Rowachol® caps. moi gastrorez. N50

Код товара: 52271
Доза: 1
Количество доз: 50
Производитель: Rowa Pharmaceuticals Ltd
Страна: Ирландия
Форма: капс. мягкие кишечно-раств.

Rowachol capsule moi gastrorezistente

Combinaţie

1. Ce este Rowachol şi pentru ce se utilizează

Acest medicament este utilizat pentru distrugerea (prin dizolvare sau dezintegrare) şi evacuarea (expulzarea) calculilor biliari. Rowachol creşte producţia biliară şi relaxează canalele biliare. Acest lucru ajută la reducerea spasmelor dureroase ale căilor biliare. Totodată uşurează eliminarea calculilor biliari prezenţi în vezica biliară împreună cu fierea.

2. Ce trebuie să știți înainte să utilizați Rowachol

Nu utilizați Rowachol:

- dacă sunteţi alergic la α-pinen, β-pinen, mentol, mentonă, camfen, borneol, cineol sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament (enumerate la punctul 6); - dacă aveți obstrucție biliară, litiază biliară (prezența calculilor biliari) cu indicație chirurgicală, ocluzie intestinală (ileus), empiem (acumulare de puroi) la nivelul vezicii biliare;

- dacă aveți epilepsie;

- dacă sunteți gravidă;

- dacă alăptați;

- dacă pacientul este un copil cu vârsta mai mică de 6 ani.

Atenționări și precauții

Înainte să utilizați Rowachol, adresați-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului:

- dacă aveți litiază biliară, deoarece aceasta poate determina apariția unei colici biliare sau a unor complicații (icter obstructiv, inflamaţie a căilor biliare - colangită, pancreatită) în cazul prezenței unor calculi a căror dimensiune nu permite eliminarea lor;

- dacă sunteți vârstnic și ați avut în trecut crize de colecist.

Rowachol împreună cu alte medicamente

Spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi, aţi luat recent sau s-ar putea să luați orice alte medicamente. Aceste medicamente includ:

- medicamente care vă subţiază sângele (anticoagulante orale ca de exemplu: acenocumarol sau warfarină);

- medicamente care sunt metabolizate de către ficat (întrebați-l pe medicul dumneavoastră despre aceste medicamente).

Rowachol capsule împreună cu alimente

Se recomandă asocierea unei diete cu un conținut scăzut de colesterol.

Sarcina, alăptarea și fertilitatea

Dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, credeți că ați putea fi gravidă sau intenționați să rămâneți gravidă, adresaţi-vă medicului sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament.

Nu trebuie să luaţi Rowachol capsule în timpul sarcinii şi alăptării.

Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor

Rowachol nu are nicio influenţă asupra capacităţii de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.

Rowachol conține etilparahidroxibenzoat de sodiu (E215), propilparahidroxibenzoat de sodiu (E217), care pot provoca reacții alergice (chiar întârziate), și în mod excepțional bronhospasm.

3. Cum să utilizaţi Rowachol

Utilizaţi întotdeauna acest medicament exact așa cum v-a spus medicul dumneavoastră. Discutaţi cu medicul sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur. Capsula trebuie înghiţită întreagă, fără a fi mestecată sau sfărâmată.

Doze

Adulți: doza uzuală este 1 capsulă de 3-4 ori pe zi, cu 30 minute înainte de mese.

Copii şi adolescenţi (6-14 ani): doza uzuală este 1 capsulă de 1-2 ori pe zi, cu 30 minute înainte de mese.

Durata tratamentului depinde de recomandarea medicului, în funcție de tipul afecțiunii și de particularitățile fiecărui caz în parte.

Dacă utilizați mai mult Rowachol decât trebuie

Dacă aţi luat mai multe capsule de Rowachol decât trebuie, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Dacă uitați să utilizaţi Rowachol

Nu luaţi o doză dublă pentru a compensa doza uitată.

Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

4. Reacţii adverse posibile

Ca toate medicamentele, Rowachol poate determina reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.

Pot apare reacții alergice (chiar întârziate). Reacțiile adverse sunt rare și minore. Un număr mic de pacienți au prezentat eructații și gust de mentă după masă. Acestea pot fi reduse sau evitate prin administrarea medicamentului cu 30 minute înainte de masă. Un număr foarte redus de pacienți au prezentat senzație de gură uscată și ulcerații bucale, efecte care pot fi înlăturate prin întreruperea tratamentului.

Raportarea reacţiilor adverse

Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

5. Cum se păstrează Rowachol

Nu lăsați acest medicament la vederea şi îndemâna copiilor.

A se păstra la temperaturi sub 25oC.

Nu utilizaţi acest medicament după data de expirare înscrisă pe cutie.

Nu aruncaţi nici un medicament pe calea apei menajere sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să aruncaţi medicamentele pe care nu le mai folosiţi. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.

6. Conținutul ambalajului și alte informaţii

Ce conţine Rowachol

Substanțele active ce se conțin într-o capsulă sunt: α-pinen 13,6 mg, β-pinen 3,4 mg, mentol 32 mg, mentonă 6 mg, borneol 5 mg, camfen 5 mg, cineol 2 mg.

Celelalte componente sunt: capsula - ulei de măsline virgin; învelişul capsulei: gelatină, glicerol 85%, etil parahidroxibenzoat de sodiu (E215), propil parahidroxibenzoat de sodiu (E217), clorofilină cupro-sodică.

Cum arată Rowachol şi conţinutul ambalajului

Capsule gelatinoase, sferice, de culoare verde, cu gust de mentă, răcoritor si miros puternic aromat. Cutie a câte 50 capsule.

Deţinătorul certificatului de înregistrare și fabricantul

Deţinătorul certificatului de înregistrare

Rowa Pharmaceuticals Ltd,

Newtown, Bantry, Co. Cork,

Irlanda

Tel: +353 27 50077

E-mail: rowa@rowa-pharma. ie

Fabricantul

Rowa Pharmaceuticals Ltd,

Newtown, Bantry, Co. Cork,

Irlanda


Внимание! Не используйте информацию, представленную на этих страницах в целях диагностирования или устранения любых проблем со здоровьем, лечения болезней, или самостоятельной замены медикаментов назначенных профессиональными медицинскими работниками. Любая информация на этом сайте публикуется в информативных целях и может содержать ошибки. Просим вас руководствоваться только информацией из проспекта! Изредка информация на странице может содержать неточности: фотография несёт информативный характер и может быть изменена производителем без уведомления или содержать ошибки.

Просмотреть полное описание
Цена товара в пунктах: 660
Код товара: 63937
Цена товара в пунктах: 831
Код товара: 62674
Цена товара в пунктах: 568
Код товара: 46748
Топ сезона
Топ сезона
Код товара: 42911
Топ сезона
Цена товара в пунктах: 840
Код товара: 62832
Топ сезона
Цена товара в пунктах: 679
Код товара: 46411
Топ сезона
Цена товара в пунктах: 1196
Код товара: 58536
Топ сезона
Цена товара в пунктах: 69
Код товара: 39022
Топ сезона
Цена товара в пунктах: 7
Код товара: 42957
Акции
Акция
Цена товара в пунктах: 419
Код товара: 61861
Акция
Цена товара в пунктах: 460
Код товара: 61837
Акция
Цена товара в пунктах: 677
Код товара: 63696
Акция
Цена товара в пунктах: 297
Код товара: 60890
Рекомендуем
Акция
Цена товара в пунктах: 370
Код товара: 61853
Акция
Цена товара в пунктах: 268
Код товара: 61833
Цена товара в пунктах: 151
Код товара: 61112
Цена товара в пунктах: 311
Код товара: 62318
Акция
Цена товара в пунктах: 419
Код товара: 61864
Акция
Цена товара в пунктах: 448
Код товара: 61708
Просмотренные товары
Capsule Anti-Age: Colagen, Acid Hialuronic și Carcinină
În lupta împotriva semnelor îmbătrânirii, inovațiile din domeniul cosmetologiei și nutriției oferă soluții tot mai eficiente și accesibile. Printre aceste soluții, capsulele Anti-Age cu Colagen, Acid Hialuronic și Carcinina se numără printre cele mai populare și apreciate suplimente. Ele promit nu doar o piele mai fermă și mai elastică, dar și o îmbunătățire a sănătății generale a țesuturilor. Haideți să explorăm împreună cum funcționează aceste ingrediente și ce beneficii aduc ele.