Enapril-H10 comp.10 mg + 25 mg N20x3 (Balkan)
Код товара: 49932
Enapril-H 10
Enapril-H 20
comprimateDenumirea comerciala
Enapril-H10 Enapril-H20 DCI-ul substanţei activeEnalaprilum Hydrocholrothiazidum
COMPOZIŢIAEnapril-HI 6
1 comprimat conţine:substanţa activă: enalapril (sub formă de maleat de enala-pril) 10 mg şi hidroclorotiazidă 12,5 mg.
excipienţi: stearat de magneziu, crospovidonă, Ludipress®
(lactoză, polividonă, crospovidonă).
sau
substanţa activâ: enalapril (sub formă de maleat de enalapril) 10 mg şi hidroclorotiazidă 25 mg. excipienţi: stearat de magneziu, crospovidonă, Ludipress® (lactoză, polividonă, crospovidonă).
Enapril-H20substanţa activâ: enalapril (sub formă de maleat de enalapril) 20 mg şi hidroclorotiazidă 12,5 mg. excipienţi: stearat de magneziu, crospovidonă, Ludipress® (lactoză, polividonă, crospovidonă). FORMA FARMACEUTICA
Comprimate. DESCRIEREA MEDICAMENTULUI
Comprimate de culoare albă sau albă cu nuanţă gălbuie, formă pătrată, structura compactă şi omogenă, cu o linie de divizare şi incrustaţie"BP" pe o parte a comprimatului, cu muchii teşite, suprafaţa laterală cu margini rotunjite.
GRUPA FARMACOTERAPEUTICĂ şi codul АТС
Inhibitori ACE şi diuretice, combinaţii. Cod АТС: C09B A02.
PROPRIETĂŢILE FARMACOLOGICE
Proprietăţi farmacodinamiceEnapril-H este o combinaţie de inhibitor al enzimei de conversie a angiotensinei (maleat de enalapril) şi un diuretic (hidroclorotiazidă). Enalapriluţeste un inhibitor al enzimei de conversie a angiotensinei. în organism este rapid meta- bolizat în enalaprilat, care este un inhibitor potent al enzimei de conversie a angiotensinei.
Principalele efecte ale inhibiţiei enzimei de conversie a angiotensinei sunt: reducerea concentraţiilor angiotensinei II şi aldosteronului în sângele circulant, inhibiţia activi tăţii angiotensinei II tisulare, eliberare crescută de renină, stimularea sistemului vasodepresor kalikrein-kininic, supresia sistemului nervos simpatic şi creşterea eliberării de prosta- glandine şi de factor relaxant din endoteliul vascular. Efectele antihipertensive şi hemodinamicealeenalaprilului includ: dilatarea vaselor sanguine şi scăderea rezistenţei vasculare periferice totale, cu reducerea graduală a presiunii sanguine. Frecvenţa cardiacă şi debitul cardiac rămân nemodificate. Enalaprilul reduce pre-sarcina şi post-sarci- na, ceea ce uşurează travaliul ventricular, scade hipertrofia ventriculară, expansiunea colagenului şi previne alterarea celulelor miocardice. Ca rezultat al scăderii frecvenţei cardiace şi a uşurării travaliului cardiac (în insuficienţa cardiacă congestivă), hemodinamica coronariană este ameliorată, iar consumul de oxigen în celulele miocardului se reduce. Astfel, susceptibilitatea inimii la afectare ischemică este scăzută, la fel ca şi incidenţa aritmiilor ventriculare periculoase. Efectul maxim al enalaprilului apare după 6-8 ore. Efectul persistă de obicei până la 24 ore, astfel incât se pot administra 1-2 doze/zi.
Hidroclorotiazidă este un diuretic. Diureticeletiazidice inhibă în principal capacitatea renală de diluţie a urinei în tubii distali, prevenind reabsorbţia de Na+ şi CI- în această parte a nefronului. Astfel, creşte excreţia de sodiu, potasiu, clor şi apă.
La iniţierea tratamentului cu hidroclorotiazidă, volumul de lichid din vasele sanguine este redus, datorită excreţiei crescute a apei şi sodiului, ceea ce determină scăderea presiunii sanguine şi diminuarea debitului cardiac. Ca răspuns la diminuarea presiunii sanguine şi a debitului cardiac, lichidul interstiţial trec în sistemul vascular, astfel încât volumul circulant şi debitul cardiac se normalizează în 3-4 luni. Prin continuarea administrării, rezistenţa vasculară periferică scade şi atinge nivele mai scăzute decât cele anterioare tratamentului. Mecanismul acestui fenomen nu este pe deplin elucidat. Pacienţii cu forme mai uşoare de hipertensiune arterială şi funcţie renală normală răspund la tratamentul cu tiazide la fel de bine ca şi la tratamentul cu diuretice de ansă, poate chiar mai bine. Răspunsul hipotensor apare gradat şi nu este dependent de concentraţiile plasmatice ale medicamentului. Debutul diurezei are loc, de obicei, la 2 ore de la administrarea hidroclorotiazidei, cu un vârf maxim după 3-4 ore. Efectul persistă timp de 6-12 ore. Efectul hipotensor apare după 3-4 zile de tratament, iar efectul maxim, după 3-4 săptămâni. După întreruperea tratamentului, efectul antihipertensiv persistă până la 7zile. Restricţia moderată de sare ameliorează eficacitatea medicamentelor diuretice şi reduce riscul de hipokaliemie. Incidenţa reacţiilor adverse în timpul tratamentului cu diuretice tiazidice este dependentă de doză, de aceea hipertensiunea arterială moderată se tratează actual cu doze mai mici de diuretice tiazidice decât în trecut. Efectele asocieriiLa iniţierea tratamentului cu hidroclorotiazidă, volumul lichidului circulant se reduce, datorită excreţiei crescute de
apă şi sare, ceea ce duce la scăderea presiunii sanguine şi a diminuării debitului cardiac.
Datorită hiponatremiei şi a reducerii volumului circulant, este activat sistemul renină-angiotensină-aldosteron. Creşterea reactivă a concentraţiilor de angiotensină II limitează parţial scăderea presiunii sanguine, care altfel ar apărea. Prin continuarea terapiei, efectul hipotensor al hidroclorotiazidei se bazează pe scăderea rezistenţei vasculare periferice, care atinge valori mai scăzute decât cele dinaintea tratamentului.
Rezultatul activării sistemului renină-angiotensină-aldoste- ron este exprimat prin efecte metabolice asupra electroliţi- lor plasmatici, acidului uric, glucozei şi lipidelor, aceste efecte neutralizând parţial eficienţa tratamentului antihipertensiv. Cu toate că diureticeletiazidice sunt eficiente în reducerea presiunii sanguine, acestea nu reduc modificările structurale apărute la nivelul inimii şi a sistemului vascular. Cu toate că tratamentul cu diuretice tiazidice reduce incidenţa leziunilor cerebrovasculare, tiazidele nu previn dezvoltarea hipertrofiei ventriculare stângi şi a bolii coronariene.
Enalaprilul îşi manifestă efectele antihipertensive prin inhibiţia sistemului renină-angiotensină-aldosteron (scade producerea de angiotensină II şi efectele sale). în plus, reduce secreţia de aldosteron şi potenţează acţiunea bradikininei şi eliberarea de prostaglandine. Astfel, enalaprilul are deseori şi un efect diuretic intrinsec, care poate intensifica efectul hidroclorotiazidei.
Se ştie că efectele antihipertensive ale inhibitorilor enzimei de conversie a angiotensinei sunt mai puternice la pacienţii cu hiponatremie, hipovolemie şi concentraţii plasmatice crescute ale reninei, în timp ce efectul diureticelor nu este dependent de concentraţiile plasmatice ale reninei. Astfel, administrarea concomitentă a enalaprilului şi hidroclorotiazidei are un efect antihipertensiv aditiv. în plus, enalaprilul previne sau atenuează efectele metabolice ale tratamentului cu diuretice şi are un efect favorabil asupra modificărilor structurale ale inimii şi sistemului circulator.
Administrarea concomitentă a unui inhibitor al enzimei de conversie a angiotensinei şi a hidroclorotiazidei este indicată atunci când administrarea separată a fiecărui medicament în parte nu este destul de eficientă. Această asociere face posibil un efect terapeutic mai bun la doze mai mici de enalapril şi hidroclorotiazidă, cu mai puţine reacţii adverse. Efectul antihipertensiv al asocierii persistă până la 24 ore. Proprietăţi farmacocinetice
Enalaprilul este rapid absorbit din tractul gastro-intestinal, în proporţie de 60%.
Absorbţia enalaprilului nu este afectată de alimente. Concentraţiile maxime plasmatice apar la 1 oră; după 4 ore, concentraţia scade rapid. Este metabolizat în ficat în substanţa activă enalaprilat.
Se excretă prin urină (60%) şi fecale (33%), mai ales sub formă de enalaprilat. Enalaprilatul este distribuit în majoritatea ţesuturilor organismului, mai ales în plămâni, rinichi şi vasele sanguine, dar nu şi la nivel cerebral, în concentraţii terapeutice. Timpul de înjumătăţire plasmatică prin distribuţie este de 4 ore. Se leagă de proteinele plasmatice în proporţie de 50-60%. La concentraţii sub 8 ng/ml, se leagă de situri cu afinitate mare şi capacitate mică (probabil la ACE circulantă), în timp ce, la concentraţii crescute, se leagă de siturile cu afinitate scăzută şi capacitate mare (probabil la ACE tisulară). Enalaprilatul nu este metabolizat în continuare, fiind eliminat pe cale renală în proporţie de 100%. Excreţia se produce prin mecanisme combinate: filtrare glomerulară şi secreţie tubulară. Clearance-ul renal al enalaprilului şi enalaprilatului este de 0,005 ml/s (18 l/h), şi, respectiv, de 0,00225-0,00264 ml/s (8,1-9,5 l/h). Excreţia se produce în mai multe faze. Timpul de înjumătăţire plasmatică prin eliminare lung indică o legătură puternică între enalaprilat şi forma circulantă a enzimei de conversie a angiotensinei. Timpul de înjumătăţire metabolică al enalaprilatului, după doze repetate de enalapril, este de 1 lore. Timpul de înjumătăţire plasmatică prin eliminare al enalaprilatului este de 35 ore.
Enalaprilul şi enalaprilatul traversează bariera placentară şi sunt excretateîn laptele uman.
Enalaprilatul poate fi îndepărtat din circulaţie prin hemodi- aliză sau dializă peritoneală. Clearance-ul prin hemodializă al enalaprilatului este de 0,63-1,03 ml/s (38-62 ml/min), iar concentraţiile plasmatice de enalaprilat, după o hemodializă de 4 ore, sunt reduse cu 45-57%.
La pacienţii cu insuficienţă renală, eliminarea este mai redusă, astfel încât este necesară reducerea dozelor corespunzător funcţiei renale, mai ales la pacienţii cu afectare renală severă.
Pacienţii cu insuficienţă hepatică pot metaboliza enalaprilul mai încet, fără a-i altera efectele farmacodinamice. La pacienţii cu insuficienţă cardiacă, absorbţia şi metabolismul enalaprilului sunt încetinite, iar volumul de distribuţie este redus. Deoarece la aceşti pacienţi este posibilă şi insuficienţa renală, este posibilă şi diminuarea eliminării enalaprilului.
Farmacocinetica enalaprilului poate fi modificată şi la vârstnici, mai mult datorită bolilor asociate, decât datorită vârstei înaintate.
Hidroclorotiazidă este absorbită mai ales din duoden şi je- junul proximal. Nivelul absorbţiei este de 70% şi creşte cu încă 10%, dacă hidroclorotiazidă este ingerată împreună cu alimentele. Nivelele plasmatice maxime se ating în 1,5-5 ore. Volumul de distribuţie este de aproximativ 3 l/kg. Se leagă de proteinele plasmatice în procent de 40%. Se acumulează de asemenea în eritrocite, printr-un mecanism necunoscut. Rămâne mai ales în formă nemetabolizată; mai mult de 95% din hidroclorotiazidă nemetabolizată este eliminată pe cale renală. Excreţia este rezultat al secreţiei tubulare. Clearance-ul renal al hidroclorotiazidei la subiec
ţii sănătoşi şi la pacienţii cu HTA este de aproximativ 5,58 ml/s (335 ml/min). Secreţia tubulară de hidroclorotiazidă poate fi diminuată competitiv endogen de metaboliţii acizi (ce apar de obicei la pacienţii cu insuficienţă renală sau hepatică) şi exogen de acizii slabi (ca probenecidul, salicila- ţii şi penicilina). Hidroclorotiazidă are un profil de eliminare bifazic. Timpul de înjumătăţire plasmatică este de aproximativ 2,5 ore; timpul de înjumătăţire plasmatică prin eliminare este de 5,6 - 14,8 ore.
Hidroclorotiazidă penetrează eficient bariera placentară şi se acumulează în lichidul amniotic. Nivelele plasmatice ale hidroclorotiazidei în vena ombilicală sunt aproximativ egale cu cele din plasma maternă. Concentraţiile din lichidul amniotic le depăşesc pe cele din vena ombilicală (chiar de peste 19 ori). Nivelele hidroclorotiazidei în laptele matern uman sunt foarte mici. în plasma copiilor alăptaţi de mame sub tratament cu hidroclorotiazidă nu s-a identificat medicamentul.
La pacienţii vârstnici, hidroclorotiazidă nu afectează farmacocinetica enalaprilului, dar concentraţiile plasmatice de enalaprilat sunt mai mari. Se apreciază că acesta este un rezultat al scăderii filtrării glomerulare datorită efectului hidroclorotiazidei sau datorită intricării cumulative a secreţiilor tubulare ale enalaprilatului şi hidroclorotiazidei.
Când hidroclorotiazidă a fost administrată pacienţilor cu insuficienţă cardiacă, s-a stabilit că absorbţia a scăzut proporţional cu severitatea bolii, cu 20-70%. Timpul de înjumătăţire plasmatică prin eliminare al hidroclorotiazidei a fost prelungit până la 28,9 ore; clearance-ul renal a fost între 0,17 şi 3,12 ml/s (10 şi 187 ml/min) (valoare medie 1,28 ml/s (77 ml/min)).
La pacienţii care au suferit intervenţii chirurgicale de şunt intestinal pentru tratamentul obezităţii, absorbţia hidroclorotiazidei a fost mai mică cu 30%, iar concentraţiile plasmatice cu 50%, comparativ cu voluntarii sănătoşi. Administrarea concomitentă a enalaprilului şi hidroclorotiazidei nu are efect asupra biodisponibilităţii şi farmacocine- ticii medicamentelor, luate separat.
INDICATII TERAPEUTICE
Tratamentul hipertensiunii arteriale în cazul eşecului terapeutic al monoterapiei cu inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei (IECA).
DOZE SI MOD DE ADMINISTRARE
Tratamentul hipertensiunii nu va fi iniţiat cu combinaţii medicamentoase fixe. în pri m u I rând se vor stabi Ii dozele adec- vate pentru fiecare componentă în parte. Dozele vor fi întotdeauna ajustate în funcţie de pacient.
Doza uzuală este de 1 comprimat Enapril-H comp. 10 mg/12,5 mg, odată pe zi. Pacienţii vor înghiţi comprimatele întregi, în timpul mesei sau după masă, cu puţin lichid. Pacienţii trebuie să-şi facă un obicei dea lua medicamentele regulat, de preferat dimineaţa, ia aceeaşi oră. Dacă pacienţii uită să-şi administreze o doză, aceasta va fi luată cât mai curând posibil, dar vor evita administrarea, dacă se apropie timpul pentru o nouă doză. în acest caz, se va administra numai doza regulată. Niciodată nu se vor dubla dozele.
Pentru majoritatea pacienţilor administrarea a 20 mg (excepţional 40 mg) enalapril sau 50 mg de hidroclorotiazidă pe zi este suficientă. Dacă nu este obţinut răspunsul terapeutic, se recomandă adăugarea unui al treilea medicament sau schimbarea tratamentului.
La pacienţii care fac tratament cu diuretice, se recomandă întreruperea terapiei sau reducerea dozei cu cel puţin 3 zile înainte de iniţierea tratamentului cu Enapril-H, pentru a evita apariţia hipotensiunii arteriale. înaintea începerii tratamentului, se recomandă investigarea funcţiei renale. Nu există limitări ale duratei tratamentului. insuficienţa renală
La pacienţii cu clearance-ul creatininei 30-80 ml/min, doza recomandată este de /2comprimat (10 mg/12,5 mg).
REACŢII ADVERSEReacţiile adverse sunt de obicei uşoare şi tranzitorii şi necesită rareori întreruperea tratamentului. Pot apărea următoarele reacţii adverse: tuse neproductivă, semne de catar, ameţeli, vertij, cefalee, oboseală, slăbiciune şi crampe musculare, mai rar hipotensiune arterială, hipotensiune ortos- tatică, vărsături, diaree, rash şi fotosensibilitate, şi rareori angioedem, anemie, trombocitopenie, leucopenie şi agra- nulocitoză, disfuncţie hepatică, pancreatică sau renală şi exacerbarea gutei.
Reacţiile adverse prezentate mai jos sunt clasificate în funcţie de frecvenţă, pe aparate, sisteme şi organe. Grupele de frecvenţă conform convenţiei Medt)RA: foarte frecvente (>1/10), frecvente (>1/100 şi < 1/10), mai puţin frecvente (>1/1000 şi < 1/100), rare (>1/10000 şi <1/1000) şi foarte rare (< 1/10000), cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile).
Tulburări hematologice şi limfatice:
Mai puţin frecvente: anemii (anemia aplastică şi hemoliliti- că), mai ales la bolnavii dializaţi şi la cei cu transplant renal. Rare: neutropenie, scăderi ale hemoglobinei şi hematocri- tului,trombocitopenie, agranulocitoză, depresie a măduvei osoase, pancitopenie, limfadenopatie, tulburări autoimu- ne, anemie hemolitică.
Tulburări metabolice şi de nutriţie:
Frecvente: hipokaliemie şi hipocloremiecu alcaloză;
Mai puţin frecvente: hipog lice mie.
Rare:creşterea glicemiei, creşterea lipidelor (la doze mari); Tulburări psihice:
Frecvente: depresie.
Mai puţin frecvente: confuzie, nervozitate.
Rare: anomalii ale perioadei de vis, tulburări de somn.
Tulburări ale sistemului nervos:
Frecvente: dureri de cap.
Mai puţin frecvente: somnolenţă, insomnie, parestezie, vertij, tulburări de vedere sau sindrom confuzional, cefalee, fo- tosensibilizare, disfuncţie sexuală.
Tulburari oculare
Foarte frecvente: vedere neclară.
Mai puţin frecvente: conjunctivite, uscăciune conjunctivală, lăcrima re.
Tulburări cardiace:
Frecvente: infarct miocardic sau accident cerebrovascular posibil secundar unei hipotensiuni excesive la pacienţii cu risc crescut, durere anginoasă, tulburări de ritm, angină pectorală, tahicardie.
Mai puţin frecvente: palpitaţii.
Tulburări vasculare:
Mai puţin frecvente: hipotensiune (hipotensiune ortostati- că), sincopă.
Rare:sindrom Raynaud.
Tulburări respiratorii, toracice şi mediastinale:
Foarte frecvent: tuse.
Frecvente: dispnee.
Mai puţin frecvente: rinoree, dureri faringiene, faringită, răguşea lă, bronhospasm, astm.
Rare: infiltrate pulmonare, rinite, sinuzită, alveolite alergice, pneumonie cu eozinofile, embolie pulmonară, infarcte pulmonare, edem pulmonar.
Tulburări gastrointestinale:
Foarte frecvente: greaţă.
Frecvente:diaree, dureri abdominale, alterare a gustului. Mai puţin frecvente:ileus, pancreatită, vomă, dispepsie, con- stipaţie, anorexie, iritare gastrică, uscăciunea gurii, ulcer peptic, glosită, stomatită, inflamaţii ale glandelor salivare, anorexie, icter, melenă.
/?are:stomatite, afte.
Foarte rare: angioedem intestinal.
Tulburări hepatobiliare:
Rare: hepatite, atât hepatocelulare cât şi colestatice, pancreatită, hiperuricemie sau gută, icter.
Tulburări cutanate şi ale ţesutului subcutanat:
Frecvente:rash, hipersensibilitate/edem angioneurotic: edem angioneurotic la nivelul feţei, extremităţilor, buzelor, limbii, glotei şi laringelui.
Mai puţin frecvente: diaforeză, prurit, urticarie, alopecie, transpiraţii.
fiare: eritem multiform, sindrom Stevens-Jonhson, dermati- teexfoliante, necroliză epidermică toxică, pemfigus, herpes zoster, fotosensibilitate. S-a raportat un complex de simp- tome care poate include febră, serozită, vasculită, mialgii/ miozită, artralgii/artrită, anticorpi antinucleari prezenţi, VSH crescut, eozinofilie şi leucocitoză.
Tulburări renale şi ale căilor urinare:
Mai puţin frecvente: disfu neţii renale, proteinurie, insuficienţă renală.
Rare: oligurie.
Tulburări ale aparatului genital şi sânului:
Mai puţin frecvente: impotenţă.
Rare: ginecomastie.
Tulburări generale şi la nivelul locului de administrare:
Foarte frecvente: astenie.
Frecven te: o bosea I ă.
Mai puţin frecvente: crampe musculare, tinitus, febră. Investigaţii diagnostice:
Frecvente:’hipokaliemie, hipomagneziemie, hipercalcemie, alcaloză hipocloremică, hiperglicemie, glucozurie, creşterea creatininei serice.
Mai puţin frecvente: creşterea ureei în sânge, hiponatremie. Rare: hipercolesterolemie, hipertrigliceridemie, activi tate crescută a enzimelor hepatice, hiperbilirubinemie. CONTRAINDICAŢII
Hipersensibilitate la maleat de enalapril, la hidroclorotiazi- dă, la sulfamide sau la oricare dintre excipienţii medicamentului.
Antecedente de edem angioneurotic la administrarea de inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei (I ЕСA) şi/ sau edem angioneurotic ereditar/idiopatic.
Stenoză de arteră renală bilaterală, stenoză de arteră renală pe rinichi unic funcţional. Al doilea şi al treilea trimestru de sarcină.
Alăptare.
Status post-transplant renal Insuficienţă hepatică severă. Hiperaldosteronism primar.
SUPRADOZAJ