PAROXETINE
Comprimate
DENUMIREA COMERCIALĂ
Paroxetină
Paroxetină
DCI-ul substanţei active
Paroxetinum
Paroxetinum
Compoziţia:
1 comprimat conţine:
substanţa activă: paroxetină
(sub formă de clorhidrat de paroxetină hemihidrat) - 20 mg;
1 comprimat conţine:
substanţa activă: paroxetină
(sub formă de clorhidrat de paroxetină hemihidrat) - 20 mg;
Forma farmaceutică
Comprimate.
Descrierea medicamentului
Comprimate de culoare albă sau albă cu nuanță gălbuie, de formă pătrată, suprafaţa superioară şi inferioară plată, muchii teşite, cu o linie de divizareşi incrustaţie „BP” pe o parte a comprimatului, suprafaţa laterală cu margini rotunjite.
Grupa FARMACOTERAPEUTICĂ şi codul ATC
Antidepresive, inhibitori selectivi ai recaptării serotoninei, N06AB05.
Proprietăţi farmacologice
Proprietăţi farmacodinamice
Paroxetina este un inhibitor selectiv al recaptării 5-hidroxitriptaminei (5-HT, serotonină). Datorită capacităţii specifice de inhibare a recaptării 5-HT de către neuronii cerebrali, manifestă acţiune antidepresivă.
Paroxetina nu este înrudită chimic cu antidepresivele triciclice, tetraciclice sau alte antidepresive disponibile. Afinitatea paroxetinei către receptorii muscarinici este nesemnificativă. Manifestă efect anticolinergic slab.
Spre deosebire de antidepresivele triciclice, paroxetina, ca remediu selectiv, manifestă afinitate slabă faţă de α2 şi β-adrenoreceptori, receptorii dopaminergici D2, serotoninergici 5-HT1, 5HT2 şi histaminergici H1. Similar altor inhibitori selectivi ai recaptării 5-HT, paroxetina determină simptome ale stimulării excesive a receptorilor de 5-HT, în cazul când s-au administrat anterior inhibitori de monoaminoxidază (IMAO) sau triptofan. Administrarea paroxetinei dimineaţa nu afectează durata şi calitatea somnului, mai mult ca atât, are loc ameliorarea somnului sub acţiunea preparatului.
Proprietăţi farmacocinetice
După administrarea orală paroxetina se absoarbe rapid şi este metabolizată la nivelul primului pasaj hepatic. Din cauza metabolizării primare şi clearance-ului plasmatic redus absorbţia poate fi incompletă, în special la administrarea repetată sau a dozelor mari. Astfel, concentraţia plasmatică creşte neuniform, ce provoacă o instabilitate a parametrilor farmacocinetici şi devieri de la liniaritatea cineticii. Concentraţia plasmatică la starea de echilibru se atinge către ziua 7-14 de la iniţierea tratamentului, după care farmacocinetica preparatului este stabilă, chiar în cazul administrării îndelungate.
Paroxetina este larg distribuită în ţesuturi şi doar 1% din paroxetina din organism se regăseşte în plasmă. Se cuplează cu proteinele plasmatice în proporţie de circa 95%. Nu este stabilită o corelare între eficacitatea clinică şi concentraţia plasmatică a paroxetinei. In cantităţi mici se determină în laptele matern şi în tesuturile embrionului.
Principalii metaboliţi ai paroxetinei sunt produşii polari şi conjugaţi ai oxidării şi metilării, care sunt rapid eliminaţi. Având în vedere lipsa relativă a activi tăţii lor farmacologice, este improbabil ca ei să contribuie la efectele terapeutice ale paroxetinei. Metabolizarea nu interferă cu acţiunea selectivă a paroxetinei de recaptare a 5-HT la nivel neuronal.
Aproximativ 2% din doza administrată se elimină sub formă nemodificată pe cale renală, iar 64% - sub formă de metaboliţi. Circa 36% se elimină cu fecale, mai puţin de 1% - sub formă nemodificată. Eliminarea paroxetinei poartă un caracter bifazic: se începe cu metabolizarea primară, după care urmează eliminarea sistemică. Timpul de înjumătăţire este variat, în medie constituie 24 ore.
Farmacocinetica la grupuri speciale de pacienţi
La pacienţii vârstnici, de asemenea la cei cu insuficienţă renală şi hepatică severă concentraţia plasmatică a paroxetinei se poate majora.
Indicaţii terapeutice
- Depresie;
- tulburări obsesiv-compulsive;
- atacuri de panică cu şi fără agorafobie;
- tulburări de anxietate socială/fobie socială;
- tulburărilor de anxietate generalizată;
- sindromul de stres post-traumatic.
Doze şi mod de administrare
Preparatul se administrează intern, o dată pe zi, preferabil dimineaţa, în timpul mesei. Comprimatele se vor înghiţi întregi, fără a fi mestecate.
Depresie
Doza nictemerală recomandată este de 20 mg. Ameliorarea stării se determină de obicei peste 1-2 săptămâni de la debutul terapiei. Ca şi în cazul altor antidepresive, peste 3-4 săptămâni, în funcţie de reacţia clinică la tratament, poate fi necesară ajustarea dozei de preparat. Dacă doza nictemerală 20 mg este insuficientă, se poate majora cu 10 mg fiecare săptămână, în funcţie de reacţia individuală a pacientului, până la atingerea dozei nictemerale maxime 50 mg.
La pacienţii cu depresie, durata tratamentului trebuie să fie suficient de lungă, de cel puţin 6 luni, pentru a se asigura dispariţia simptomelor.
Tulburări obsesiv-compulsive
Doza nictemerală recomandată este de 40 mg. Terapia se poate iniţia cu doza de 20 mg, cu majorarea ei fiecare săptămână cu 10 mg, până la atingerea dozei recomandate. Dacă peste câteva săptămâni de tratament doza este insuficientă, se poate majora gradual până la doza nictemerală maximă de 60 mg.
Tratamentul va continua până la dispariţia completă a tuturor simptomelor. Durata terapiei este de câteva luni sau mai mult.
Atacuri de panică
Doza terapeutică recomandată este de 40 mg pe zi. Terapia se va iniţia cu doza de 10 mg/zi care, în funcţie de reacţia pacientului, se poate majora fiecare săptămână cu 10 mg până la atingerea dozei recomandate. Tratamentul se iniţiază cu doze mici pentru a preveni agravarea simptomelor de panică, care se observă de obicei la debutul terapiei. În unele cazuri doza se poate majora gradual până la doza nictemerală de 60 mg.
Tratamentul va continua până la dispariţia completă a tuturor simptomelor. Durata terapiei este de câteva luni sau mai mult.
Tulburări de anxietate socială/fobie socială
Doza iniţială este de 20 mg pe zi. Dacă peste câteva săptămâni de tratament starea pacientului nu se ameliorează, doza se poate majora cu 10 mg fiecare săptămână până la atingerea efectului scontat. Doza nictemerală maximă este de 50 mg. Pe parcursul curei îndelungate de tratament este necesară evaluarea sistematică a terapiei.
Tulburări de anxietate generalizată
Doza nictemerală recomandată este de 20 mg. In funcţie de reacţia pacientului la terapie, doza se poate majora cu 10 mg fiecare săptămână până la atingerea dozei nictemerale maxime de 50 mg. Pe parcursul curei îndelungate de tratament este necesară evaluarea sistematică a terapiei.
Sindromul de stres post-traumatic
Doza terapeutică recomandată este de 20 mg pe zi. In funcţie de reacţia pacientului la tratament doza se poate majora cu 10 mg fiecare săptămână.
Doza maximă nictemerală este de 50 mg. Pe parcursul curei îndelungate de tratament este necesară evaluarea sistematică a terapiei.
Simptome de rebound după sistarea administrării preparatului
Trebuie evitată oprirea bruscă a tratamentului. Doza trebuie redusă treptat, câte 10 mg pe săptămână. Dacă după scăderea dozei sau după întreruperea tratamentului apar simptome care nu pot fi tolerate, poate fi avută în vedere reluarea tratamentului cu ultima doză prescrisă.
Ulterior, medicul poate continua reducerea dozei, dar într-un ritm mai lent.
Grupe speciale de pacienţi
Vârstnici
La vârstnici concentraţia plasmatică a paroxetinei se poate majora, însă gradul de variaţie a nivelului plasmatic al preparatului se află în limitele intervalului de concentraţii caracteristice pentru cei tineri. Doza iniţială recomandată este identică cu cea pentru pacienţii adulţi. La unii pacienţi creşterea treptată a dozei poate fi eficientă, însă doza maximă nictemerală nu trebuie să depăşească 40 mg.
Administrarea la copii şi adolescenţi
Paroxetina nu trebuie utilizată în tratamentul copiilor şi adolescenţilor, deoarece studiile clinice controlate efectuate au evidenţiat asocierea tratamentului cu paroxetină cu un risc crescut de comportament suicidar şi ostilitate.
Administrarea la pacienţii cu insuficienţă renală/hepatică
La pacienţii cu insuficienţă renală gravă (clearance-ul creatininei
Reacţii adverse
Frecvenţa şi intensitatea reacţiilor adverse enumerate mai jos se reduce în procesul tratamentului şi în majoritatea cazurilor nu necesită sistarea administrării preparatului.
Reacţiile adverse ale preparatului sunt enumerate mai jos, clasificate pe aparate, sisteme şi organe şi în funcţie de frecvenţă. Frecvenţele sunt definite astfel: foarte frecvente ( >1/10); frecvente ( >1/100,>1/1000,>1/10000,
Tulburări hematologice şi limfatice, ocazional - sângerări anormale, în special la nivelul pielii şi mucoaselor (echimoze); foarte rar - trombocitopenie.
Tulburări ale sistemului imunitar: foarte rar - reacţii alergice, inclusiv urticarie şi edem angioneurotic.
Tulburări endocrine: foarte rar - sindrom de secreţie inadecvată de hormon antidiuretic (SIADH).
Tulburări metabolice și de nutriție: frecvent - inapetenţă; rar - hiponatriemie, în special la vârstnici, care poate fi cauzată de SIADH.
Tulburări psihice: frecvent - somnolenţă, insomnie; ocazional - confuzie mintală, halucinaţii; rar - reacţii maniacale, excitabilitate, anxietate, depersonalizare, atacuri de panică, acatizie.
Aceste simptome pot fi determinate, de asemenea, de boala preexistentă.
Tulburări ale sistemului nervos: frecvent - vertije, tremor; ocazional - tulburări extrapiramidale;
rar - convulsii; foarte rar - sindrom serotoninic (excitabilitate, confuzie mintală, diaforeză, halucinaţii, hiperreflexie, mioclonus, frisoane, tahicardie, tremor).
Tulburările extrapiramidale cu distonie oro-facială se determină preponderent în cazurile, când dereglările de coordonare a mişcărilor se încadrează în maladia de bază sau sunt provocate de administrarea anterioară a neurolepticelor.
Tulburări oculare: frecvent - înceţoşarea vederii; foarte rar — glaucom acut.
Tulburări cardiace: ocazional - tahicardie sinuzală; rar - bradicardie.
Tulburări vasculare: ocazional - hipo- sau hipertensiune arterială tranzitorie, care se determină preponderent la pacienţii cu hipertensiune arterială preexistentă sau stări anxioase în antecedente.
Tulburări ale sistemului respirator: frecvent - căscat.
Tulburări gastrointestinale: foarte frecvent - greaţă; frecvent - diaree, constipaţii, xerostomie; foarte rar-hemoragii gastrointestinale.
Tulburări hepato-biliare: rar - majorarea nivelului transaminazelor serice; foarte rar - hepatită, ocazional cu icter şi/sau insuficienţă hepatică.
Dacă modificările indicilor funcţiei hepatice persistă timp îndelungat, se va sista administrarea preparatului.
Tulburări cutanate şiale ţesutului subcutanat: frecvent - hiperhidroză; ocazional - erupţii cutanate, prurit; foarte rar - reacţii de fotosensibilitate.
Tulburări renale și ale căilor urinare: ocazional — micţiune dificilă.
Tulburări ale aparatului genital şi sînului: foarte frecvent - dereglări ale funcţiei sexuale; rar - hiperprolactinemie/galactoree; foarte rar - priapism.
Tulburări musculo-scheletale și ale tesutului conjuctiv: rar - artralgie, mialgie.
Tulburări generale: frecvent - astenie, creşterea masei corporale; foarte rar - edeme periferice.
Simptome rebound ce apar după sistarea administrării preparatului
Frecvent: vertij, tulburări senzoriale, tulburări de somn, anxietate, cefalee. Ocazional: agitaţie, greaţă, tremor, confuzie mintală, hiperhidroză, labilitate emoţională, tulburări ale vederii, fibrilaţii musculare, diaree, excitabilitate. Sistarea (în special sistarea bruscă) a administrării preparatului frecvent provoacă apariţia simptomelor de rebound: vertij, tulburări senzoriale (parestezii, senzaţie de şoc electric), tulburări ale somnului (vise intense), excitabilitate, anxietate, vomă, fibrilaţii musculare, confuzie mintală, hiperhidroză, cefalee, diaree, labilitate emoţională, tulburări de vedere.
De obicei, simptomele se manifestă într-o formă uşoară sau moderată, conform aprecierii subiective ale pacienţilor, însă în unele cazuri s-au semnalat simptome severe, persistente. De aceea terapia cu paroxetină se va sista treptat, cu reducerea graduală a dozei.
Contraindicaţii
Hipersensibilitate la paroxetină sau la orice component al preparatului.
Administrarea concomitentă cu inhibitorii МАО. Tratamentul cu paroxetină poate fi iniţiat la două săptămâni de la oprirea tratamentului cu un IMAO ireversibil sau la cel puţin 24 de ore după oprirea tratamentului cu un IMAO reversibil. Trebuie să treacă cel puţin o săptămână între oprirea tratamentului cu paroxetină şi momentul iniţierii tratamentului cu orice alt IMAO.
Administrarea concomitentă cu tioridazină, deoarece, similar altor medicamente care inhibă izoenzima hepatică CYP450 2D6, paroxetina poate determina creşterea concentraţiilor plasmatice de tioridazină. Administrarea de tioridazină, în monoterapie, poate duce la prelungirea intervalului QT, cu aritmii ventriculare grave cum este torsada vârfurilor şi moarte subită.
Supradozaj
Simptome: greaţă, midriază, febră, modificări ale tensiunii arteriale, cefalee, contracţii musculare involuntare, excitabilitate, anxietate, tahicardie. De obicei pacienţii se însănătoşesc fară consecinţe grave chiar după administrarea a 2000 mg paroxetină. In cazuri rare se înregistrează stare comatoasă sau modificarea ECG. Sfârşitul letal survine în cazuri extrem de rare, de obicei la administrarea concomitentă cu alte remedii cu acţiune psihotropă cu/fără consum de alcool.
Tratament: antidot specific nu există. Se recomandă efectuarea tuturor măsurilor recomandate în caz de supradozare a antidepresivelor: lavaj gastric, inducerea vomei, administrarea cărbunelui activat (câte 20-30 g peste fiecare 4-6 ore timp de 24 ore după supradozaj). Monitorizarea riguroasă a pacientului şi controlul funcţiilor vitale.
Atenţionări şi precauţii speciale de utilizare
Administrarea paroxetinei se poate iniţia peste 2 săptămâni după suspendarea inhibitorilor МАО cu acţiune ireversibilă sau peste cel puţin 24 ore după suspendarea inhibitorilor МАО cu acţiune reversibilă. Intre suspendarea terapiei cu paroxetină şi iniţierea administrării inhibitorilor МАО trebuie respectat un interval de cel puţin 1 săptămână. Terapia cu paroxetină se va iniţia în doze mici, cu creşterea ulterioară a dozei până la atingerea efectului optim.
Copii şi adolescenţi cu vârsta sub 18 ani
Copii şi adolescenţii cu vârsta sub 18 ani nu trebuie să administreze paroxetină, deoarece preparatul poate provoca sporirea riscului de comportament suicidal (tentative de suicid şi idei suicidale) şi agresivitate (comportament agresiv, negativism, furie). Nu este confirmată eficacitatea preparatului la această categorie de pacienţi. Nu există date referitor la influenţa terapiei îndelungate asupra creşterii, maturizării, comportamentului şi dezvoltarea cognitivă a copiilor şi adolescenţilor.
Suicid/tentative de suicid
Depresia este deseori însoţită de ideaţii suicidale şi cu majorarea riscului de suicid, care durează până la instalarea unei ameliorări substanţiale. Nu sunt de aşteptat ameliorări considerabile în primele săptămâni de tratament, de aceea pacienţii necesită monitorizare riguroasă până la o ameliorare a stării. Antidepresivele măresc riscul suicidului la etapele iniţiale ale terapiei.
Pentru alte maladii psihice, care pot fi însoţite de depresie severă şi care se tratează de asemenea cu paroxetină, este caracteristică predispoziţia către suicid. Este necesară precauţie nu numai în cazul pacienţilor cu forme severe de depresie, dar şi cu alte maladii psihice. La pacienţii cu predispoziţie la suicid sau ideaţie suicidală în antecedente, sau dacă ideaţiile suicidale au fost exprimate la debutul terapiei, tratamentul poate agrava ideaţiile sau tentativa de suicid, fapt care necesită o precauţie deosebită.
Un risc sporit de comportament suicidal prezintă pacienţii tineri de 18-29 ani. De aceea această categorie de pacienţi necesită o supraveghere deosebită pe tot parcursul tratamentului.
De asemenea pacienţii care efectuează terapie cu paroxetină pentru prima dată necesită o supraveghere deosebită pe tot parcursul tratamentului, în lipsa informaţiilor despre riscul comportamentului suicidal la această categorie de pacienţi.
Pacienţii şi persoanele care îi îngrijesc trebuie să fie preveniţi despre necesitatea controlul determinat de pericolul de dezvoltare a ideaţiei şi a comportamentului suicidal, de asemenea şi a tentativelor de automutilare. In asemenea cazuri este necesară consultarea imediată a unui medic.
Асаtizie
La administrarea paroxetinei poate să se dezvolte acatizie, însoţită de nelinişte interioară şi excitaţie psihomotorie. Pacientul este practic incapabil de a şedea sau de a sta liniştit. Aceste simptome sunt agravate de o stare de stres subiectiv şi se determină pe parcursul primelor săptămâni de tratament. La asemenea pacienţi nu este recomandată majorarea dozei.
Sindrom serotoninic/sindrom neuroleptic malign
În cazuri rare pe parcursul terapiei se poate dezvolta sindromul serotoninic sau sindromul neuroleptic malign, în special dacă paroxetina se administrează concomitent cu alte remedii serotoninergice sau neuroleptice. Aceste stări sunt însoţite de apariţia simptomelor cu pericol pentru viaţă. Se recomandă sistarea administrării paroxetinei la apariţia următoarelor simptome hipertermie, rigiditate musculară, mioclonus, instabilitate vegetativă, variaţii rapide ale parametrilor hemodinamici şi respiratorii, confuzie mintală, excitabilitate extremă, delir şi comă. Tratamentul este simptomatic şi suportiv. Paroxetina nu se va administra concomitent cu predecesorii sintezei serotoninei (L-triptofan, oxitriptan).
Stări maniacale
Ca şi în cazul altor antidepresive, paroxetina se va administra cu precauţie pacienţilor cu stări maniacale în antecedente. La apariţia semnelor maniacale se va sista administrarea preparatului.
Insuficienţă renală/hepatică
Se recomandă administrarea cu precauţie a preparatului pacienţilor cu insuficienţă renală/hepatică gravă.
Diabet zaharat
În timpul tratamentului cu antidepresive de tip SSRI la pacienţii cu diabet zaharat se poate deregla controlul glicemiei, ce poate determina ajustarea dozei de insulină sau antidiabetice perorale.
Epilepsie
Ca şi în cazul altor antidepresive, paroxetina se va administra cu precauţie pacienţilor cu epilepsie în antecedente.
Convulsii
Conform observărilor clinice, paroxetina provoacă accese de convulsii la 0,1% din bolnavi. In cazul apariţiei unor asemenea fenomene la pacienţi cura de tratament cu paroxetină trebuie sistată imediat.
Terapia electroconvulsivâ (TEC)
Lipseşte experienţa suficientă de utilizare concomitentă a TEC şi paroxetinei.
Glaucom
Ca şi alţi inhibitori selectivi ai recaptării serotoninei (ISRS), paroxetina provoacă rareori midriază, de aceea se va utiliza cu precauţie în caz de glaucom cu unghi închis în antecedente.
Maladii ale sistemиlui cardiovascular
La pacienţii cu maladii ale sistemului cardiovascular administrarea paroxetinei se va efectua cu precauţie obişnuită.
Hiponatremie
Hiponatremia se determină în cazuri rare, în special la pacienţii vârstnici. Administrarea preparatului se va efectua cu precauţie în prezenţa riscului potenţial de hiponatriemie (administrarea concomitentă cu alte remedii, ciroză hepatică). După sistarea paroxetinei nivelul sodiului din sânge se normalizează.
Hemoragii
În timpul tratamentului cu antidepresive de tip SSRI se poate manifesta tendinţa de hemoragii subcutanate (în special echimoze şi purpură). S-au înregistrat şi alte tipuri de hemoragii (de ex. gastrointestinale), în special la pacienţii vârstnici. Deoarece SSRI afectează funcţia plachetară, asocierea lor cu anticoagulante perorale şi alte remedii care măresc riscul de hemoragii (antipsihotice atipice - clozapina; fenotiazine, majoritatea antidepresivelor triciclice, acid acetilsalici1ic, A1NS, inhibitori COX-2) trebuie efectuată cu precauţie deosebită. De asemenea este necesară precauţie la administrarea preparatului pacienţilor cu coagulopatii sau alte stări însoţite de risc sporit de hemoragii.
Simptome rebound ce apar după sistarea administrării preparatului Aceste simptome se dezvoltă destul de frecvent după sistarea (îndeosebi bruscă) administrării preparatului. Apariţia lor este determinată de mai mulţi factori: durata terapiei, doza de preparat, viteza de sistare a preparatului.
S-au semnalat următoarele simptome: vertij, tulburări senzoriale (parestezii sau senzaţie de şoc electric), tulburări ale somnului (vise intense), excitabilitate, anxietate, greaţă, tremor, confuzie mintală, hiperhidroză, cefalee, diaree, fibrilaţii musculare, labilitate emoţională, iritabi1itate, tulburări de vedere. De obicei, simptomele se manifestă într-o formă uşoară sau moderată, însă în unele cazuri s-au semnalat forme grave. Simptomele se dezvoltă peste câteva zile după suspendarea preparatului sau, în cazuri rare, după administrarea în doze nejustificate. Aceste simptome sunt limitate şi dispar timp de 2 săptămâni. Sunt, însă, descrise cazuri, când nu au dispărut timp de 2-3 luni şi mai mult. De aceea terapia cu paroxetină se va sista treptat, cu reducerea graduală a dozei timp de câteva de la săptămâni până la 1 lună; fiecare caz va fi individualizat. In timpul tratamentului se va evita consumul de alcool.
Deoarece conţine lactoză, pacienţii cu afecţiuni ereditare rare de intoleranţă la lactoză, deficit de lactază (Lapp) sau sindrom de malabsorbţie la glucoză- galactoză nu trebuie să utilizeze acest medicament.
Administrarea în sarcină şi perioada de alăptare
Există date limitate referitor la administrarea paroxetinei în timpul sarcinii. Unele studii epidemiologice au sugerat o uşoară creştere a riscului de malformaţii cardiovasculare (sub 2% cazuri), cum ar fi defectul septal ventricular şi atrial, asociat cu administrarea paroxetinei în decursul primului trimestru de sarcină. Datele curente nu sugerează o creştere a ratei celorlalte malformaţii congenitale. Paroxetina poate fi utilizată în timpul sarcinii numai dacă este absolut necesară, sub monitorizare medicală riguroasă.
Femeile care planifică sarcina sau devin însărcinate pe parcursul terapiei cu paroxetină necesită consultarea medicului.
Nu se recomandă sistarea bruscă a administrării preparatului în timpul sarcinii. Dacparoxetina a fost administrată sistematic în termenii tardivi de sarcină (în special în trimestrul III) este necesar un control medical minuţios al nou- născuţilor.
La nou-născuţii, mamele cărora au administrat paroxetină în termeni tardivi de sarcină pot apărea: detresă respiratorie, cianoză, apnee, convulsii, variaţii ale temperaturii corporale, tulburări nutriţionale, vomă, hipoglicemie, hipo- sau hipertonus, hiperreflexie, fibrilaţii musculare, nelinişte, iritabilitate, letargie, plâns continuu, somnolenţă, dereglări de somn. Aceste efecte sunt determinate sau de efectele serotoninei, sau de sistarea preparatului. In majoritatea cazurilor complicaţiile se dezvoltă în primele 24 ore sau imediat după naştere.
Nu a fost stabilită influenţa nefavorabilă directă a paroxetinei asupra dezvoltării embrionului/fătului sau a evoluţiei naşterii şi a perioadei postpartum.
Preparatul se elimină în cantităţi mici în laptele matern.
în perioada de lactaţie se va administra numai dacă beneficiul scontat pentru mamă depăşeşte riscul potenţial pentru sugar.
Influenţa asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a manevra utilaje
Paroxetina nu influenţează negativ asupra funcţiilor psihomotorii sau cognitive. Ca şi în cazul terapiei cu alte remedii cu acţiune psihotropă, pacienţii trebuie să-şi evalueze atent capacitatea de conducere a autovehiculelor şi de manevrare a utilajelor potenţial periculoase.
INTERACŢIUNI CU ALTE MEDICAMENTE, ALTE TIPURI DE INTERACŢIUNI
Remedii sеrotoninergice
Ca şi în cazul altor inhibitori ai recaptării serotoninei, s-au înregistrat interacţiuni nedorite între paroxetină şi alte preparate serotoninergice (inhibitorii MAO, L- triptofan, triptane, tramadol, linezolid, SSR1, litiu şi preparate din sunătoare (Hypericum perforatum)), ce duc la dezvoltarea sindromului serotoninergic.
Se recomandă precauţie deosebită şi monitorizare clinică riguroasă a pacienţilor la administrarea concomitentă a paroxetinei cu remediile enumerate.
Enzime care metabolizează medicamentele.
Preparatele care intensifică sau inhibă activi tatea sistemelor enzimatice hepatice pot modifica metabolismul şi farmacocinetica paroxetinei. La administrarea concomitentă cu inhibitorii enzimelor hepatice trebuie utilizată doza minimă efectivă a paroxetinei. Administrarea concomitentă cu inductorii enzimelor hepatice (carbamazepină, rifampicină, fenobarbital, fenitoină) nu necesită modificarea dozei iniţiale a paroxetinei; modificarea ulterioară a dozelor depinde de efectul clinic (eficacitate şi toleranţă).
Prociclidină
Paroxetina administrată zilnic măreşte în mod substanţial concentraţia prociclidinei în plasma sanguină, de aceea la apariţia efectelor adverse anticolinergice doza prociclidinei trebuie redusă.
Anticonvulsivante
Administrarea concomitentă a paroxetinei cu carbamazepină, fenitoină, valproat nu a condus la interacţiuni farmacocinetice şi farmacodinamice la pacienţii cu epilepsie.
Preparate metabolizate cu participarea izoenzimei CYP 2D6
Ca şi alte antidepresive, inclusiv SSRI, paroxetina inhibă activi tatea izoenzimei CYP2D6 a citocromului P450.
La administrarea concomitentă cu preparatele, metabolismul cărora are loc cu participarea acestei izoenzime - unele antidepresive triciclice (de ex. nortriptilina, amitriptilina, imipramina, desimipramina), fenotiazine (tioridazina, ferfenazina), risperidona, preparatele antiaritmice din clasa 1C (propafenona, flecainida), metoprolol are loc majorarea concentraţiei lor plasmatice.
Nu se recomandă administrarea concomitentă a paroxetinei cu metoprolol la pacienţii cu insuficienţă cardiacă din cauza indicelui terapeutic mic al metoprololului pentru această indicaţie terapeutică. Este contraindicată administrarea concomitentă a paroxetinei cu tioridazină, deoarece paroxetina, ca şi alţi inhibitori ai sistemului enzimatic hepatic CYP450 2D6, poate majora concentraţia plasmatică a tioridazinei. Administrarea tioridazinei în monoterapie poate provoca alungirea intervalului QT, aritmii ventriculare severe, de ex. „torsades de pointes” sau moarte subită.
Alcool etilic
Ca şi în cazul altor remedii psihotrope, consumul băuturilor alcoolice în timpul tratamentului cu paroxetină trebuie evitat.
Anticoagulante orale
Între paroxetină şi anticoagulantele orale există o interacţiune de ordin farmacodinamic. În rezultat are loc majorarea activi tăţii ultimelor şi se măreşte riscul de hemoragii. Paroxetina trebuie administrată cu precauţie deosebită bolnavilor care administrează anticoagulante orale.
Antiinflamatoare nesteroidiene (AINS). acid acetilsalicilic şi alte antiagregante plachetare
Între paroxetină şi AINS există o interacţiune de ordin farmacodinamic, în rezultatul căreia se măreşte riscul de hemoragii.
Asocierea paroxetinei cu anticoagulante orale, remedii cu acţiune asupra funcţiei plachetare şi remedii care măresc riscul de hemoragii (antipsihotice atipice, de ex. , clozapină, fenotiazine, majoritatea antidepresivelor triciclice, acidul acetilsalicilic, AINS, inhibitorii COX-2) trebuie efectuată cu precauţie deosebită.
Prezentare, ambalaj
Comprimate 20 mg. Câte 20 comprimate în blister, câte 1, 2 sau 3 blistere împreună cu instrucţiunea pentru administrare în cutie din carton.
Păstrare
A se păstra la temperaturi sub 25 °C . A nu se congela.
A se păstra în ambalajul original, pentru a fi protejat de lumină şi umiditate.
A nu se lăsa la îndemâna şi vederea copiilor!
Termen de valabilitate
3 ani.
A nu se utiliza după data de expirare indicată pe ambalaj.
Statutul legal
Cu prescripţie medicală.
DEŢINĂTORUL CERTIFICATULUI DE ÎNREGISTRARE
SC Balkan Pharmaceuticals SRL, Republica Moldova.
NUMELE ŞI ADRESA PRODUCĂTORULUI
SC Balkan Pharmaceuticals SRL
str. N. Grădescu, 4
mun. Chişinău, Republica Moldova
Внимание! Не используйте информацию, представленную на этих страницах в целях диагностирования или устранения любых проблем со здоровьем, лечения болезней, или самостоятельной замены медикаментов назначенных профессиональными медицинскими работниками. Любая информация на этом сайте публикуется в информативных целях и может содержать ошибки. Просим вас руководствоваться только информацией из проспекта! Изредка информация на странице может содержать неточности: фотография несёт информативный характер и может быть изменена производителем без уведомления или содержать ошибки.
