RIBOXIN
comprimate filmate
DENUMIREA COMERCIALĂ
Riboxin
DCI-ul substanţelor active
Inosinum
COMPOZIŢIA
1 comprimat filmat conţine:
substanţa activă: riboxină (inozină) 200 mg;
excipienţi: amidon de cartofi, celuloză microcristalină, hipromeloză, croscarmeloză sodică, povidonă 25, stearat de magneziu; filmul: talc, dioxid de titan, polietilenglicol 6000, polisorbat 80, colorant galben de chinolină (E 104).
FORMA FARMACEUTICĂ
Comprimate filmate.
DESCRIEREA MEDICAMENTULUI
Comprimate filmate rotunde, biconvexe, de culoare la galben-pal până la galben. În secţiune transversală se vizualizează nucleul înconjurat de un strat omogen.
GRUPA FARMACOTERAPEUTICĂ şi codul ATC:
Alte preparate cardiace, C01EB.
PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE
Proprietăţi farmacodinamice
Remediu anabolic, manifestă acţiune antihipoxică şi anabolică. Este un predecesor al ATP, participă nemijlocit în metabolismul glucozei şi contribuie la activarea metabolismului în condiţii de hipoxie şi lipsă de ATP. Activează metabolismul acidului piruvic pentru asigurarea procesului adecvat de respiraţie tisulară, contribuie la activarea xantin-dehidrogenazei. Riboxina manifestă efect pozitiv asupra proceselor metabolice în miocard, stimulează sinteza nucleotidelor, potenţează acţiunea unor enzime ale ciclului Krebs. Normalizează contractilitatea miocardului în diastolă datorită capacităţii de a lega ionii de calciu, care au penetrat în celulă în timpul fazei de excitaţie, activează regenerarea tisulară (în special, a miocardului şi mucoasei gastrointestinale).
Proprietăţi farmacocinetice
Se absoarbe bine în tractul gastrointestinal. Se metabolizează în ficat cu formarea acidului glucuronic cu oxidarea lui ulterioară. Se elimină cu urina în cantităţi neînsemnate.
INDICAŢII TERAPEUTICE
Tratamentul complex al cardiopatiei ischemice (stare după infarct miocardic suportat, angină pectorală); aritmii cardiace, intoxicaţie cu digitalice, tratamentul cardiomiopatiilor de diversă geneză, miocardiodistrofiilor (pe fondal de suprasolicitări fizice, de geneză infecţioasă şi endocrină), miocarditelor; afecţiunilor hepatice (hepatite, ciroză hepatică, steatoză hepatică), urocoproporfirie.
DOZE ŞI MOD DE ADMINISTRARE
Se administrează intern, înainte de masă. Doza nictemerală pentru adulţi se stabileşte individual şi constituie 600-2400 mg. La iniţierea tratamentului doza nictemerală constituie 600-800 mg (câte 1 comprimat de 3-4 ori pe zi). În caz de toleranţă bună doza nictemerală se majorează (timp de 2-3 zile) până la 1200 mg (câte 2 comprimate de 3 ori pe zi), la necesitate-până la 2400 mg pe zi (câte 4 comprimate de 3 ori pe zi). Durata tratamentului constituie 1-3 luni.
REACŢII ADVERSE
Tulburări cardiace: tahicardie.
Tulburări vasculare: hipotensiune arterială, care poate fi însoţită de cefalee, dispnee, ameţeli, greaţă, vomă, hiperhidroză.
Tulburări ale sistemului imunitar: reacţii anafilactice/de tip anafilactic, inclusiv erupţii cutanate, prurit, hiperemie cutanată, urticarie, şoc anafilactic.
Tulburări metabolice şi de nutriţie: hiperuricemie, acutizarea gutei (la administrarea îndelungată).
CONTRAINDICAŢII
Hipersensibilitate la substanţa activă sau la alte componente ale preparatului, gută, hiperuricemie.
SUPRADOZARE
Cazuri de supradozare nu sunt semnalate. La depăşirea dozelor recomandate este posibilă exacerbarea reacţiilor adverse. Tratament: sistarea administrării preparatului, terapie simptomatică.
ATENŢIONĂRI ŞI PRECAUŢII SPECIALE DE UTILIZARE
La apariţia pruritului şi hiperemiei cutanate administrarea preparatului se va sista. În timpul tratamentului se recomandă monitorizarea concentraţiei acidului uric în sânge. Se recomandă administrarea cu precauţie pacienţilor cu insuficienţă renală. În caz de insuficienţă renală administrarea preparatului este rezonabilă doar atunci, când, în opinia medicului, beneficiile anticipate ale terapiei depăşesc riscurile posibile.
Pacienţi pediatrici
Din cauza lipsei datelor privind siguranţa, medicamentul nu se va administra la această categorie de pacienţi.
Administrarea în timpul sarcinii şi în perioada de alăptare
Din cauza lipsei datelor privind administrarea în aceste perioade, medicamentul nu se administrează femeilor gravide şi mamelor care alăptează.
Influenţa asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje
Preparatul nu influenţează în mod negativ asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje.
INTERACŢIUNI CU ALTE MEDICAMENTE, ALTE TIPURI DE INTERACŢIUNE
La administrarea concomitentă cu alte medicamente sunt posibile următoarele interacţiuni:
- cu heparină-potenţarea efectelor heparinei, majorarea duratei de acţiune a ultimei;
- cu digitalice-prevenirea aritmiilor, potenţarea efectului inotrop pozitiv;
- cu remedii hipouricemice-scăderea efectului ultimelor. La administrarea concomitentă cu beta-adrenoblicante efectele riboxinei nu se reduc.
Este posibilă administrarea cocnomitentă cu nitroglicerină, nifedipină, furosemid, spironolatonă.
PREZENTARE, AMBALAJ
Comprimate filmate 200 mg, câte 10 comprimate blister. Câte 5 blistere împreună cu instrucţiunea pentru administrare în cutie.
PĂSTRARE
A se păstra la temperatura sub 25 ºC, în ambalajul original.
A nu se lăsa la îndemâna şi vederea copiilor!
TERMEN DE VALABILITATE
3 ani. A nu se administra după data de expirare indicată pe ambalaj.
STATUTUL LEGAL
Cu prescripţie medicală.
DEȚINATORUL CERTIFICATULUI DE ÎNREGISTRARE
SAP ‘’Technolog’’,Ucraina
NUMELE ŞI ADRESA PRODUCĂTORULUI
SAP “Technolog”, Ucraina
20300, reg. Cercasî, or. Umani, str. Manuilskogo, 8.
Внимание! Не используйте информацию, представленную на этих страницах в целях диагностирования или устранения любых проблем со здоровьем, лечения болезней, или самостоятельной замены медикаментов назначенных профессиональными медицинскими работниками. Любая информация на этом сайте публикуется в информативных целях и может содержать ошибки. Просим вас руководствоваться только информацией из проспекта! Изредка информация на странице может содержать неточности: фотография несёт информативный характер и может быть изменена производителем без уведомления или содержать ошибки.