Chondro-Ritz 200 mg+250 mg capsule
1. CE ESTE Chondro-Ritz ŞI PENTRU CE SE UTILIZEAZĂ
Acest medicament conţine sulfat de condroitină şi sulfat de glucozamină. Chondro-Ritz reduce inflamaţia, durerea în repaus şi la mişcare, scade necesitatea în medicamente antiinflamatoare. Stimulează regenerarea ţesutului cartilaginos. La administrarea sistematică medicamentul încetineşte progresarea proceselor degenerative în articulaţii şi coloana vertebrală.
Chondro-Ritz se utilizează în:
- tratamentul şi profilaxia maladiilor degenerativ-distrofice ale articulaţiilor şi coloanei vertebrale;
- osteoartrită primară şi secundară (osteoartroze);
- osteoartrite cu diversă localizare (ale articulaţiei genunchiului, coxo-femurale, radio-carpiană, a coloanei vertebrale etc. );
- periartrită scapulo-humerală;
- osteocondroză;
- spondiloză;
- osteoporoză, parodontopatie;
- fracturi osoase (pentru accelerarea formării calusului osos).
2. CE TREBUIE SĂ ŞTIŢI ÎNAINTE SĂ LUAŢI Chondro-Ritz
Nu luaţi Chondro-Ritz în cazul:
- dacă aveţi alergie (hipersensibilitate) la componentele acestui medicament;
- dacă aveţi probleme grave cu rinichii.
Atenţionări şi precauţii
Medicamentul se va administra cu precauţi în caz de sângerări sau predispoziţie la sângerări, astm bronşic, diabet zaharat.
Copii:
Eficacitatea şi siguranţa administrării medicamentului la copii cu vârsta sub 12 ani nu a fost stabilită.
Chondro-Ritz împreună cu alte medicamente
Vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi sau aţi luat recent orice alte medicamente, inclusiv medicamente eliberate fără prescripţie medicală.
La administrare combinată glucozamina intensifică absorbţia din tractul gastrointestinal a tetraciclinelor şi diminuează absorbţia penicilinelor şi a cloramfenicolului.
Chondro-Ritz împreună cu alimente, băuturi şi alcool
Chondro-Ritz se administrează până la mese.
Sarcina şi alăptarea
Dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, credeţi că aţi putea fi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă, adresaţi-vă medicului sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament.
Siguranţa şi eficacitatea administrării medicamentului în sarcină şi perioada de alăptare nu sunt determinate.
Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor
Administrarea de Chondro-Ritz nu influenţează asupra capacităţii de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.
3. CUM SĂ LUAŢI
Chondro-Ritz Luaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră sau farmacistul. Discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.
Administrare orală. Adulţilor şi copiilor cu vârsta peste 12 ani doza iniţială constituie câte 6 capsule pe zi primele 3 săptămâni, ulterior tratamentul se prelungeşte cu doza de câte 4 capsule pe zi. Efectul terapeutic stabil se atinge la administrarea medicamentului nu mai puţin de 6 luni. Capsulele se administrează până la mese.
Dacă luaţi mai mult Chondro-Ritz decât trebuie
Dacă aţi luat mai multe capsule decat v-au fost prescrise, contactaţi imediat medicul sau farmacistul.
Dacă uitaţi să luaţi Chondro-Ritz
Dacă aţi uitat să luaţi o doză, luaţi-o imediat ce vă aduceţi aminte. Dacă se apropie momentul următoarei doze, nu luaţi o doză dublă, ci continuaţi să administraţi medicamentul după cum e recomandat, respectând intervalele obişnuite între prize.
Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
4. REACŢII ADVERSE POSIBILE
Ca toate medicamentele, Chondro-Ritz poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele. Au fost raportate următoarele reacţii adverse:
Mai puţin frecvente (care afectează mai puţin de 1 din 100 pacienţi): epigastralgii, greaţă, meteorism, diaree sau constipaţii.
Rare (care afectează mai puţin de 1 din 1000 pacienţi):
Reacţii alergice.
Raportarea reacţiilor adverse
Raportarea reacțiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acesta permite monitorizarea în continuare a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniștii din domeniul sănătății sunt rugați să raporteze orice reacții adverse suspectate, prin intermediul sistemului național de raportare disponibil pe site-ul oficial al Agenției Medicamentului și Dispozitivelor Medicale la următoarea adresă web: www. amed. md.
5. CUM SE PĂSTREAZĂ Chondro-Ritz
A se păstra la loc uscat, ferit de lumină, la temperatura sub 25 C.
A nu se lăsa la vederea şi îndemâna copiilor.
Nu utilizaţi acest medicament după data de expirare înscrisă pe cutie după EXP. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.
Nu aruncaţi nici un medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să aruncaţi medicamentele pe care nu le mai folosiţi. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.
6. CONŢINUTUL AMBALAJULUI ŞI ALTE INFORMAŢII
Ce conţine Chondro-Ritz
1 capsulă conţine:
substanţe active: sulfat de condroitină -200 mg, sulfat de glucozamină-250 mg. Excipienţi: Stearat de magneziu Compoziţia capsulei: indigotină-FD&Blue2, dioxid de titan, oxid galben de fier, gelatină.
Cum arată Chondro-Ritz şi conţinutul ambalajului
Capsule gelatinoase tari cu capacul şi corpul de culoare verde deschis, nr. 0.
Conţinutul capsulei: pulbere de culoare albă cu nuanţă crem.
Conţinutul ambalajului
Câte 10 capsule în blister (PVC/Al).
Câte 5 blistere în cutie de carton.
Deţinătorul certificatului de înregistrare şi fabricantul
GM Pharmaceuticals Ltd. ,
Phonichala 65, Tbilisi, 0165, Georgia.
Tel. : +995 32 2404801/02; fax: +995 32 2404803
Внимание! Не используйте информацию, представленную на этих страницах в целях диагностирования или устранения любых проблем со здоровьем, лечения болезней, или самостоятельной замены медикаментов назначенных профессиональными медицинскими работниками. Любая информация на этом сайте публикуется в информативных целях и может содержать ошибки. Просим вас руководствоваться только информацией из проспекта! Изредка информация на странице может содержать неточности: фотография несёт информативный характер и может быть изменена производителем без уведомления или содержать ошибки.