Piridostigmin comp. 60mg N10x3(Balkan)

Cod produs: 54464
Divizarea: 30
Doza concentratia: 60
Forma: comp.
Producator: Balkan Pharmaceuticals SRL, SC
Tara: Republica Moldova
eliberat doar cu rețetă!


Piridostigmin-BP 60 mg comprimate
Piridostigmină
1. Ce este Piridostigmin-BP şi pentru ce se utilizează
Piridostigmin-BP conține ca substanță activă bromura de piridostigmină ce aparţine unui grup de medicamente cunoscut ca inhibitori de colinesterază. Inhibitorii de colinesterază stopează activi tatea excesivă a colinesterazei şi în acest fel ajută la funcţionarea corectă a muşchilor. Piridostigmin-BP este folosit în tratamentul miasteniei gravis. La pacienţii care suferă de miastenia gravis muşchii devin rapid obosiţi şi slăbiţi şi, în cazurile grave, ei pot fi paralizaţi. Miastenia gravis este cauzată de activi tatea excesivă a unei proteine din corp numită colinesterază. Piridostigmin-BP este de asemenea utilizat în tratamentul unor forme rare de constipaţie (ileus paralitic) şi în cazul retenţiei de urină după o intervenție chirurgicală.
2. Ce trebuie să ştiţi înainte să utilizaţi Piridostigmin-BP
Nu utilizaţi Piridostigmin-BP
- Sunteţi alergic (hipersensibil) la piridostigmină, la bromuri sau la oricare dintre celelalte componente ale Piridostigmin-BP (acestea sunt listate la pct. 6 "Conţinutul ambalajului şi alte informaţii").
- Sunteţi constipat sau nu puteţi urina, cu excepţia cazului în care medicul dumneavoastră v-a spus să luaţi acest medicament. Aceasta datorită faptului ca Piridostigmin-BP este indicat numai pentru anumite tipuri de constipaţie şi retenţie de urină (vezi pct. 1).
Atenţionări şi precauţii &Înainte să luaţi Piridostigmin-BP, adresaţi-vă medicului dumneavoastră dacă:
- Suferiţi de astm bronşic sau alte boli de plămâni precum boala pulmonară obstructivă cronică (BPOC).

- Aţi suferit recent un infarct miocardic (obstrucție a unei artere coronare), aveţi pulsul scăzut sau orice altă afecţiune cardiacă.

- Aveți un ritm al bătăilor inimii prea scăzut sau afecțiuni ale sistemului de conducere al inimii (blocuri AV).

- Aveţi tensiune arterială scăzută.

- Aveţi ulcer stomacal.

- Aveţi epilepsie.

- Aveţi boala Parkinson.

- Aveți o activi tate crescută a glandei tiroide (hipertiroidism)

- Aveţi probleme cu rinichii.

- Suferiţi de o afecţiune denumită vagotonie (aceasta este o afecţiune în care hiper activi tatea nervului vag cauzează simptome cum ar fi ritm cardiac scăzut, hipotensiune, constipaţie, transpiraţie şi spasme musculare dureroase).

- Aţi avut o operaţie de extirpare a glandei timus.

- Aveti insuficiență renală.
Nu există nici-o evidenţă care să sugereze că Piridostigmin-BP are efecte speciale asupra pacienţilor vârstnici. Cu toate acestea pacienții vârstnici pot fi mai susceptibili la aritmiile cardiace decât pacienții adulți.
Dacă urmează să fiţi supus unei intervenţii chirurgicale
Spuneţi medicului dumneavoastră că luaţi Piridostigmin-BP. Piridostigmin-BP poate stopa efectele unor medicamente utilizate pentru relaxarea musculară în timpul operaţiei (de ex. pancuronium, vecuronium). Nevoia de Piridostigmin-BP s-ar putea reduce după timectomie. Piridostigmin-BP poate de asemenea prelungi efectul altor miorelaxante (de ex. suxametonium).
Piridostigmin-BP împreună cu alte medicamente
Vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi sau aţi luat recent orice alte medicamente, inclusiv dintre cele eliberate fără prescripţie medicală.
Acest lucru este extrem de important
, deoarece utilizarea concomitentă a mai multor medicamente poate să accentueze sau să diminueze efectul medicamentelor. &În mod special, spuneţi medicului dumneavoastră dacă luaţi oricare din următoarele medicamente:
- Medicamente cunoscute ca corticosteroizi sau alte medicamente imunosupresoare.

- Medicamente cunoscute ca antimuscarinice (de ex. atropina, hioscina). Medicamente care conțin metilceluloză.

- Medicamente împotriva infecțiilor (antibiotice aminoglicozidice).

- Medicamente utilizate pentru bătăi neregulate ale inimii (medicamente antiaritmice).

- Medicamente anestezice locale sau generale.
Piridostigmin-BP împreună cu alimente şi băuturi
Nu există restricţii legate de administrarea împreună cu alimente şi băuturi.
Sarcina şi alăptarea
Adresaţi-vă medicului dumneavoastră pentru recomandări înainte de a lua orice medicament dacă:
- Sunteţi însărcinată, credeţi că sunteţi însărcinată sau aţi planificat sarcina.

- Alăptaţi, deoarece Piridostigmin-BP se excretează în cantităţi mici în laptele mamar. Medicul dumneavoastră va decide dacă puteţi să luaţi acest medicament.
Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor
Piridostigmin-BP poate determina tulburări de vedere. Dacă acest lucru se întâmplă și în cazul dumneavostră nu conduceți și nu utilizați utilaje.
Informaţii importante privind unele componente ale Piridostigmin-BP
Aces medicament conţine lactoză. Dacă medicul dumneavoastră v-a atenţionat că aveţi intoleranţă la unele categorii de glucide, vă rugăm să-l întrebaţi înainte de a lua acest medicament.
3. Cum să utilizaţi Piridostigmin-BP
Luaţi întotdeauna Piridostigmin-BP exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră. Trebuie să discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur. Doza va depinde de boala, nevoile şi vârsta dumneavoastră după cum urmează:
Pentru miastenia gravis:
- Doza uzuală zilnică pentru adulţi este de 1-3 comprimate de PiridostigminBP (60-180 mg Piridostigmin-BP) care trebuie luată de 2-4 ori pe zi, sau o doză mărită dacă este necesar, dar numai dacă a fost recomandată de medicul dumneavoastră.
- Doza totală zilnică este de obicei între 120-1200 mg, dar pot fi necesare și doze mai mari dacă medicul dumneavostră hotărăște astfel. Doza uzuală zilnică pentru copii sub 6 ani este de 30 mg Piridostigmin-BP. Pentru copii cu vârsta cuprinsă între 6-12 ani, doza uzuală de pornire este de 1 comprimat de Piridostigmin-BP (60 mg). Doctorul va mări apoi progresiv doza până se observă ameliorarea maximă. La copii doza uzuală zilnică este cuprinsă între 30-360 mg.

- Nou-născuți: în general, se recomandă să se administreze 5 mg per os sub formă de comprimate la fiecare 4-6 ore, de fiecare dată cu 30-60 minute înainte de masă. Medicul va hotărî doza exactă pentru fiecare copil în parte. Comprimatele au nevoie de 15-30 de minute de la administrare pentru a-şi face efectul. Efectul fiecărei doze ar trebuie să dureze cam patru ore în timpul zilei şi cam şase ore noaptea. Ar trebui să încercaţi să luaţi medicamentul astfel încât el să lucreze atunci când muşchii dumneavoastră au cea mai mare nevoie, de exemplu când vă sculaţi şi cu aproximativ 30-40 de minute înainte de masă.
Pentru alte indicaţii:
- Doza uzuală zilnică pentru adulţi este de 1-4 comprimate (60-240 mg de Piridostigmin-BP) şi pentru copii de 15-60 mg, în funcţie de nevoile pacientului.
Dacă aţi utilizat mai mult Piridostigmin-BP decât trebuie
Dacă ați luat prea multe comprimate sau altcineva a luat din greşeală medicamentul dumneavoastră, adresaţi-vă imediat medicului dumneavoastră, farmacistului sau celui mai apropiat spital. Efectele supradozajului la nivelul sistemului nervos central pot să includă agitaţie, confuzie, vorbire neclară, nervozitate, iritare, halucinaţii vizuale. Pot apărea convulsii și comă.
Dacă aţi uitat să utilizaţi Piridostigmin-BP
Dacă aţi uitat să luaţi una din dozele dumneavoastră zilnice, luaţi-o imediat ce vă aduceţi aminte, şi luaţi următoarea doză la ora stabilită. Nu luaţi o doză dublă pentru a compensa doza uitată. Dacă aţi ratat mai mult de o singură doză, trebuie să vă adresaţi medicului dumneavoastră pentru a vă da sfatul adecvat. Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest produs, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
4. Reacţii adverse posibile
Ca toate medicamentele, Piridostigmin-BP poate determina reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele. Reacţiile adverse sunt prezentate conform frecvenţei de apariţie folosind următoarea convenţie: Foarte frecvente care afectează mai mult de 1 pacient din 10. Frecvente care afectează mai puţin de 1 din 10 pacienţi. Mai puţin frecvente care afectează mai puţin de 1 din 100 pacienţi. Rare care afectează mai puţin de 1 din 1000 pacienţi. Foarte rare care afectează mai puţin de 1 din 10000 pacienţi. Cu frecvenţă necunoscută care nu poate fi estimată din datele disponibile. Vă rugăm să-i spuneţi medicului dumneavoastră dacă aveţi oricare dintre următoarele reacţii adverse care pot să apară în timpul tratamentului cu Piridostigmin-BP: Reacții adverse raportate au fost: Reacții adverse rare (care afectează mai puţin de 1 din 1000 pacienţi): - urticarie (dispare de regulă după încetarea tratamentului). Reacții adverse cu frecvență necunoscută (care un poate fi estimată din datele disponibile): - tulburări de vedere (mioză, tulburări de acomodare, vedere încețoșată), lăcrimare excesivă; - frecvența bătăilor inimii prea mică sau prea mare (bradicardie/tahicardie), blocaj al sistemului de conducere al inimii (bloc atrio-ventricular); - stare de leșin cu pierdere de cunoștiință (sincopă); - tensiune arterială scăzută; - secreție de mucus crescută la nivelul căilor aeriene combinată cu spasm al căilor aeriene (bronhoconstricție); - greață, vomă, diaree, crampe stomacale, durere şi disconfort abdominal, salivație excesivă; - transpirații în exces; - slăbiciune musculară accentuată, tremurături, crampe muscular; - tonus muscular crescut; - nevoia urgentă de a urina; - hipersensibilitate de droguri; - angină Prinzmetal; - bufeuri, hipotensiune; - urticarie. Dacă sunteţi îngrijoraţi de oricare din aceste reacţii adverse, vă rugăm să vă adresaţi medicului dumneavoastră sau farmacistului. Raportarea reacţiilor adverse Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Acestea includ orice posibile reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. De asemenea, puteţi raporta reacţiile adverse direct prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale: www. amed. md sau e-mail: farmacovigilenta@amed. md. Raportând reacţiile adverse, puteţi contribui la furnizarea de informaţii suplimentare privind siguranţa acestui medicament. 5. Cum se păstrează Piridostigmin-BPA nu se lăsa la vederea și îndemâna copiilor. Medicamentul este higroscopic. A se păstra în ambalaj închis, ferit de lumina și umiditate la temperaturi sub 25 °С.
Nu utilizaţi acest medicament după data de expirare înscrisă pe cutie/blister sau mai mult de 3 luni după deschiderea flaconului. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective. Nu aruncaţi niciun medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. &Întrebaţi farmacistul cum să eliminaţi medicamentele care nu vă mai sunt necesare. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului. 6. Conţinutul ambalajului şi alte informaţii
Ce conţine Piridostigmin-BP
- Substanţa activă este bromură de piridostigmină. Fiecare comprimat Piridostigmin-BP conţine bromură de piridostigmină 60 mg. - Celelalte componente sunt: Povidonă K 25 (Kollidon K 25), siliciu coloidal anhidru, celuloza microcristalină. Cum arată Piridostigmin-BP şi conţinutul ambalajului Piridostigmin-BP se prezintă sub formă de comprimate rotunde de culoare albă sau albă cu nuanţă gălbuie, biconvexe, cu aspect uniform, structura compactă şi omogenă, cu incrustaţie "BP" pe una din feţe. Se admite o marmoritate pe suprafaţa comprimatelor. Medicamentul este disponibil în cutie cu 1 sau 3 blistere din Al/PVC a câte 10 comprimate sau flacoane a cîte 10, 20 sau 30 comprimate. Deţinătorul certificatului de înregistrare SC Balkan Pharmaceuticals SRL str. N. Grădescu, 4, MD-2002, mun. Chișinău, Republica Moldova Fabricantul SC Balkan Pharmaceuticals SRL str. N. Grădescu, 4, MD-2002, mun. Chișinău, Republica Moldova

Atenționare! Nu trebuie să folosiți informațiile prezente în aceste pagini, în scopul diagnosticării sau tratării oricăror probleme de sănătate sau de înlocuire a medicamentelor și a tratamentelor prescrise de personalul medical autorizat. Toate informațiile din acest site sunt publicate cu scop informativ și pot conține unele erori, vă rugăm să vă ghidați doar după informația din prospect! Rareori informația de pe pagină poate conţine inadvertenţe: fotografia are caracter informativ şi poate, fi modificat de către producător fără preaviz sau pot conţine erori.

Vezi descrierea completă
Preț produs în pct: 1377
Cod produs: 61987
Top sezon Oferte Speciale RECOMANDĂM Produse vizualizate
Top sezon
Top sezon
Preț produs în pct: 4
Cod produs: 42909
Top sezon
Cod produs: 21683
Top sezon
Preț produs în pct: 6
Cod produs: 42966
Oferte Speciale
NEW
Promoție
Preț produs în pct: 1068
Cod produs: 64289
RECOMANDĂM
Promoție
Preț produs în pct: 255
Cod produs: 61836
Capsule Anti-Age: Colagen, Acid Hialuronic și Carcinină
În lupta împotriva semnelor îmbătrânirii, inovațiile din domeniul cosmetologiei și nutriției oferă soluții tot mai eficiente și accesibile. Printre aceste soluții, capsulele Anti-Age cu Colagen, Acid Hialuronic și Carcinina se numără printre cele mai populare și apreciate suplimente. Ele promit nu doar o piele mai fermă și mai elastică, dar și o îmbunătățire a sănătății generale a țesuturilor. Haideți să explorăm împreună cum funcționează aceste ingrediente și ce beneficii aduc ele.