Fortum 1 g, pulbere pentru soluţie injectabilă
Ceftazidimă
Fortum 2 g, pulbere pentru soluţie injectabilă
Ceftazidimă
1. CE ESTE FORTUM ŞI PENTRU CE SE UTILIZEAZĂ
Fortum este un antibiotic utilizat la adulţi şi copii. Acţionează prin distrugerea bacteriilor care determină apariţia infecţiilor. Aparţine unui grup de medicamente denumite cefalosporine.
Fortum este utilizat pentru tratamentul infecţiilor severe ale:
-plămânilor sau toracelui
-plămânilor și bronșiilor la pacienți cu fibroză chistică
-creierului (meningită)
-urechii
-tractului urinar
-pielii şi ţesuturilor moi
-abdomenului și peretelui abdominal (peritonite)
-oaselor și articulațiilor
Fortum este utilizat, de asemenea, pentru :
-a preveni infecţiile în timpul intervenţiilor chirurgicale la nivelul prostatei la bărbați.
-tratamentul pacienților cu nivel scăzut al celulelor albe ale sângelui (neutropenie) care au febră datorate infecțiilor bacteriene.
2. CE TREBUIE SĂ ŞTIŢI ÎNAINTE SĂ VI SE ADMINISTREZE FORTUM
Nu trebuie să vi se administreze Fortum:
-dacă sunteţi alergic (hipersensibil) la ceftazidimă sau la oricare dintre celelalte componente ale Fortum .
-dacă aţi avut vreodată o reacţie alergică severă (hipersensibilitate) la orice alt tip de
antibiotic betalactamic (peniciline, monobactami şi carbapeneme) ați putea fi, deasemenea, alergic la Fortum.
Adresaţi-vă medicului dumneavoastră înainte de a începe administrarea Fortum în cazul în care consideraţi că acestea sunt valabile pentru dumneavoastră. Nu trebuie să vi se administreze Fortum.
Atenționări și prtecauții
Trebuie să fiţi atenţi la apariţia anumitor simptome cum sunt reacţii alergice, tulburări ale sistemului nervos şi tulburări gastrointestinale, cum este diareea, pe durata tratamentului cu Fortum. Acest lucru va reduce riscul de apariţie a unor posibile probleme. Consultați („Evenimente la care trebuie să fiți atenți ”) la punctul 4. Dacă aţi avut orice fel de reacţie alergică la alte antibiotice cum este penicilina, este posibil să fiţi alergic şi la Fortum.
Dacă este necesară efectuarea unor analize de sânge sau de urină
Fortum poate influenţa rezultatele analizelor de urină sau de sânge pentru determinarea concentraţiei de glucoză (zahăr) şi ale unei analize denumite testul Coombs. Dacă vi se efectuează aceste analize:
-Spuneţi persoanei care vă recoltează proba că vi s-a administrat Fortum.
Fortum împreună cu ate medicamente
Spuneţi medicului dumneavoastră dacă luaţi recent sau s-ar putea să luați orice alte medicamente. Acestea includ medicamentele pe care le puteţi lua fără prescripţie medicală.
Nu trebuie să administrați Fortum înainte de a discuta cu medicul dumneavoastră dacă de asemenea administrați:
-un antibiotic numit cloramfenicol
-antibiotice aminoglicozidice, ex. gentamicină, tobramicină
-medicamente pentru eliminarea excesului de apă (diuretice), cum este furosemide
Spuneţi medicului dumneavoastră dacă cele enumerate mai sus sunt valabile în cazul dumneavoastră.
Sarcina, alăptarea şi fertilitatea
Dacă sunteți gravidă sau alăptați, credeți că ați putea fi gravidă sau intenționați să rămâneți gravidă, adresați-vă medicului dumneavoastră pentru recomandări înainte de a lua acest medicament. Medicul dumneavoastră va lua în considerare beneficiul administrării tratamentului cu Fortum pentru dumneavoastră şi riscul pentru copil.
Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor
Fortum poate cauza efecte adverse care pot afecta capacitatea de a conduce vehicule, ca de ex. amețeli. Nu conduceţi vehicule sau nu folosiţi utilaje dacă nu sunteți sigur ca nu sunteți afectat.
Informaţii importante privind unele componente ale Fortum
Fortum conţine sodiu.
Trebuie să ţineţi cont de acest aspect în cazul în care urmaţi o dietă cu restricție de sodiu.
Concentraţia Cantitate per flacon
Fortum
1 g 52 mg
2 g 104 mg
3. CUM SĂ UTILIZAŢI FORTUM
Fortum este administrat de obicei de către un medic sau de către o asistentă. Poate fi administrat sub formă de picătură cu picătură (perfuzie intravenoasă) sau injectabil direct în venă sau în muşchi. Reconstituirea soluţiei injectabile Fortum trebuie efectuată de către medic sau asistenta medicală utilizând apă pentru injecții sau alt lichid intravenos compatibil.
Doza recomandată
Medicul dumneavoastră va decide doza corectă de Fortum care vă va fi administrată, aceasta depinzând de: severitatea şi tipul infecţiei, dacă sunteţi tratat cu alte antibiotice, greutatea şi vârsta dumneavoastră, funcţia rinichilor.
Nou-născuţi (0-2 luni)
Pentru fiecare kg din greutatea copilului, li se va administra între 25 mg şi 60 mg Fortum pe zi, fracţionat în două prize
Sugari (cu vârsta de peste 2 luni) şi copii cu greutatea corporală < 40 kg
Pentru fiecare kg din greutatea sugarului sau copilului, li se va administra între 100 mg şi 150 mg Fortum pe zi, fracţionat în trei prize. Doza maximă este de 6 g pe zi
Adulţi şi adolescenţi cu greutatea corporală > 40 kg
Între 1 g şi 2 g Fortum de trei ori pe zi. Doza maximă este de 9 g pe zi.
Pacienți cu vârsta peste 65 ani
Doza zilnică nu trebuie să depășească în mod obișnuit 3 g pe zi, îndeosebi dacă aveți peste 80 ani.
Pacienţi cu probleme ale rinichilor
Este posibil să vi se administreze o altă doză decât cea obișnuită. Medicul sau asistenta medicală vor decide doza necesară de Fortum, în funcție de severitatea disfuncției renale. Medicul dumneavoastră vă va monitoriza cu atenție și este posibil să vi se efectueze mai des investigații ale funcției rinichilor.
Dacă ați luat mai mult Fortum decât este necesar
Dacă din greșeală ați luat mai mult Fortum decât doza prescrisă, contactați medicul sau asistenta medicală sau mergeți la cel mai apropiat spital.
Dacă uitaţi să administraţi Fortum
Dacă ați omis o injecție, aceasta trebuie administrată cât mai curând posibil. Nu administrați o doză dublă (două injecții concomitent) pentru a recupera doza omisă, doar administrați următoarea doză la ora obișnuită.
Nu încetați să administrați Fortum
Nu încetați administrarea de Fortum până când vă spune medicul dumneavoastră.
Dacă aveți unele întrebări despre administrarea acestui medicament, contactați medicul sau asistenta medicală.
4. REACŢII ADVERSE POSIBILE
Ca toate medicamentele, Fortum poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.
Evenimente cărora este indicat să le acordaţi o atenţie deosebită
Următoarele reacții adverse au fost raportate la un număr mic de persoane, însă frecvența lor exactă nu este cunoscută.
-reacţie alergică severă. Semnele includ erupţie în relief pe piele însoţită de mâncărime, umflare, uneori la nivelul feţei sau gurii, care determină dificultăţi la respiraţie.
-erupţii pe piele, care pot lua forma unor vezicule, cu aspect de mici ţinte (un punct central întunecat înconjurat de o zonă mai deschisă şi cu margini circulare închise la culoare).
-erupţie generalizate pe piele, însoțite de vezicule şi exfoliere a pielii . (Acestea pot fi semne ale sindromului Stevens-Johnson sau ale necrolizei epidermice toxice).
-tulburări ale sistemului nervos: tremor, convulsii şi în unele cazuri comă la pacienţii cu insuficiență renală la care doza de Fortum nu a fost redusă în mod corespunzător.
-au fost raportate cazuri rare de reacții de hipersensibilitate cu erupții severe, care pot fi însoțite de febră, oboseală, edemul feței sau ganglionilor limfatici, creșterea numărului de eozinofile (un tip de celule albe), efecte asupra ficatului, rinichilor, plămânilor (reacție numită DRESS).
-Adresaţi-vă imediat medicului sau asistentei în cazul în care aveţi oricare dintre aceste simptome.
Reacţii adverse frecvente
Acestea pot afecta până la 1 din 10 persoane:
-diaree
-umflare şi înroşirea pielii de-a lungul unei venei.
-erupție în relief de culoare roșie pe piele, însoţită de mâncărimi
-durere,senzație de arsură, edem sau inflamație la locul injectării
-Spuneţi medicului dumneavoastră dacă prezentați oricare dintre acestea.
Reacţii adverse frecvente care pot fi depistate la analizele de sânge:
-creșteri ale numărului de celule albe din sânge (eozinofilie)
-reșteri ale numărului de celule care ajută la formarea cheagului de sânge
-creşteri ale concentraţiilor unor substanţe (enzime) produse de ficat
Reacţii adverse mai puţin frecvente
Acestea pot afecta până la 1 din 100 de persoane:
-inflamaţie a colonului (intestinului gros), care poate determina durere sau diaree care poate conține sânge
-micoze - infecţii fungice ale cavității bucale sau vaginale
-cefalee
-amețeli
-durere de stomac
-stare de rău
-febră, frisoane
-Spuneţi medicului dumneavoastră în cazul în care aveţi oricare dintre acestea.
Reacţii adverse mai puţin frecvente care pot fi depistate la analizele de sânge:
-număr redus de celule albe din sânge
-număr redus de trombocite în sânge (celule care ajută la formarea cheagului de sânge)
-creştere a concentraţiei de uree, azot ureic şi de creatinină în sânge
Reacţii adverse foarte rare
Acestea pot afecta până la 1 din 10000 de persoane:
• inflamaţie a rinichilor şi vaselor de sânge
Alte reacţii adverse
Alte reacţii adverse au apărut la un număr foarte mic de persoane, însă frecvenţa acestora nu este cunoscută cu precizie:
-senzația de furnicături sau înțepaturi
-senzație de gust neplacut în gură
-îngălbenirea albului ochilor sau pielii
Reacţii adverse care care pot fi depistate la analizele de sânge:
-distrugerea prea rapidă a celulelor roşii din sânge.
-creșteri ale numărului unui anumit tip de celule albe din sânge
-reducere severă a numărului de celule albe din sânge
Raportarea reacţiilor adverse
Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
5. CUM SE PĂSTREAZĂ FORTUM
A nu se lăsa la vederea și îndemâna copiilor.
Nu utilizaţi Fortum după data de expirare înscrisă pe ambalaj, după EXP. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.
A se păstra la temperaturi sub 25ºC în ambalajul original pentru a fi protejate de lumină.
Soluția reconstituită și diluată
Soluţia injectabilă de Fortum va fi reconstituită de către medic sau asistenta medicală utilizând apă pentru injecții sau alt solvent compatibil. Odată pregătită soluția se va administra în decurs de 6 zile dacă se va păstra la frigider (la 4°C) sau în decurs de 9 ore dacă se pătrează la temperatura camerei (sub 25°C).
Nu aruncaţi niciun medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul sau asistenta medicală cum să aruncaţi medicamentele pe care nu le mai folosiţi. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.
6. CONŢINUTUL AMBALAJULUI ŞI ALTE INFORMAŢII CE CONŢINE FORTUM
Ce conţine Fortum
Fortum 1 g, 2 g:
- Substanţa activă este ceftazidimă 1 g sau 2 g (sub formă de ceftazidimă pentahidrat). - Celelalte componente sunt: carbonat de sodiu (steril anhidru).
- Vezi pct. 2 cu privire la conținutul de sodiu, unul din ingredientele Fortum.
Cum arată Fortum şi conţinutul ambalajului
Fortum 1 g se prezintă sub formă de pulbere de culoare albă până la crem.
Cutie cu 10 flacoane din sticlă incoloră, închise cu dop din cauciuc brombutilic, prevăzute cu sigiliu din aluminiu conținând câte 1 g pulbere pentru soluţie injectabilă.
Fortum 2 g pulbere pentru soluţie injectabilă
Fortum 2 g se prezintă sub formă de pulbere de culoare albă până la crem.
Cutie cu un flacon din sticlă incoloră, închis cu dop din cauciuc bromobutilic, prevăzut cu sigiliu din aluminiu, conţinând câte 2 g pulbere pentru soluţie injectabilă.
Deţinătorul certificatului de înregistrare şi fabricantul
Deţinătorul certificatului de înregistrare
Glaxo Wellcome UK Limited
980 Great West Road, Brentford, Middlesex TW8 9GS
Marea Britanie
Fabricantul
GlaxoSmithKline Manufacturing S. p. A.
Via Alessandro Fleming 2, 37135 Verona
Italia
Внимание! Не используйте информацию, представленную на этих страницах в целях диагностирования или устранения любых проблем со здоровьем, лечения болезней, или самостоятельной замены медикаментов назначенных профессиональными медицинскими работниками. Любая информация на этом сайте публикуется в информативных целях и может содержать ошибки. Просим вас руководствоваться только информацией из проспекта! Изредка информация на странице может содержать неточности: фотография несёт информативный характер и может быть изменена производителем без уведомления или содержать ошибки.