu adolescenţii, aceste diferenţe au devenit semnificative din punct de vedere statistic. Expunerea la sugari/copii mici a fost comparativ mai mare.
Date preclinice de siguranţă

Datele preclinice nu au evidenţiat niciun risc special pentru om, pe baza studiilor convenţionale farmacologice generală privind evaluarea genotoxicităţii şi a potenţialului carcinogen. În studiile privind toxicitatea după doze repetate, administrarea losartan a derminat o scădere a parametrilor hematiilor (eritrocite, hemoglobină, hematocrit), o creştere a valorii N-ureei serice, o scădere a greutăţii inimii (fără o corelaţie histologică) şi modificări gastrointestinale (leziuni ale mucoasei, ulceraţii, eroziuni, hemoragii). Similar altor substanţe care influenţează în mod direct sistemul renină-angiotensină-aldosteron, s-a demonstrat că losartanul induce reacţii adverse asupra stadiului final al dezvoltării fetale ducând la moarte fetală şi malformaţii.
PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE

Lista excipienţilor

Nucleu

Celuloză microcristalină
Manitol
Crospovidonă
Dioxid de siliciu coloidal anhidru
Talc
Stearat de magneziu
Film

Sepifilm 752 alb care conţine hipromeloză, celuloză microcristalină, stearat de macrogol 2000, dioxid de titan (E171)
Macrogol 6000
Incompatibilităţi

Nu este cazul.
Perioada de valabilitate

2 ani
Precauţii speciale pentru păstrare

A se păstra la temperaturi sub 30°C, în ambalajul orginal, pentru a fi protejat de lumină.
Natura şi conţinutul ambalajului

Cutie cu blistere din PVC-PVdC/Aluminiu sau Aluminiu/Aluminiu conţinând 30, 60 sau 90 comprimate filmate.
Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor şi alte instrucţiuni de manipulare

Fără cerinţe speciale.
Deţinătorul Certificatului de Înregistrare

ZENTIVA a. s.
Einsteinova 24,
851 01 Bratislava,
Republica Slovacă

Внимание! Не используйте информацию, представленную на этих страницах в целях диагностирования или устранения любых проблем со здоровьем, лечения болезней, или самостоятельной замены медикаментов назначенных профессиональными медицинскими работниками. Любая информация на этом сайте публикуется в информативных целях и может содержать ошибки. Просим вас руководствоваться только информацией из проспекта! Изредка информация на странице может содержать неточности: фотография несёт информативный характер и может быть изменена производителем без уведомления или содержать ошибки.

Просмотреть полное описание
Топ сезона
Топ сезона
Цена товара в пунктах: 395
Код товара: 63938
Топ сезона
Цена товара в пунктах: 826
Код товара: 62436
Топ сезона
Цена товара в пунктах: 462
Код товара: 64294
Топ сезона
Цена товара в пунктах: 660
Код товара: 63775
Топ сезона
Цена товара в пунктах: 826
Код товара: 63745
Топ сезона
Цена товара в пунктах: 1231
Код товара: 56554
Топ сезона
Цена товара в пунктах: 679
Код товара: 46411
Топ сезона
Цена товара в пунктах: 971
Код товара: 62178
Топ сезона
Цена товара в пунктах: 6
Код товара: 44077
Топ сезона
Цена товара в пунктах: 36
Код товара: 61749
Акции
Акция
Цена товара в пунктах: 256
Код товара: 61844
Акция
Цена товара в пунктах: 464
Код товара: 61689
Акция
Цена товара в пунктах: 879
Код товара: 64176
Рекомендуем
Цена товара в пунктах: 124
Код товара: 60985
Цена товара в пунктах: 764
Код товара: 61800
Топ сезона
Цена товара в пунктах: 36
Код товара: 61751
Акция
Топ сезона
Цена товара в пунктах: 652
Код товара: 61743
Цена товара в пунктах: 561
Код товара: 48651
Топ сезона
Цена товара в пунктах: 135
Код товара: 61896
Просмотренные товары
LULULUN - MĂȘTI JAPONEZE EXCLUSIVE
Originare din Japonia, aceste măști au câștigat o reputație internațională datorită calității lor superioare și a ingredientelor tradiționale locale japoneze, care au fost folosite de secole pentru a menține frumusețea și sănătatea tenului.