Herbion® Ivy comp. de supt. 35mg N8x2 TVA20 (KRKA)

Cod produs: 59139
Top sezon
Divizarea: 16
Doza concentratia: 35
Forma: comp. de supt
Producator: KRKA d.d., Novo mesto
Tara: Slovenia
Stoc: suficient
76 94 lei
(-9%)
69 68 lei
Beneficii:
6 puncte de loialitate
Livrare gratuită
Caută în farmacii

Herbion® Ivy comp. de supt. 35mg N8x2

 

Citiţi cu atenţie şi în întregime acest prospect, deoarece conţine informaţii importante pentru dumneavoastră.

Luaţi întotdeauna acest medicament conform indicaţiilor din acest prospect sau indicaţiilor medicului dumneavoastră sau farmacistului.

• Păstraţi acest prospect. S-ar putea să fie necesar să-l recitiţi.

• întrebaţi farmacistul dacă aveţi nevoie de mai multe informaţii sau recomandări.

• Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Acestea includ orice posibile reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. Vezi pct. 4.

• Dacă după 7 zile nu vă simţiţi mai bine sau vă simţiţi mai rău, trebuie să vă adresaţi unui medic.

 

1. CE ESTE HERBION IVY Şl PENTRU CE SE UTILIZEAZĂ

Herbion Ivy conţine extract uscat din frunză de iederă.

Herbion Ivy este un medicament din plante, utilizat ca expectorant în tuşea productivă la adulţi, adolescenţi şi copii cu vârsta de 6 ani şi peste.

 

2. CE TREBUIE SĂ ŞTIŢI ÎNAINTE SĂ LUAŢI HERBION IVY

Nu luaţi Herbion Ivy

• dacă sunteţi alergic la extractul din frunză de iederă, la alte plante din familia Araliaceae (iederă) sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament (enumerate la pct. 6).

Nu administraţi acest medicament copiilor cu vârsta sub 2 ani, din cauza riscului de agravare a simptomelor respiratorii asociate cu medicamente pentru tuse, care acţionează prin subţierea mucusului din tractul respirator.

 

Atenţionări şi precauţii

Discutaţi cu medicul sau farmacistul înainte de a lua Herbion Ivy.

 

• Dacă apar dificultate de respiraţie, febră sau spută purulentă (care conţine puroi), trebuie să vă adresaţi medicului dumneavoastră sau farmacistului.


• Dacă simptomele nu se îmbunătăţesc după 7 zile de la utilizarea medicamentului, trebuie să vă adresaţi medicului dumneavoastră.

 

• Nu este recomandat să luaţi acest medicament cu alte medicamente care suprimă tuşea (antitusive, cum ar fi codeina sau dextrometorfanul) fără recomandări medicale.

 

• Dacă aveţi probleme la stomac (gastrită, ulcer la stomac), medicamentul trebuie utilizat cu precauţie.

 

Copii şi adolescenţi

Nu administraţi Herbion Ivy pastile la copiii cu vârsta sub 2 ani. Utilizarea Herbion Ivy pastile la copiii cu vârsta cuprinsă între 2 şi 5 ani nu este recomandată, deoarece această formă farmaceutică nu permite ajustarea dozei. La această grupă de vârstă este recomandată utilizarea formei farmaceutice sirop.

 

Herbion Ivy împreună cu alte medicamente

Spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi, aţi luat recent sau s-ar putea să luaţi orice alte medicamente.

Nu există date privind influenţa extractului uscat din frunză de iederă asupra acţiunii altor medicamente.

 

Sarcina, alăptarea

Dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, credeţi că aţi putea fi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă, adresaţi-vă medicului sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament.

Herbion Ivy nu este recomandat în timpul sarcinii şi alăptării, deoarece nu există date suficiente privind utilizarea extractului din frunză de iederă la gravide şi femei care alăptează.

 

Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor

Nu s-au efectuat studii privind efectele asupra capacităţii de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.

 

Herbion Ivy conţine izomalt (E953) şi butilhidroxianisol (E320)

Dacă medicul dumneavoastră v-a spus că aveţi intoleranţă la unele categorii de glucide, adresaţi-vă medicului dumneavoastră înainte de a lua acest medicament. Butilhidroxianisolul (E320) poate provoca reacţii localizate pe piele (de exemplu, dermatită de contact) sau iritaţie a ochilor şi a mucoaselor.

 

3. CUM SĂ LUAŢI HERBION IVY

Utilizaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum v-a spus medicul sau farmacistul dumneavoastră. Discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.

 

Doza uzuală pentru adulţi, vârstnici şi adolescenţi cu vârsta

de 12 ani şi peste este de 1 pastilă de trei ori pe zi.

 

Utilizarea la copii

Doza uzuală pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 6 şi 11

ani este de 1 pastilă de două ori pe zi.

 

Dizolvaţi pastila în gură. Nu luaţi pastilele imediat înainte sau în timpul meselor.

 

Beţi multă apă sau alte băuturi calde, fără cofeină, în timp ce luaţi Herbion Ivy.

 

Dacă simptomele persistă mai mult de o săptămână în timpul utilizării acestui medicament, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

 

Dacă luaţi mai mult Herbion Ivy decât trebuie

Nu luaţi doze mai mari decât cele recomandate. Administrarea unor doze mai mari decât cele recomandate


(mai mult decât dublul dozei zilnice) poate determina greaţă, vărsături, diaree şi agitaţie. Tratamentul este simptomatic.

 

Dacă uitaţi să luaţi Herbion Ivy

Nu luaţi o doză dublă, pentru a compensa doza uitată.

 

Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

 

4. REACŢII ADVERSE POSIBILE

Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.

 

Cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile)

• greaţă, vărsături, diaree,

• reacţie alergică manifestată sub formă de urticarie, erupţii trecătoare pe piele şi dificultate la respiraţie (dispnee)

• reacţie alergică severă (reacţie anafilactică), care se poate manifesta cu umflare a gurii, limbii, feţei şi / sau gâtului, dificultăţi la respiraţie sau înghiţire (senzaţie de apăsare în piept sau respiraţie şuierătoare).

 

Dacă apare vreo reacţie alergică, întrerupeţi administrarea medicamentului şi adresaţi-vă medicului dumneavoastră.

 

Raportarea reacţiilor adverse

Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Acestea includ orice posibile reacţii adverse nemenţionate în acest prospect.

 

5. CUM SE PĂSTREAZĂ HERBION IVY

Nu lăsaţi acest medicament la vederea şi îndemâna copiilor.

Nu utilizaţi acest medicament după data de expirare înscrisă pe ambalaj, după EXP. Data de expirare se referă ta ultima zi a lunii respective.

A nu se păstra la temperaturi peste 25°C.

A se păstra în ambalajul original, pentru a fi protejat de umiditate.

Nu aruncaţi niciun medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. întrebaţi farmacistul cum să aruncaţi medicamentele pe care nu le mai folosiţi. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.

 

6. CONŢINUTUL AMBALAJULUI Şl ALTE INFORMAŢII

Ce conţine Herbion Ivy

• Substanţa activă este extractul uscat din frunză de iederă. Fiecare pastilă conţine extract uscat din frunză de iederă 35 mg (Hedera helix L., folium) (57,5:1).

Solvent de extracţie: alcool etilic 30% (m/m).

• Celelalte componente sunt izomalt (E953), acid citric, (E330), aromă naturală caramel (propilen glicol (E1520)), aromă naturală de citrice (butilhidroxianisol (E320)), sucraloză (E955) şi ulei de mentă. Vezi pct. 2 “Herbion Ivy conţine izomalt (E953) şi butilhidroxianisol (E320)”.

Cum arată Herbion Ivy şi conţinutul ambalajului

Pastile rotunde, cu margini teşite şi o suprafaţă neregulată, de culoare brun deschis până la brun. Este permisă prezenţa particulelor de culoare galbenă până la brună, a unor pete mai deschise la culoare, bulelor de aer şi marginilor uşor zimţate.

 

Pastilele sunt disponibile în cutii cu 16 pastile în blistere.

Fiecare blister conţine 8 pastile.

 

Deţinătorul certificatului de înregistrare

KRKA, d.d., Novo mesto,

Smarjeska cesta 6,8501 Novo mesto, Slovenia

 

Fabricantul

KRKA, d.d., Novo mesto,

Smarjeska cesta 6,8501 Novo mesto, Slovenia

Atenționare! Nu trebuie să folosiți informațiile prezente în aceste pagini, în scopul diagnosticării sau tratării oricăror probleme de sănătate sau de înlocuire a medicamentelor și a tratamentelor prescrise de personalul medical autorizat. Toate informațiile din acest site sunt publicate cu scop informativ și pot conține unele erori, vă rugăm să vă ghidați doar după informația din prospect! Rareori informația de pe pagină poate conţine inadvertenţe: fotografia are caracter informativ şi poate, fi modificat de către producător fără preaviz sau pot conţine erori.

Vezi descrierea completă
Produsul este in stoc in farmaciile marcate cu , iar farmaciile marcate cu nu este in stoc.
Top sezon
Top sezon
Preț produs în pct: 7
Cod produs: 45493
Top sezon
Preț produs în pct: 391
Cod produs: 56016
Top sezon
Preț produs în pct: 537
Cod produs: 58603
Top sezon
Preț produs în pct: 3
Cod produs: 12252
Top sezon
Preț produs în pct: 6
Cod produs: 11304
Oferte Speciale
Promoție
Preț produs în pct: 6719
Cod produs: 58043
Promoție
Preț produs în pct: 2377
Cod produs: 58042
Promoție
Preț produs în pct: 628
Cod produs: 52542
Promoție
Preț produs în pct: 646
Cod produs: 50379
RECOMANDĂM
Promoție
Preț produs în pct: 2377
Cod produs: 58042
Top sezon
Preț produs în pct: 331
Cod produs: 38805
Top sezon
Preț produs în pct: 537
Cod produs: 58603
Crampele musculare
Ce sunt crampele musculare?Crampele musculare reprezintă contracțiile involuntare, prelungite și dureroase a unui mușchi sau a unui grup muscular. Există mai multe tipuri de crampe, în dependență de cauzele apariției lor. Ele pot fi provocate de suprasolicitarea mușchilor în timpul unui efort fizic sau dimpotrivă dacă un mușchi stă mult timp inactiv. La fel de influentă este și deshidratarea, dieta săracă în minerale, insuficienţa renală, insuficienţa circulatorie, vârsta, chiar și anumite medicamente pot provoca aceste contracții musculare.