Neuro caps. 400mg N10x3 (Eurofarmaco)

Cod produs: 45880
Divizarea: 30
Doza concentratia: 400
Forma: caps.
Producator: Eurofarmaco SA, ICS
Tara: Republica Moldova
eliberat doar cu rețetă!
NEURO 400

capsule
 
DENUMIREA COMERCIALĂ

NEURO 400
 
DCI-ul substanţei active

Piracetamum
 
COMPOZIŢIA

1 capsulă conţine:
substanţa activă: piracetam-400 mg;
excipienți: lactoză monohidrat, amidon de porumb, stearat de magneziu.
 
FORMA FARMACEUTICĂ

Capsule.
 
DESCRIEREA MEDICAMENTULUI

Capsule operculate de formă cilindrică, cu capete emisferice, cu suprafaţa netedă, lucioasă.
Culoarea capsulei: Corpul de culoare roșie şi capacul-gri (pentru doza 400 mg piracetam)Aspectul conţinutului capsulei: pulbere de culoare albă, cu miros caracteristic.
 
GRUPA FARMACOTERAPEUTICĂ şi codul ATC

Psihoanaleptice. Alte psihostimulante şi nootrope, N06BX03.
 
PROPRIETĂŢILE FARMACOLOGICE

Proprietăţi farmacodinamice

Piracetamul manifestă acţiune antihipoxică, nootropă şi vasodilatatoare. Activează procesele metabolice în creier prin intensificarea metabolismului energetic şi proteic, accelerează utilizarea glucozei de către celule şi mărirea rezistenţei lor la hipoxie, îmbunătăţeşte transmiterea impulsurilor nervoase în neuronii SNC, ameliorează circulaţia sanguină regională în zona ischemică.
 
Proprietăţi farmacocinetice

Absorbţie.

După administrarea orală, piracetamul este absorbit rapid şi aproape complet din tractul gastrointestinal. Biodisponibilitatea este de aproximativ 100%. Concentraţia plasmatică maximă este atinsă după 30-60 minute.
Distribuţie.

Volumul de distribuţie este de aproximativ 0,7 l/kg. Piracetamul difuzează în toate ţesuturile, exceptând ţesutul adipos, traversează bariera fetoplacentară şi membranele de dializă.
Metabolism.

Piracetamul nu se metabolizează în organism.
Eliminare.

Timpul de înjumătăţire plasmatică este de 4-5 ore în plasmă şi 6-8 ore în lichidul cefalorahidian. După administrarea unei doze unice, 91% din doză se elimină în decurs de 24 - 30 ore. Fracţia de piracetam excretată urinar este proporţională cu doza administrată.
 
INDICAŢII TERAPEUTICE

Sindromul psiho-organic (probleme de memorie, tulburări de atenție, lipsa motivației, scăderea puterii de concentrare); tulburări de echilibru și orientare; tratament adjuvant în dislexie, la copii cu greutatea mai mare de 30 kg (începând cu vârsta de 8 ani), contracții musculare (mioclonii) de origine corticală.
 
DOZE ŞI MOD DE ADMINISTRARE

Intern.
 
Adulţi

Sindromul psiho-organic

Doza zilnică recomandată în prima săptămână de tratament este 4,8 g (12 capsule Neuro 400 mg sau 6 capsule Neuro 800 mg) apoi se recomandă câte 1,2-2,4 g piracetam (3-6 capsule Neuro 400 mg sau 3 capsule Neuro 800 mg) administrată în 2-3 prize. Durata tratamentului constituie 1-3 luni.
Tulburări de echilibru și orientare

Doza zilnică recomandată este de 2,4-4,8 g piracetam (6-12 capsule Neuro 400 mg sau 3-6 capsule Neuro 800 mg) administrată în 2-3 prize. Durata tratamentului constituie 1-3 luni.
Mioclonii de origine corticală

Se începe cu o doză de 7,2 g piracetam/zi, crescând doza cu 4,8 g piracetam la un interval de 3-4 zile, putându-se ajunge până la o doză maximă de 24 g piracetam/zi, administrată în 2-3 prize. Tratamentul cu piracetam se va continua atât timp cât manifestările inițiale de origine cerebrală persistă.
 
Copii

Sindromul psiho-organic

Câte 3,2 g piracetam (8 capsule Neuro 400 mg sau 4 capsule Neuro 800 mg) administrat în 2 prize.
Dislexie

Copiilor peste 8 ani și adolescenților doza zilnică recomandată este de 3,2 g piracetam (8 capsule Neuro 400 mg sau 4 capsule Neuro 800 mg) administrată în 2 prize.
 
REACŢII ADVERSE

Frecvenţa reacţiilor adverse este determinată în următorul mod conform convenției MedDRA: foarte frecvente (≥ 1/10), frecvente (≥1/100 şi <1/10), mai puţin frecvente (≥1/1000 şi <1/100), rare (≥1/10000 şi <1/1000), foarte rare (<1/10000); cu frecvenţă necunoscută (care nu pot fi estimate din datele disponibile).
Tulburări ale sistemului nervos: frecvente - nervozitate; mai puțin frecvente - stare de nelinişte, somnolență, astenie; rare - iritabilitate, anxietate, comportament agresiv, tremor, cefalee, hiperexcitabilitate şi creşterea activi tăţii motorii.
Tulburări gastrointestinale: rare - vărsături, diaree, dureri epigastrice.
Tulburări metabolice și de nutriție: frecvente - creştere în greutate.
Tulburări vasculare: rare - scăderea sau creşterea tensiunii arteriale.
Tulburări cutanate și ale țesutului subcutanat: rare-dermatită, prurit, urticărie.
 
CONTRAINDICAŢII

Hipersensibilitate la piracetam.
Hemoragie cerebrală, insuficienţă renală severă, copii cu vârsta sub 3 ani.
 
SUPRADOZAJ

Simptome: dereglări dispeptice, dureri epigastrice, scaun cu sânge.
Tratament: inducerea vomei sau lavaj gastric, hemodializă, terapie simptomatică.
 
ATENŢIONĂRI ŞI PRECAUŢII SPECIALE DE UTILIZARE

În tratamentul de durată se recomandă monitorizarea funcţiilor hepatice, renale şi a hemogramei. Datorită efectului de inhibare a agregării plachetare se recomandă prudenţă în cazul administrării la pacienţii cu tulburări de coagulare, la care urmează să se efectueze intervenţii chirurgicale majore sau cu hemoragie severă. La bolnavii cu mioclonii tratamentul nu trebuie întrerupt brusc, deoarece poate declanşa mioclonii sau convulsii generalizate. La pacienţii cu hipertiroidie, utilizarea piracetamului necesită precauţii speciale din cauza riscului de creştere a efectelor centrale (tremor, nelinişte, tulburări ale somnului, confuzie). Acest produs medicamentos conţine lactoză. Pacienţii cu afecţiuni ereditare rare de intoleranţă la galactoză, deficit de lactază (Lapp) sau sindrom de malabsorbţie la glucoză-galactoză nu trebuie să utilizeze acest medicament.
Administrarea în sarcină şi perioada de alăptare

Preparatul este contraindicat în perioada de sarcină și alăptare.
Influenţa asupra capacităţii de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje

Se administrează cu precauţie persoanelor ce conduc autovehicule sau exercită activi tăţi, ce necesită concentrarea sporită a atenţiei şi reacţii psihomotorii rapide.
 
INTERACŢIUNI CU ALTE MEDICAMENTE, ALTE TIPURI DE INTERACŢIUNI Administrarea concomitentă cu hormoni tiroidieni (T3 + T4) poate să potenţeze efectele la nivel SNC: confuzie, iritabilitate, nelinişte şi tulburări ale somnului. Administrarea concomitentă cu medicamente care stimulează SNC poate creşte efectele acestora, iar cu neurolepticele poate duce la creşterea riscului de dischinezie. Potenţează acţiunea remediilor nootrope, adaptogene, hipotensive, deprimante ale SNC (inclusiv a etanolului). Măreşte toleranţa remediilor antipsihotice şi antidepresivelor triciclice. Reduce efectul remediilor hipertensive.
Incompatibilităţi

Toate componentele sunt farmaceutic compatibile.
 
PREZENTARE, AMBALAJ

Capsule 400 mg . Câte 60 sau 30 capsule în flacon. Câte 1 flacon împreună cu instrucţiunea pentru administrare în cutie de carton.
 
PĂSTRARE

A se păstra la temperaturi sub 25 C.
A se păstra în ambalajul original, pentru a fi protejat de lumină şi umiditate.
A nu se lăsa la îndemâna şi vederea copiilor!
 
TERMEN DE VALABILITATE 3 ani.
A nu se utiliza după data de expirare indicată pe ambalaj.
 
STATUTUL LEGAL

Cu prescripţie medicală.
 
DEȚINĂTORUL CERTIFICATULUI DE ÎNREGISTRARE

Î. C. S. EUROFARMACO S. A. ,
Republica Moldova.
 
NUMELE ȘI ADRESA PRODUCĂTORULUI

Î. C. S. EUROFARMACO S. A. ,
str. Vadul lui Vodă, 2,
MD-2023, mun. Chişinău,
Republica Moldova,
tel. / fax: (+373) 22 49 76 20


Atenționare! Nu trebuie să folosiți informațiile prezente în aceste pagini, în scopul diagnosticării sau tratării oricăror probleme de sănătate sau de înlocuire a medicamentelor și a tratamentelor prescrise de personalul medical autorizat. Toate informațiile din acest site sunt publicate cu scop informativ și pot conține unele erori, vă rugăm să vă ghidați doar după informația din prospect! Rareori informația de pe pagină poate conţine inadvertenţe: fotografia are caracter informativ şi poate, fi modificat de către producător fără preaviz sau pot conţine erori.

Vezi descrierea completă
Preț produs în pct: 1377
Cod produs: 61987
Top sezon
Top sezon
Preț produs în pct: 13
Cod produs: 11304
Top sezon
Preț produs în pct: 5
Cod produs: 51905
Oferte Speciale
Promoție
Top sezon
Preț produs în pct: 618
Cod produs: 46542
Promoție
Preț produs în pct: 1270
Cod produs: 55596
RECOMANDĂM
Capsule Anti-Age: Colagen, Acid Hialuronic și Carcinină
În lupta împotriva semnelor îmbătrânirii, inovațiile din domeniul cosmetologiei și nutriției oferă soluții tot mai eficiente și accesibile. Printre aceste soluții, capsulele Anti-Age cu Colagen, Acid Hialuronic și Carcinina se numără printre cele mai populare și apreciate suplimente. Ele promit nu doar o piele mai fermă și mai elastică, dar și o îmbunătățire a sănătății generale a țesuturilor. Haideți să explorăm împreună cum funcționează aceste ingrediente și ce beneficii aduc ele.