Antalcol comp.500mg N50

Cod produs: 59066
Divizarea: 50
Doza concentratia: 500
Forma: comp.
Producator: Sintofarm SA, SC
Tara: Romania
eliberat doar cu rețetă!

ANTALCOL500 mg, comprimate

Disulfiram

1. Ce este Antalcol şi pentru ce se utilizează

Antalcol conţine o substanţă activă numită disulfiram care face parte din clasa medicamentelor utilizate în tratamentul dependenţei de alcool.

2. Ce trebuie să ştiţi înainte să luaţi Antalcol

Nu luaţi Antalcol :

- dacă sunteţi alergic la disulfiram sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament (enumerate la punctul 6)

- dacă aveţi insuficienţă hepatică

- dacă aveţi insuficienţă renală

- dacă aveţi insuficienţă respiratorie severă

- dacă aveţi diabet zaharat

- dacă aveţi o boală psihică şi aveţi intenţii de a vă face rău

- dacă aveţi epilepsie

- dacă aţi avut accident vascular cerebral.

- dacă aveţi o afectare a funcţiei cardiace (cum sunt insuficienţă cardiacă, boli coronariene, hipertensiune arterială)

- dacă aveţi intoleranţă la unele categorii de glucide

Nu trebuie niciodată administrat în boli cu afectarea stării de conştienţă.

Atenţionări şi precauţii

Înainte să luaţi Antalcol, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Disulfiram trebuie administrat numai la pacienţii care nu au consumat băuturi alcoolice şi nu au utilizat medicamente care conţin etanol în ultimele 24 ore.

Nu se administrează fără consimţământul dumneavoastră.

Medicamentul trebuie administrat după un examen medical complet (clinic şi biologic).

Antalcol determină o reacţie severă dacă este consumat concomitent cu orice fel de formă de alcool, inclusive cel din alimente. În cazuri uşoare reacţia se poate manifesta prin înroşirea feţei, greaţă, vărsături, senzaţie de rău, bătăi rapide ale inimii, scăderea tensiunii arteriale; manifestările apar în 10 minute de la ingestia de alcool şi se menţin o jumătate de oră până la mai multe ore. Au fost raportate cazuri de reacţii severe manifestate prin colaps cardiovascular, moarte subită, tulburări de ritm cardiac, durere intensă de inimă, atac de cord, deprimare respiratorie şi chiar accidente neurologice (edem cerebral, hemoragie meningeană).

Nu trebuie să consumaţi nici o formă de alcool în timpul tratamentului şi 2 săptămâni după întreruperea lui.

Medicamentul se va administra cu prudenţă în afecţiuni tiroidiene.

Antalcol împreună cu alte medicamente

Spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi, aţi luat recent sau s-ar putea să luaţi orice alte medicamente.

În mod special spuneţi medicului dumneavoastră dacă luaţi:

- antidepresive triciclice – folosite pentru tratarea unor afecţiuni psihice;

- fenitoină, diazepam şi clordiazepoxidului;

- medicamente care deprimă sistemul nervos central;

- metronidazol, izoniazidă sau paraldehidă;

- warfarină – folosit pentru prevenirea formării cheagurilor de sânge. Medicul dumneavoastră va dori să vă facă teste de sânge periodice.

Sarcina şi alăptarea

Dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, credeţi că aţi putea fi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă, adresaţivă

medicului sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament.

Utilizarea Antalcol este contraindicată în timpul sarcinii.

Nu se cunoaşte dacă disulfiram se excretă în laptele matern. În timpul tratamentului cu disulfiram nu se recomandă alăptarea.

Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor

Utilizarea Antalcol este asociată cu utilizarea disulfiram, mai ales la începutul tratamentului, care poate afecta capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje

Antalcol conţine lactoză. Dacă medicul dumneavoastră v-a atenţionat că aveţi intoleranţă la unele categorii de glucide, vă rugăm să-l întrebaţi înainte de a lua acest medicament.

3. Cum să luaţi Antalcol

Luaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum v-a spus medicul sau farmacistul. Discutaţi cu medical dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.

Doza recomandată este de un comprimat Antalcol 500 mg (500 mg disulfiram) pe zi timp de 1 – 2 săptămâni.

Pentru tratamentul de întreţinere doza recomandată este de un comprimat Antalcol 500 mg (500 mg disulfiram) o dată la 2 zile.

Tratamentul cu disulfiram se începe obligatoriu în spital şi se face sub supraveghere medicală şi cu acordul dumneavoastră.

Dacă luaţi mai mult Antalcol decât trebuie

Contactaţi imediat medicul dacă aţi luat o doză mai mare decât trebuie!

În caz de supradozaj prin nerespectarea dozelor terapeutice se face tratament cu hiposulfit de sodiu sau de magneziu, injectabil intravenos 10 ml soluţie 10 % sau intramuscular 5 ml soluţie 10 %.

Supradozajul asociat disulfiram – etanol determină comă sau sindrom confuzional, colaps cardiovascular, complicaţii neurologice. Se recomandă tratament simptomatic şi de susţinere.

Dacă uitaţi să luaţi Antalcol

Luaţi doza pe care aţi uitat-o imediat ce v-aţi adus aminte. Dacă mai este puţin timp până când trebuie să vă administraţi următoarea doză, nu o mai luaţi pe cea pe care aţi uitat-o, urmându-vă programul obişnuit.

Nu luaţi o doză dublă pentru a compensa doza uitată.

Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

4. Reacţii adverse posibile

Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.

Următoarele reacţii adverse au fost raportate la administrarea de disulfiram:

- somnolenţă şi oboseală la începutul tratamentului;

- senzaţie de gust metalic,

- miros fetid al gurii,

- tulburări gastro-intestinale;

- durere de cap,

- miros neplăcut la pacienţii cu colostomie,

- amorţeală, înţepături şi furnicături la nivelul extremităţilor,

- inflamaţia nervului optic,

- tulburări de memorie,

- confuzie,

- reacţii psihotice,

- rareori, hepatită (s-au raportat cazuri de hepatită fulminantă);

- incapacitatea de a obţine o erecţie,

- scăderea apetitului sexual,

- reacţii alergice cutanate.

Reacţii adverse datorate asocierii disulfiram – etanol:

- înroşirea feţei, greaţă, vărsături, senzaţie de rău, bătăi rapide ale inimii, scăderea tensiunii arteriale;

- reacţii mai severe - colaps cardiovascular, moarte subită, tulburări de ritm, crize anginoase, atac de cord, deprimare respiratorie, chiar accidente neurologice (edem cerebral, hemoragie meningeană).

Raportarea reacţiilor adverse

Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Acestea includ orice reacţii adverse nemenţionate în acest prospect.

5. Cum se păstrează Antalcol

Nu lăsaţi acest medicament la vederea şi îndemâna copiilor.

Nu utilizaţi acest medicament după data de expirare înscrisă pe cutie, după EXP. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective.

A se păstra la temperaturi sub 25°C, în ambalajul original.

Nu aruncaţi niciun medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să aruncaţi medicamentele pe care nu le mai folosiţi. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.

6. Conţinutul ambalajului şi alte informaţii

Ce conţine Antalcol

- Substanţa activă este disulfiram. Fiecare comprimat conţine disulfiram 500 mg.

- Celelalte componente sunt: lactoză monohidrat, amidon de porumb, povidonă K 30, acid stearic, laurilsulfat de sodiu, talc, stearat de magneziu.

Cum arată Antalcol şi conţinutul ambalajului

Comprimate neacoperite, cu margini intacte, suprafaţă plană, cu diametrul de 13 mm.

Cutie cu un flacon din polietilenă cu 30 comprimate

Cutie cu un flacon din polietilenă cu 50 comprimate

Cutie cu 5 blistere PVC/Al a câte 10 comprimate

Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă şi fabricantul

S.C. Sintofarm S.A.

Str. Ziduri între Vii, nr. 22, Sector 2, Bucureşti, România

Atenționare! Nu trebuie să folosiți informațiile prezente în aceste pagini, în scopul diagnosticării sau tratării oricăror probleme de sănătate sau de înlocuire a medicamentelor și a tratamentelor prescrise de personalul medical autorizat. Toate informațiile din acest site sunt publicate cu scop informativ și pot conține unele erori, vă rugăm să vă ghidați doar după informația din prospect! Rareori informația de pe pagină poate conţine inadvertenţe: fotografia are caracter informativ şi poate, fi modificat de către producător fără preaviz sau pot conţine erori.

Vezi descrierea completă
Top sezon
Top sezon
Preț produs în pct: 36
Cod produs: 61752
NEW
Top sezon
Preț produs în pct: 495
Cod produs: 64295
Top sezon
Cod produs: 12123
Top sezon
Preț produs în pct: 135
Cod produs: 61896
Oferte Speciale
Promoție
Preț produs în pct: 604
Cod produs: 52542
RECOMANDĂM
Top sezon
Preț produs în pct: 536
Cod produs: 58603
Promoție
Preț produs în pct: 255
Cod produs: 61836
Produse vizualizate
Capsule Anti-Age: Colagen, Acid Hialuronic și Carcinină
În lupta împotriva semnelor îmbătrânirii, inovațiile din domeniul cosmetologiei și nutriției oferă soluții tot mai eficiente și accesibile. Printre aceste soluții, capsulele Anti-Age cu Colagen, Acid Hialuronic și Carcinina se numără printre cele mai populare și apreciate suplimente. Ele promit nu doar o piele mai fermă și mai elastică, dar și o îmbunătățire a sănătății generale a țesuturilor. Haideți să explorăm împreună cum funcționează aceste ingrediente și ce beneficii aduc ele.