Holicin caps. 500mg N40 (Vitapharm)

Cod produs: 50376
Tara: Republica Moldova
Producator: Vitapharm-Com SRL, IM
Forma: caps.
Stoc: minim
839 14 lei
(-10%)
751 20 lei
sau 3005 de puncte de loialitate
Beneficii:
75 puncte de loialitate
Livrare gratuită
Caută în farmacii

HOLICIN 200 mg; 500 mg 

Capsule                    

Citicolinum

SUPLIMENT ALIMENTAR

HOLICIN– supliment alimentar destinat pentru protecția celulelor nervoase de factorii nocivi ai mediului extern și intern, astfelcontribuind la ameliorarea funcțiilor cognitive ale creierului.

COMPOZIȚIA

Denumirea ingredientelor

Cantitateapentru 1 capsulă

Substanța activă

Citicolină                                                      (Citicolină sodică)

200 mg

500 mg

Excipienți:capsulă din gelatină; agenți de încărcare:amidon de porumb, lactoză monohidrat; agent antiaglomerant: stearat de magneziu.

 

CITICOLINA posedă proprietăți nootrope și neuroprotectoare. În organism se metabolizează cu formarea colinei și citidinei, participă la biosinteza lecitinei. Intensifică circulația cerebrală și îmbogățește creierul cu oxigen. Contribuie la îmbunătățirea memoriei, creșterea puterii de concentrare, păstrarea capacității de muncă intelectuală.

Acțiunea neuroprotectoare se datorează faptului, că citicolina:

- stimulează biosinteza fosfolipidelor structurale în membranele neuronilor, ameliorează funcția pompelor ionice ale membranelor celulelor nervoase și neuroreceptorilor;

- restabilește membranele lezate ale celulelor și datorită stabilizării membranei neuronilor reduce edemul cerebral;

- menține rezervele energetice ale neuronilor și stimulează sinteza acetilcolineiși dopaminei;

- împiedică formarea excesivă a radicalilor liberi și preîntâmpină moartea celulelor.

HOLICIN se administrează pentru:

-reducerea perioadei de recuperare în urma ictusului ischemic sau hemoragic, traumelor cranio-cerebrale și intervențiilor neurochirurgicale;

- înlăturarea simptomelor hipoxiei cronice, îndeosebi la personalul care activează în oficii;

- menținerea și recuperarea memoriei la vârstnici cu dereglări ale funcțiilor creierului de etiologie vasculară și/sau degenerativă;

- completarea tratamentului complex al bolii Parkinson, Alzheimer, migrenei, sindromului de oboseală cronică;

- îmbunătățirea memoriei, creșterea capacității de concentrare la suprasolicitări intelectuale.

MOD DE UTILIZARE ȘI DOZE

Intern, cu 30 min înainte de mese, cu o cantitate suficientă de apă (circa 200 mL). Nu se admite înlocuirea apei cu alte lichide.

Copii de la 10 până la 16 ani: câte 1 capsulă a câte 200 mg de 2-3 ori pe zi (400 - 600 mg citicolină).

Copii peste 16 ani și adulți: câte 1 capsulă a câte 500 mg de 1-2 ori pe zi (500 – 1000 mg citicolină). La necesitate doza poate fi majorată până la 2000 mg citicolină (4 capsule pe zi).

Durata utilizării depinde de severitatea manifestărilor și constituie de la 1,5 până la 3 luni.

Copiilor cu vârsta de la 2 luni până la 10 ani se administrează Holicin sirop.

REACŢII ADVERSE

Produsul nu conține substanțe cu potențial alergenic.În caz de hipersensibilitate la ingredientele produsului sunt posibile reacții alergice (urticarie, prurit, șoc anafilactic).

Foarte rar pot apărea: senzații de căldură, cefalee, vertij, grețuri, vomă, diaree, insomnie, excitație, edeme, dispnee, schimbări minore ale activității fermenților hepatici.

La depistarea reacţiilor adverse menţionate mai sus, cât şi la depistarea altor reacţii adverse, administrarea produsului se întrerupe şi se va consulta medicul sau farmacistul.

CONTRAINDICAŢII

Hipersensibilitate individuală la ingredientele produsului. Hipertonusul sistemului nervos parasimpatic.

ATENŢIONĂRI ȘI PRECAUȚII SPECIALE DE UTILIZARE

A nu se depăşi doza recomandată pentru consumul zilnic. Suplimentul alimentar nu înlocuiește un regim alimentar variat și echilibrat și un mod de viață sănătos.

Nu se recomandă administrarea concomitentă a citicolinei cu meclofenoxat. Citicolina mărește efectele levodopei.

Pentru a evita insomnia, ultima administrare a produsului trebuie sa fie cel târziu la ora 20.

În sarcină se administrează numai la indicația medicului, în cazul când beneficiile scontate pentru mamă depăşesc riscurile potenţiale pentru făt.

Nu se cunoaşte dacă citicolina și metaboliţii acesteia se excretă în laptele matern.Alăptarea trebuie întreruptă în timpul administrării produsului.

Produsul conține lactoză. Pacienţii cu afecţiuni ereditare rare de intoleranţă la galactoză, deficit de lactază (Lapp) sau sindrom de malabsorbţie la glucoză-galactoză nu trebuie să utilizeze acest produs.

Produsul nu influenţează asupra capacităţii de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.

NATURA ŞI CONŢINUTUL AMBALAJULUI

6 blistere a câte 10 capsule 200 mg împreună cu prospectul în cutie pliantă din carton.

Flacon din masă plastică cu 40 capsule 500 mg împreună cu prospectul în cutie pliantă din carton.

TERMEN DE VALABILITATE

3 ani.

A se consuma de preferinţă înainte de sfârșitul lunii și anului menționate pe ambalaj

CONDIȚII DE PĂSTRARE

A se păstra la loc uscat, ferit de lumina directă a soarelui, la temperaturisub 25 °С.

A nu se lăsa la îndemâna și vederea copiilor mici!

PRODUCĂTOR: ÎM “Vitapharm-Com” SRL

str. Lenin, 9, mun.Comrat, MD-3812,

UTA Găgăuzia, Republica Moldova

www.vitapharm.md


Atenționare! Nu trebuie să folosiți informațiile prezente în aceste pagini, în scopul diagnosticării sau tratării oricăror probleme de sănătate sau de înlocuire a medicamentelor și a tratamentelor prescrise de personalul medical autorizat. Toate informațiile din acest site sunt publicate cu scop informativ și pot conține unele erori, vă rugăm să vă ghidați doar după informația din prospect! Rareori informația de pe pagină poate conţine inadvertenţe: fotografia are caracter informativ şi poate, fi modificat de către producător fără preaviz sau pot conţine erori.

Vezi descrierea completă
Top sezon
Top sezon
Preț produs în pct: 366
Cod produs: 63784
NEW
Top sezon
Preț produs în pct: 594
Cod produs: 64314
Top sezon
Preț produs în pct: 920
Cod produs: 62192
NEW
Top sezon
Preț produs în pct: 462
Cod produs: 64294
Oferte Speciale
RECOMANDĂM
Produse vizualizate
Capsule Anti-Age: Colagen, Acid Hialuronic și Carcinină
În lupta împotriva semnelor îmbătrânirii, inovațiile din domeniul cosmetologiei și nutriției oferă soluții tot mai eficiente și accesibile. Printre aceste soluții, capsulele Anti-Age cu Colagen, Acid Hialuronic și Carcinina se numără printre cele mai populare și apreciate suplimente. Ele promit nu doar o piele mai fermă și mai elastică, dar și o îmbunătățire a sănătății generale a țesuturilor. Haideți să explorăm împreună cum funcționează aceste ingrediente și ce beneficii aduc ele.